- 26 Iunie 2020
Revolut lansează „Recompense” și-ți dă bani înapoi din cumpărăturile online
Conform wall-street.ro, fintech-ul cu peste un milion de utilizatori în România a lansat o nouă opțiune prin care oferă cashback la tranzacții făcute la anumiți retaileri ca urmare a unui parteneriat cu platforma de marketing afiliat 2Performant.
start-up.ro a anunțat această lansare de pe 4 iunie 2020, în acest articol scris de Oana Coșman.
Noua secțiune din aplicație se numește Recompense, iar utilizatorii pot găsi deja listați retaileri precum Decathlon, pentru care oferă cashback de 5%, FOOTSHOP cu 8% cashback, Librăria Humanitas cu 10% sau Various Brand cu un cashback de 6%.
Prin lansarea acestei opțiuni, fintech-ul britanic intră în competiție pe segmentul de cashback cu jucători precum FinTech-ul românesc Beez sau produsul ING Bazar al băncii olandeze. Odată accesat retailerul listat în cadrul secțiunii ”Recompense”, utilizatorul este direcționat către o pagină care îi explică ce pași trebuie să urmeze pentru a beneficia de cashback, asa cum puteți observa în imaginea de mai jos.
Recompense a fost lansat inițial pe 16 iunie în Marea Britanie și a ajuns în mai multe țări pe măsură ce aplicația se actualizează. Detalii de la Revolut ai aici.
Citește materialul complet și vezi printscreen-uri din aplicație pe wall-street.ro. Pentru ultimele știri din bankingul digital, urmăriți pagina Future Banking.