Revolut adaugă funcționalități noi pentru aplicația de Business

Revolut Business, aplicația financiară destinată segmentului de clienți business care are peste 500.000 de clienți B2B la nivel global, lansează soluția Spend Management în Marea Britanie și în SEE, inclusiv în România.

Spend Management adaugă o serie de instrumente care ajută directorii financiari, contabilii sau managerii de control financiar să monitorizeze și să optimizeze cheltuielile de pe cardurile business. Funcționalitatea este disponibilă atât pentru varianta desktop, cât și pentru aplicația mobilă Revolut Business.

În România, fintech-ul britanic este cunoscut mai ales pentru aplicația folosită de utilizatorii persoane fizice, având peste 1,7 milioane de utilizatori de retail pe plan local.

De la începutul acestui an, Revolut și-a reconfigurat și oferta pentru segmentul B2B, punând la dispoziția clienților din segmentul de business 4 planuri (Free, Grow, Scale, Enterprise). 

Mai mult, din luna iunie, clienții din segmentul business care sunt înregistrați în România vor avea acces și la IBAN-uri în RON.

IBAN-ul local va permite companiilor efectuarea de transferuri domestice în RON mai rapid și mai ieftin, chiar instant, în măsura în care și banca beneficiară are disponibil acest serviciu, și vor încasa mai ușor sumele aferente facturilor emise.

Spend Management este a doua categorie de servicii importante în care Revolut Business aduce noutăți anul acesta, după ce în februarie a lansat, doar în Marea Britanie, produsul Payroll.

Independent de dimensiunea companiei, suita Spend Management ușurează controlul cheltuielilor în companie pentru directorii financiari sau pentru departamentele de contabilitate/ trezorerie, permițând gestionarea plăților în timp real.

Printre avantajele funcționalității de Spend Management se numără:

  • Emiterea unui număr nelimitat de carduri fizice și virtuale, gratuit, pentru conturile corporate ale clienților - un instrument ideal pentru echipele care sunt localizate în regiuni/ orașe diferite sau care au nevoie de mai multă flexibilitate în obținerea fondurilor pentru achiziții directe;
  • Administrarea sumelor alocate pentru achizițiile în scopuri de business cu roluri foarte bine definite, permisiuni și control la distanță. Stabilirea de limite pentru anumite categorii de cheltuieli și achiziții, pentru numărul de tranzacții efectuate de fiecare utilizator de card sau pentru sumele cheltuite într-un anumit interval de timp;
  • Controlul asupra retragerilor de la ATM, care sunt posibile în mai mult de 28 de monede și în peste 100 de țări;
  • Monitorizarea în timp real a cardurilor de companie prin intermediul unui dashboard;
  • Monitorizarea și optimizarea cash-flow-ului și ale fondurilor care sunt utilizate de angajați, prin intermediul cardurilor corporate fizice/ virtuale.

Împreună cu soluția existentă deja în aplicație, Cheltuieli, aceste noi instrumente le permit business-urilor cu creștere accelerată, care au echipe în mai multe țări și desfășoară operațiuni în piețe diferite, să efectueze tranzacții și plăți în mai multe valute, să gestioneze aceste fluxuri în timp real, să reducă din cheltuielile nejustificate, să elimine cererile de rambursare și să ofere echipei mai multă vizibilitate și transparență asupra procedurile legate de cheltuielile profesionale.

Spend Management face parte din oferta obișnuită a Revolut Business pentru întreprinderile care vizează creșterea e-commerce-ului în ponderea afacerilor lor, indiferent de dimensiunile acestora și de verticalele în care activează. 

In 2021, clienții Revolut Business au folosit serviciile aplicației pentru 7,4 milioane de tranzacții, la nivel global, aproape dublu față de anul 2020  (+97%). Valoarea medie/ tranzacție a crescut în 2021 comparativ cu 2020 cu 66%, în timp ce numărul tranzacțiilor realizate/ client business a progresat cu 60%, în același interval.

În ultimul an, Revolut Business a adăugat o serie de noi funcționalități, inclusiv coduri QR, acceptarea de plăți prin POS, link-uri de plăți.

În contextul pandemiei de COVID-19, afacerile au avut nevoie de tot mai multe modalități de plată care să respecte regulile de distanțare socială și noile instrumente adăugate au crescut eficiența funcționalității Cheltuieli.

Cu Revolut Business, utilizatorii din segmentul B2B pot nu doar să facă mai ușor managementul cheltuielilor și să gestioneze fluxurile de plăți, ci și să arhiveze fotografii ale facturilor achitate, direct în aplicație.

Revolut Business a fost lansat în iulie 2017 în Marea Britanie și în Europa, cu scopul de a oferi clienților din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, dar și corporațiilor o aplicație în care să gestioneze toate nevoile financiare ale propriilor afaceri.



Citeste si