Revolut ajunge în SUA prin parteneriatul cu Mastercard

Mastercard și Revolut au anunțat astăzi un nou parteneriat prin care urmează să lanseze primele carduri pe piața americană până la final de an.

Mișcarea  e  extinerea parteneriatului dintre cele două companii, ce presupune emiterea cardurilor în oricare piață din lume unde Mastercard este acceptat. Mastercard și Revolut au construit o relație solidă încă de la lansarea fintech-ului londonez în 2015, care include și participarea în programul de accelerare al rețelei, Start Path.

Mastercard și Revolut s-au bucurat împreună de un real succes pe teritoriul Europei, acolo unde furnizează clienților servicii financiare revoluționare, de la gestionarea zilnică a finanțelor până la schimburi valutare unice pe piață. Prin anunțul de astăzi cele două companii confirmă faptul că se vor alia pentru emiterea a cel puțin 50% din totalul cardurilor existente și viitoare în Europa. În afara Europei parteneriatul are ca scop susținerea Revolut în atingerea obiectivelor sale ambițioase la nivel global. Principalul scop al companiei este să ofere servicii financiare utilizatorilor din Statele Unite ale Americii, urmând ca până la final de an cele două branduri să lanseze primele soluții financiare pe piața americană. De asemenea, expansiunea globală presupune lansarea Revolut în zone precum Asia Pacific și America Latină: Australia, Singapore, Japonia, Noua Zeelandă, Brazilia și Mexic.

„Ca partener în lansarea Revolut, Mastercard a contribuit întotdeauna în mod esențial la succesul nostru, iar parteneriatul pe  care îl demarăm astăzi ne va permite să atingem obiectivul ambițios de a oferi servicii financiare și soluții de plată inovatoare oamenilor din întreaga lume. Lansarea în Statele Unite ale Americii este un moment deosebit de important pentru noi și suntem încântați că Mastercard va fi partenerul nostru principal în acest demers”, a declarat Nik Storonsky, fondator și CEO Revolut.

Michael Miebach, Chief Product Officer în cadrul Mastercard, a declarat: „Dat fiind că am fost partenerii Revolut în ultimii patru ani, suntem încântați că relația noastră continuă să crească, iar împreună reușim să ne atingem ambițiile comune la nivel global. Succesul Revolut și viteza cu care se extinde pe noi piețe, cum ar fi cea americană, reprezintă dovada angajamentului nostru prin care oferim sprijin personalizat fintech-urilor. Extinderea sferei de influență a Revolut la nivel internațional va permite unor milioane de oameni să beneficieze de amprenta globală de acceptare a Mastercard și de serviciile financiare revoluționare ale Revolut.”

Parteneriatul presupune și adoptarea de către Revolut a unei serii de tehnologii Mastercard de ultimă generație ce vizează produse și servicii, prioritară fiind susținerea platformei Mastercard Send.

Mastercard este partenerul principal a peste 60 de bănci digitale și fintech-uri doar în Europa, număr ce s-a dublat în ultimii doi ani și care subliniază strategia Mastercard de a colabora cu fintech-uri încă de la lansarea acestora. Mastercard Start Path, căruia Revolut i s-a alăturat în 2016 ca startup, este un program ce premiază și susține startup-uri tehnologice în scalarea rapidă, prin acces unic la tehnologia, multitudinea de soluții, experiența și parteneriatele globale ale Mastercard.



Citeste si