- 17 Aprilie 2023
REVIEW Steam Deck - tot ce trebuie să știi înainte să-l cumperi
Steam Deck este și nu este o consolă. În esență este un PC portabil. Poate că nu este o mare diferență, dar această nuanță merită subliniată. O consolă portabilă ca un Nintendo Switch este un dispozitiv gândit doar pentru gaming și doar într-un anumit fel, care rulează doar anumite tipuri de jocuri și așa mai departe.
Steam Deck este un PC, ceea ce înseamnă că poate rula tot felul de jocuri, chiar și de pe alte platforme precum PlayStation sau Nintendo cu ajutorul unor emulatoare. Poate fi folosit chiar și ca un editor de texte, gadget pentru browsing și consum media. Asta îl face mult mai versatil decât o consolă de jocuri, dar vine și cu problemele unui PC.
DesignSteam Deck este măricel. Mult mai mare decât un switch, însă mai ușor decât te-ai aștepta. Eu, dar și toți ceilalți cărora le-am dat consola, am fost uimiți de cât de ușoară este având în vedere dimensiunea. Totuși, nu este niciun fulg și cântărește 669 de grame, însă pentru că un produs construit cu cap nu am simțit că am obosit nici după sesiuni de gaming de 2 ore. Mai mult, eu oboseam mai mult cu Nintendo Switch deoarece nu-l puteam ține la fel de bine în mână, chiar dacă e mai ușor la 390 de grame.
Pe Steam Deck avem clasicele butoane XYAB, cele două joystick-uri și triggerele R1, R2, L1 și L2 și săgețile direcționale în stânga. Avem și două touchpad-uri cu ajutorul cărora poți mișca mouse-ul pe ecran în jocurile unde este necesar sau în sistemul de operare. Sub acestea sunt alte două butoane: unul pentru meniul principal și altul pentru setări punctuale.
Dar asta nu este tot și pe spate mai avem alte 4 butoane care pot fi folosite în jocuri. Acestea nu sunt setate pentru o anumită funcție din fabrică, dar le poți folosi tu cum vrei. Eu nu le-am folosit deoarece îmi este greu să le apăs cu ultimele două degete de la mâini și acestea sunt și destul de rigide și greu de apăsat. În partea de sus avem butonul de pornire, port de încărcare USB-C, mufă de căști și două butoane pentru volum, iar în partea de sus avem un slot pentru un card microSD.
Este un produs portabil și încape ușor într-un ghiozdan sau o geantă, dar nu se apropie de portabilitatea unui Switch pe care-l poți pune și într-un buzunar larg de la o geacă. În pachet este inclus un încărcător USB-C și o husă pentru transport. Am luat Steam Deck-ul cu mine pe tren sau avion, dar nu am ales să folosesc husa pentru că este prea voluminoasă. În rest, este bine construită și rezistă chiar și la căzături. Pisica mea s-a gândit să doboare consola de pe birou și s-a luat vopseaua în câteva locuri.
Valve Steam Deck prețE posibil să fii ajuns la acest material căutând valve steam deck preț așa că nu o să te știrbesc de această informație. Prețul pentru un Steam Deck variază în funcție de modelul ales. Steam Deck are trei variante de preț, în funcție de capacitatea de stocare a dispozitivului:
- Modelul de bază cu 64 GB de stocare internă costă 419 de euro.
- Modelul de mijloc cu 256 GB de stocare internă costă 550 de euro
- Modelul cu cea mai mare capacitate de stocare, de 512 GB, costă 679 de euro.
Însă în acest moment există o reducere de 10%. Steam Deck nu este nici la Altex, nici la eMAG și poate fi achiziționat doar de pe site-ul oficial sau second hand de pe olx (olx steam deck)
Diferențe între modelele Steam DeckDe ce mi-am luat eu Steam Deck și ce versiune am ales? Eu mi-am luat Steam Deck pentru că sunt pasionat de jocuri și un PC gamer și tot timpul mi-am dorit să am acces la jocuri și în altă parte decât la PC-ul meu de acasă. Mi-am dorit să pot să mă joc același joc triple AAA acasă, dar și când merg cu metroul, trenul, avionul sau când stau într-un hotel. Am încercat Nintendo Switch, dar nu este pentru mine. Jocurile Nintendo nu sunt chiar pe stilul meu și nu aveam parte de continuitate pe care mi-o oferă Steam Deck-ul. Pot să încep o misiune în Hogwarts Legacy pe desktop și pe drumul de la birou până acasă pot să o termin.
În ceea ce privește diferențele este clar că cea evidentă este spațiul de stocare. Modelul de bază are un SSD eMMC de doar 64 GB, în timp ce celelalte două versiuni au SSD-uri NVMe de 256 și 512 GB. Vestea bună este că vitezele sunt similare pe toate cele trei și oricând dorești poți să cumperi un SSD nou și astfel să crești spațiul de stocare. De fapt, e mai ieftin să cumperi modelul de bază și un SSD de 512 GB decât să cumperi versiunea cu 512 GB preinstalată.
Altfel nu există diferențe de performanțe între cele trei și nici la display, toate sunt IPS și au aceeași luminozitate. Ce este diferit este faptul că modelul cel mai scump are un display mat, iar asta face ca reflexiile să nu se vadă la fel de mult ca pe ecranul glossy. Contează? Depinde. Reflexiile sunt destul de evidente pe acest model și când te joci într-un mediu bine iluminat o să-ți cam vezi moaca în ecran. La interior nu prea o să ai problema asta. Pe o bancă în parcă e posibil să te deranjeze reflexia.
Eu ce am ales? Modelul cel mai ieftin și nu regret. Inițial mă gândeam că e bătaie de joc să echipezi Steam Deck-ul cu 64 GB stocare având în vedere că jocurile moderne au chiar și 100 GB. Eu încă nu i-am înlocuit SSD-ul, însă mi-am cumpărat un microSD de 512 GB și instalez jocurile direct acolo, iar cei 64 GB îi păstrez doar pentru sistemul de operare și aplicații. Și este suficient, deși și aici sunt mici probleme, dar revin la subiect mai târziu.
Așadar, teoretic ai putea să ai o mașinărie de gaming portabilă cu 1 TB SSD și 1 TB microSD pentru zeci sau chiar sute de jocuri. Vestea bună este că încărcarea unui joc de pe microSD și a unuia de pe SSD durează cam la fel, iar în unele cazuri chiar mai rapid de pe microSD, din ce am văzut și eu în testele făcute de alții.
Așadar, dacă bugetul nu permite, să nu-ți faci griji că iei versiunea de bază pentru că o poți îmbunătăți în timp.
Steam Deck specificații (steam deck specs)Acestă consolă/PC are un procesor și placă video dezvoltată de AMD. Procesorul este unul Zen 2 cu 4 nuclee și 8 fire de execuție cu o frecvență de bază de 2,4 GHz și maximă de 3,5 Ghz, iar placa video este una RDNA 2 cu 8 nuclee și cu o frecvență de bază de 1 GHz și una maximă de 1,6 GHz. Are 16 GB memorie RAM LPDDR5.
Ecranul are o diagonală de 7 inci și o rezoluție de 1280 x 800 de pixeli cu o rată de refresh de 60 Hz. Este IPS și este sensibil la atingere. E destul de mare pentru handheld gaming, dar aș fi vrut ca marginile negre să fie mai mici. Bateria este de 40 Wh ce asigură o autonomie de până la 8 ore de gameplay. Depinde de ce joci și la ce setări. Mai avem bluetooth 5, Wi-Fi 6 și Steam Deck rulează SteamOS ce este bazat pe Linux.
Dacă te uiți doar la specs ai zice că un telefon de top este mult mai performant, însă realitatea este că Steam Deck este surprinzător de performant și am rămas uimit de faptul că poate rula chiar și cele mai noi jocuri video. Poți să te joci cel mai popular joc al anului Hogwarts Legacy unde vrei tu pe Steam Deck și rulează bine!
Jocuri Steam DeckDacă pe o consolă te aștepți să ai parte de o experiență fără cusur între anumite limitări, pe Steam Deck e ca pe un PC normal: unele jocuri vor funcționa excelent, în timp ce la alte titluri va trebui să te mulțumești cu setări grafice low, o limită de 30 FPS. Cu fiecare titlu instalat te poți juca în setări pentru a obține cea mai bună experiență. Vei putea să te folosești și de tehnologii de upscaling precum FSR, la fel ca pe un PC.
După cum spuneam, poți rula jocuri AAA precum Hogwarts Legacy, Resident Evil 4 Remake, Like a Dragon: Ishin, Dying Light 2, Midnight Suns sau Returnal. Poate nu pe cele mai înalte setări grafice și poate nu la 60 FPS, însă good enough. Pentru un ecran de doar 7 inci aceste jocuri la rezoluție 800p arată foarte bine. În Ishin am avut 60 FPS pe setări grafice high, în Returnal a trebuit să trec pe low pentru 30-40 FPS, iar în Midnight Suns am ales să limitez FPS-ul la 30 și setări grafice medii pentru un gameplay cât mai smooth și fără prea multe căderi de framerate-uri.
În alte jocuri indie precum Vampire Survivors, Dead Cells și altele am avut 60 FPS pe cele mai înalte setări grafice. Alte titluri vechi AAA precum Max Payne rulează excelent pe setări grafice high la 60 FPS. Totuși, în același timp trebuie să ții cont și de autonomie. Așdar, poate în anumite cazuri vei prefera 40 FPS și setări grafice reduse pentru o autonomie mai mare decât setări high și 60 FPS. Poți să faci setările pe fiecare joc în parte și sistemul le ține minte.
În același timp, la fel ca și în cazul unui PC normal, contează foarte mult cât de bine sunt optimizate jocurile de către dezvoltator. Dacă acesta are probleme și pe sisteme puternice, nu va rula excepțional nici pe Steam Deck.
Ce jocuri poți să joci pe Steam DeckDupă cum ziceam anterior, poți instala jocuri din librăria Steam, însă poți aduce jocuri și de pe alte platforme cu ajutorul emulatoarelor. Eu nu am încercat asta deoarece nu prea mă pasionează jocurile vechi, însă există multe tutoriale online dacă ești interesat.
Dispozitivul funcționează pe SteamOS, bazat pe Linux, deci jocurile pentru a funcționa trebuie să folosească o compatibilitate Proton. Nu intrăm prea mult în detalii, deoarece acest aspect se rezolvă automat în spate. Dacă ai un joc care nu rulează pe Linux poți să creezi un Steam Deck cu dual boot, unul pe Windows și altul pe Linux.
Altfel poți să joci și jocuri care nu sunt pe Steam, ci rulează pe Epic Games, GoG, Battle Net. Pentru a le putea juca trebuie să faci niște pași în plus, însă nu e foarte complicat. De asemenea, poți să joci și jocuri piratate, însă nu intru în detalii deoarece nu vreau să încurajez pirateria.
Dacă ai cumpărat Steam Deck și tot nu ești mulțumit de performanță nu este un capăt de drum. Poți să instalezi Nvidia GeForce Now și te poți juca în cloud la cele mai înalte setări, chiar și cu ray tracing direct pe Steam Deck. Tot ce ai nevoie este de o conexiune la internet. Singura problemă aici este că nu toate jocurile din librăria GeForce Now recunosc controllerul Steam Deck și astfel ai putea să ai probleme cu asta. În cazul meu, The Witcher 3 nu a funcționat cum îmi doream, dar Cyberpunk 2077 a rulat fără probleme din cloud pe Steam Deck.
Altfel, poți să te joci pe Steam Deck în mod handheld, dar și în modul decked. Spre deosebire de Switch, consola nu vine cu acest accesoriu și trebuie să-l achiziționezi separat. Poți să conectezi dispozitivul la un monitor alături de o tastatură și un mouse și conectat la priză. Valve a confirmat că Steam Deck are passthrough și astfel nu riști să strici bateria când te joci astfel și-și va lua curent direct din cablu, nu din baterie. Apropo de asta, nu există niciun fel de diferență la nivel de performanță dintre joc pe baterie și cu consola băgată în priză.
Cine mă cunoaște știe că apreciez o experiență de gaming cinematică single player. Oare nu știrbește Steam Deckul această experiență? Puțin, dar nu mă deranjează. Da, nu simți jocuri precum Hogwarts Legacy pe un Steam Deck la fel ca pe un ecran 4K de 139 de cm. Însă am bucuria de a lua acel joc cu mine oriunde merg.
Like a Dragon:Ishin l-am jucat în proporție de 80% pe Steam Deck și așa l-am terminat. Dacă nu aș fi avut Steam Deck-ul probabil aș fi renunțat la un moment dat la el, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că nu aș fi avut timp de el altfel. După vreo 7 ore petrecute pe scaun în fața PC-ului, rar mai am chef să mai petrec alte 3-4 să mă joc. Acum pot să mă întind în pat sau pe canapea și să mă joc sau pot să mă joc în alte momente în care nu ar fi fost posibil - când traversez Bucureștiul cu metroul.
Alte jocuri precum cele de tip platformer se pretează mult mai bine pe Steam Deck decât pe un pc cu mouse și tastatură.
Cum e autonomia? Ok, dar mi-aș fi dorit mai mult. Autonomia depinde foarte mult de ce titlu joci și la ce setări. Un joc AAA la setările cele mai ridicate golește bateria în cam o oră și jumătate, poate două. Cu un indie poți să te joci 4-5 ore. Autonomia maximă susținută de Valve e de 8 ore. Încărcarea completă durează cam două ore.
Vestea bună este că poți să limitezi performanța pentru o autonomie extinsă. De exemplu, poți să scazi rata de refresh a ecranului la 40 Hz, ce scade automat maxiumul FPS tot la 40. Alegi setări grafice low sau medii și limitezi puterea trasă la 9,10,11 wați. Așa am făcut eu pentru Ishin. Jocul rula excelent chiar la 60 FPS fără probleme, însă când știam că stăteam departe de priză trecem la 40 FPS deoarece jocul este destul de fluid astfel, dar câștigam minute prețioase de autonomie.
Procesor:
- AMD APU Zen 2, 4 nuclee/8 thread-uri, frecvență de bază de 2,4 GHz / frecvență maximă de 3,5 GHz
GPU:
- AMD RDNA 2, 8 unități de calcul, frecvență de bază de 1,0 GHz / frecvență maximă de 1,6 GHz
RAM:
- 16 GB LPDDR5
Stocare:
- Modelul de bază are 64 GB eMMC
- Modelul intermediar are 256 GB NVMe SSD
- Modelul cu capacitatea cea mai mare are 512 GB NVMe SSD
Ecran:
- Ecran tactil de 7 inch, rezoluție de 1280 x 800 pixeli, rată de reîmprospătare de 60 Hz, afișaj IPS
Baterie:
- Baterie de 40 Wh, durată de viață a bateriei de aproximativ 7-8 ore
Sistem de operare:
- SteamOS 3.0, bazat pe Linux, dar este compatibil cu jocurile și aplicațiile Steam pentru Windows
Conectivitate:
- Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth 5.0, port USB-C 3.2 Gen 2 cu DisplayPort 1.4, port USB-C 3.2 Gen 2, cititor de carduri microSD, mufă audio de 3,5 mm
Dimensiuni și greutate:
- Dimensiuni: 298 x 117 x 49 mm
- Greutate: aproximativ 669 grame
După cum ziceam, Steam Deck nu este vândut oficial în România de alți retaileri. Însă poți să-l cumperi fără probleme de pe Steam, iar în cazul meu a ajuns în cam o săptămână. Există o comunicate Steam Deck România pe Facebook dacă dorești să afli și părerile altor utilizatori.
Probleme Steam DeckSteam Deck a fost îmbunătățit constant de la lansare, iar cei care au făcut review-uri atunci l-au numit ca fiind un dispozitiv bun, dar cu probleme. Acum cam toate problemele semnalate atunci au fost eliminate. Se fac actualizări în mod constant și Valve a rezolvat multe lucrurile semnalate de comunitate. De exemplu, inițial utilizatorii spuneau că ventilatorul este prea zgomotos, Valve a modificat asta, iar acum nu mai este deranjat. Dacă dorești totuși o răcire mai bună poți să intri în setări și să alegi viteza veche a ventilatorului. Apropo de asta, dacă ești interesant să afli, temperatura în jocuri variază însă cel mai mult am văzut 85 de grade celsius.
Eu am câteva lucruri care m-au deranjat la produsul Valve. Prima fiind legată de conexiunea wireless. Steam Deck-ul se desconecta constant de la Wi-Fi pe frecvența de 5Ghz. Am găsit rezolvarea rapid și trebuie să activezi modul developer apoi să dezactivezi enable wifi power manangement. Nu e complicat, dar ar fi trebuit să funcționeze de la sine.
A doua chestie este legată de cardul microSD. În cazul meu viteza de descărcare și instalare este limitată la 10 MB/s, deși cardul permite viteze mai mari de scriere și de citire.
De ce? Am căutat pe net și alții se confruntă cu aceeași problemă. Se pare că este o problemă de formatare cardului din partea SteamOS. Am încercat să formatez cardul cu un program numit KDE Partition Manager, însă fără succes. Deocamdată am rămas cu această limitare care face ca jocurile moderne de 50-60 de GB să se instaleze în 2-3 ore. Nu e ideal, dar hai să zicem că pot face instalarea în perioade în care nu pot să mă joc oricum.
A treia problemă este legată tot de spațiul de stocare. Am instalat 5-6 jocuri pe cardul microSD și apoi am descoperit că SSD-ul intern era aprope plin cu fișiere detectate ca fiind „other”, fișiere extra care sunt generate de jocurile instalate și sunt stocate în sistem și nu se șterg când dezinstalezi jocul. Trebuie să ștergi tu manual acele fișiere și e enervant pentru cei cu 64 GB stocare.
O chestie care mă enervează este faptul că dacă descarc un joc și apăs pe butonul de power să închid ecranul, Steam Deck-ul se oprește din descărcat. Deci nu intră într-un sleep mode cu activitate în background.
Mi-aș fi dorit să fie mai performant. Per total sunt mulțumit de ceea ce oferă, însă doream mai mult. Există console precum Ayaneo 2 care sunt mult mai puternice decât Steam Deck, dar au și un preț mai mare.
Cum îmbunătățești Steam Deckul tăuPoți să te bucuri de Steam Deck așa cum este, însă poți să aduci și mai multă utilitate cu plugin-uri și optimizări software. Poți să treci în modul desktop și să instalezi Decky, iar de acolo ai acces la o serie de plugin-uri precum Vibrant Deck cu ajutorul căruia poți crește saturația ecranului pentru imagini mai colorate atât în meniu, cât și în jocuri. Mie chiar îmi place un pic mai multă saturație când vine vorba de jocuri. Alt plugin util este cel care afișează un badge în dreptul unui joc și astfel știi cât de bine merge pe Steam Deck. Mai sunt și altele care-ți permit să personalizezi și mai mult Steam Deckul tău dacă dorești.
Un alt lucru pe care ar trebui să-l faci după ce consola a ajuns la tine este să instaleziCryoUtiliies. Un tip cu experiență mare pe Linux a găsit multe metode de a optimiza și mai mult sistemul astfel încât să ai o experiență de gaming mai bună. E foarte simplu de instalat, iar boost-ul de performanță în jocuri este sesizabil. O să laslinkul aici dacă vreți să faceți și voi asta și explică acolo tot ceea ce face.
Altfel poți să îmbunătățești Steam Deckul din punct de vedere hardware, să înlocuiești SSD-ul și să instalezi un microSD. Poți să-i cumperi o husă și să-i montezi un ecran de protecție. Poți să cumperi un deck de la Valve pentru gaming normal cu controller extern sau de la alte companii. Am văzut cum susțin unii că Steam Deck-ul le-a înlocuit PC-ul. Eu spun că nu și că un desktop PC încă își are locul în arsenalul unui gamer. Pentru mobilitate recomand și o baterie externă cu fast charging.
Să cumperi Steam Deck acum sau să aștepți Steam Deck 2?Steam Deck nu va deveni de nefolosit anul acesta sau anul viitor. Este clar că putea fi mai puternic, dar Valve a zis că susține dezvoltarea produsului pe cel puțin 2-3 ani de acum înainte. Deci vom vedea un Steam Deck 2 abia prin 2025-2026. Dacă tot ce am povestit până acum ți-a plăcut eu zic că este cazul să-l cumperi acum și să nu mai aștepți.
Merită Steam Deck?Nu am cumpărat Steam Deck când s-a lansat pentru că mi se părea scump și nu-i vedeam neapărat rostul. Pe măsură ce timpul liber petrecut neîntrerupt în fața unui PC sau a unei console Playstation devine mai redus, atracția pentru un astfel de dispozitiv a devenit mai mare. Dacă ai 15-20 de minute libere nu pornești consola sau PC-ul să te joci, însă poți să te joci pe Steam Deck pentru că e foarte rapid să intri în joc și poți să te întrerupi oricând. E mai simplu.
Am rămas uimit de versatilitatea și de utilitatea acestui produs. L-ai putea folosi și ca un laptop și să scrii texte, cu o tastatură externă bineînțeles, dar și ca o consolă portabilă. Nu se încinge prea tare și nici nu e prea zgomotos. Autonomia putea fi mai bună, încărcarea ceva mai rapidă, dar trec peste. Este un dispozitiv la care doar visam când eram copil.
Eu sunt mulțumit de achiziție și-l recomand tuturor gamerilor.