Romania Tech Nation, Equity, IMM Restart și Dialog Social: programele propuse de patronatul IMM-urilor pentru Planul de Redresare și Reziliență

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a organizat ieri o conferință de presă în care a prezentat, printre altele, antreprenorilor care fac parte din patronat pentru programe și reforme ce ar putea fi incluse în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

Astfel, oficialii CNIPMMR au identificat patru programe destinate antreprenorilor și IMM-urilor din România care ar putea fi incluse în PNRR: Romania Tech Nation, Equity, IMM Restart Romania și Dialog social.

PNRR (Planul național de redresare și reziliență) se referă la un pachet coerent de investiții publice și reforme propuse în baza Recomandărilor Specifice de Țară 2019-2020. Aceste reforme și proiecte de investiții publice trebuie puse în aplicare până în 2026.

Detalii despre propunerile fiecărui program regăsiți mai jos. Apăsați pe săgeți pentru a naviga la următorul program.

PROGRAMUL ROMANIA TECH NATION Contextul actual 

Cercetarea anuală realizată de CE cu privire la nivelul de digitalizare din statele membre ale UE, intitulată The Digital Economy and Society Index (DESI), relevă urmatoarele rezultate interesante, la nivelul anului 2020, pentru țara noastră:

  • din cele 28 de state analizate, România se situează pe locul 26 în ceea ce privește nivelul de digitalizare, valoarea indicelui fiind de aproximativ 40, valoarea maximă înregistrată în eșantion fiind de 70 (Finlanda) și cea minimă de Bulgaria (aproximativ 38);
  • secțiunea din această cercetare dedicată competențelor resursei umane a fost structurată pe două componente principale (competențe elementare de utilizare a Internet-ului și competențe avansate digitale). Per ansamblu, tara noastra se situeaza pe locul 27 din 28 in clasamentul general;
  • în ceea ce priveste competentele digitale de bază, doar 34-35% dintre români au dobândit un astfel de nivel al competențelor, România fiind clasată, din nou, pe locul 27 din 28 în acest clasament. Media la nivel european se situează în jurul valorii de 60% din totalul populației;

În Raportul pe țară se recomandă:

- îmbunătățirea compețentelor, inclusiv a competențelor digitale;

- consolidarea competențelor digitale;

- asigurarea unei tranziții către o economie verde și transformare digitală;

Descrierea programului

Prin programul Romania Tech Nation ne propunem:

  • Susținerea a cel puțin 300 de start-up-uri cu componentă digitală în fiecare județ, plus București. Activitatea propusă conține pe lângă componenta financiară și o componentă educațională, de training și de mentorat. Beneficiarii interesați să aplice la acest program de finanțare vor trebui în planurile de afaceri să includă o componentă de digitalizare a activității.
  • Realizarea unui makerspace/un laborator de robotică în fiecare județ, în care să se asigure programe de training pentru inițierea, creșterea și dezvoltarea unei companii în domeniul digital. Aceste spații sunt deschise copiilor, adulților și antreprenorilor și au o varietate de echipamente pentru producători, inclusiv imprimante 3D, taietoare laser etc.
  • Obiectivele specifice:
  • Creșterea inițiativelor antreprenoriale în domeniul tech și non-tech;
  • Transformarea digitală a IMM-urilor (ceea ce presupune ca IMM-urile să aibă echipamente IT, conexiune internet, site de promovare, semnatură electronică);
  • 1 makerspace/laborator de robotică în fiecare județ. 
  • Bugetul programului: 546.000.000 euro

    Entitatea care va avea responsabilitatea realizării programului: Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.

    EQUITY FOND DE CAPITAL DE RISC Contextul actual 
    • Consecințele socioeconomice ale pandemiei se vor resimți probabil în mod inegal în diferitele regiuni ale României din cauza decalajelor semnificative în materie de investiții și de productivitate a forței de muncă între regiuni și a specializării diferite a acestora.
    • Din cauza pandemiei și a măsurilor de limitare a mișcării persoanelor, în pandemie, lanțurile de aprovizionare au fost întrerupte în întreaga țară, întreprinderile au fost nevoite să își reducă activitatea, IMM-urile, în mod special, fiind puternic afectate, confruntandu-se cu deficit de lichidități și cu riscul de faliment.
    • Accesul la capital de risc al întreprinderilor nou-înființate și al întreprinderilor în curs de extindere inovatoare este în continuare limitat.
    • Deficitul de cont curent s-a înrăutățit în mod constant începând din 2014.
    • Importurile de bunuri de consum au depășit cu mult alte importuri.
    • In Raportul pe țară se prevede că România trebuie: să asigure sprijin sub forma de lichidități pentru economie, de care să beneficieze întreprinderile și gospodăriile, în special întreprinderile mici și mijlocii și lucrătorii independenți; să promoveze diverse inițiative ce au ca scop dezvoltarea pieței de capital; să crească accesul la capital de risc al întreprinderilor nou-înființate și al întreprinderilor în curs de extindere.
    Descrierea programului 

    Prin programul EQUITY propunem crearea unui fond de investiții de tip capital de risc prin care să se asigure accesul la lichidități a IMM-urilor, respectiv a start-up-urilor inovative. Astfel IMM-urile nebancabile dupa intervenția Fondului vor reuși să intrunească condițiile de acces la credite.

    Fondurile vor alocate fie prin operațiuni de creditare directă (microcredite și credite pentru investiții), fie prin participare directă la capitalul acestor companii.

    Administratorii Fondului de investiții vor urmari modul de utilizare a resurselor financiare, fondul făcându-și exitul din companiile în care investește, după minim 3 ani.

    Prin sumele obținute din exit, Fondul de investiții își va asigura resursele financiare necesare pentru funcționare și finanțările viitoare.

    Obiectivele specifice:

    - creșterea numarului de IMM-uri capitalizate și bancabile;

    - creșterea inițiativelor antreprenoriale în domeniul tech și nontech;

    - creșterea internaționalizării IMM-urilor;

    - reducerea șomajului prin crearea de noi locuri de muncă.

    Bugetul programului: 205.000.000 euro

    Entitatea care va avea responsabilitatea realizării programului: Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România împreună cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN. 

    IMM RESTART ROMÂNIA

    Pachet de măsuri pentru susținerea microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor cu capitalizare de piaţă medie.

    Contextul actual
    • Nivelul de dezvoltare al sectorului IMM din România este inferior nivelului european.
    • Cu circa 30 IMM-uri la 1.000 de locuitori, România se situează pe ultimul loc în Europa, unde media este de circa 60‰. Impactul COVID-9 a afectat puternic si acest sector, în luna ianuarie 2020 fiind înmatriculate 6.897 de societăți, în februarie - 11.314, iar în martie - 6.023 de societati. Scaderea initiativei în afaceri este evidentă comparând cu perioada similară din anul 2019, media lunară a înmatricularilor fiind mai mica cu 35%, doar în martie scăderea înmatriculărilor fiind de 53,9%.
    • Din cauza pandemiei și a măsurilor de limitare a mișcării persoanelor, în pandemie, lanțurile de aprovizionare au fost intrerupte in intreaga tara, intreprinderile au fost nevoite sa isi reduca activitatea, IMM-urile, în mod special, fiind puternic afectate, confruntându-se cu deficit de lichidități și cu riscul de faliment.
    • În Raportul de țară 2019/2020 se prevede că România trebuie: să asigure sprijin sub formă de lichidități pentru economie, de care să beneficieze intreprinderile si gospodariile, in special intreprinderile mici si mijlocii si lucratorii independenti; sa promoveze diverse initiative ce au ca scop dezvoltarea pietei de capital.
    Descrierea programului

    Obiectivul principal al pachetului de masuri IMM RESTART ROMÂNIA îl constituie susţinerea IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19. Se intenționează implementarea unui pachet de măsuri de suport pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii şi întreprinderi cu capitalizare de piaţă medie - IMM RESTART ROMÂNIA. Prin programele care fac parte din pachetul de măsuri IMM RESTART ROMÂNIA vor fi acoperite costurile de finanțare și garantare (granturi pentru acoperirea comisioanelor de administrare și risc și a dobânzilor pe o perioadă de 8 luni, grant direct reprezentând 10% din valoarea creditului), precum și costurile cu asistență tehnică acordată aplicanților.

    Obiectivele specifice:

    1.Creșterea numarului de IMM-uri finanțate prin surse alternative (microcredite, credite, factoring, leasing etc);

    2. Menținerea în activitate a IMM-urilor afectate de criza generată de pandemie;

    3. Valorificarea oportunităților create de criza generata de pandemie;

    4. Creșterea inițiativelor antreprenoriale;

    5. Crearea de noi locuri de muncă și menținerea celor existente.

    Bugetul programului: 1.231.452.000 euro

    Entitatea care va avea responsabilitatea realizării programului: Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN împreună cu Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România. 

    PROGRAM PENTRU CONSOLIDAREA DIALOGULUI SOCIAL ȘI DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII INSTITUȚIONALE ȘI DE MANAGEMENT A PARTENERILOR SOCIALI Contextul actual

    În Raportul de țară pe anul 2020 se menționează că:

    • Dialogul social funcționează doar parțial, în special la nivel sectorial iar cadrul instituțional stabilit pentru consultare nu este utilizat în mod corespunzător pentru a contribui la procesul de luare a deciziilor și nu implică suficient de mult partenerii sociali în elaborarea și punerea în aplicare a reformelor.
    • Evaluarile impactului legislației sunt în continuare o formalitate, iar calitatea și utilizarea efectivă a acestora variază foarte mult de la un sector la altu,
    • Gradul de implicare a parților interesate în elaborarea și punerea în aplicare a reformelor este redus și rareori există un dialog real între parteneri,
    • Procedurile administrative sunt neadaptate realităților contemporane, ceea ce afectează în mod special activitatea întreprinderilor mici și mijlocii,
    • Modalitatea actuală de stabilire a salariului minim nu este predictibilă și poate influența în sens negativ activitatea întreprinderilor mici și mijlocii,
    • Partenerii sociali cunosc foarte bine realitățile economice și evoluția mediului de afaceri, prin urmare ar trebui implicați mai mult în activitatea de finanțare a activităților economice.
    Descrierea programului

    Prin acest program propunem realizarea urmatoarelor reforme:

  • Realizarea unei reforme în ceea ce privește stabilirea salariului minim. Obiectivul reformei este crearea unui mecanism permanent pentru stabilirea elementelor obiective și pertinente, prin care să fie stabilit salariu minim la nivel naţional.
  • Redefinirea sectoarelor de activitate, astfel încat acestea să corespundă realităților economice și industriale ale României. Prin această măsură se va facilita inițierea negocierilor la nivel sectorial, părțile putând să-și identifice mai usor partenerii sociali de dialog.
  • Actualizarea standardelor ocupaționale - Această activitate presupune implicarea totală a organizațiilor patronale și sindicale precum și a specialiștilor în domeniul muncii în definirea noilor standarde ocupaționale, astfel încat acestea să corespundă cât mai bine realității și în baza lor să poată fi pregătit personalul necesar derulării activităților economice.
  • Dezvoltarea capacității instituționale și de management a partenerilor sociali în vederea acreditării în calitate de organisme intermediare private.
  • Prin această măsură se urmarește formarea partenerilor sociali în domeniul gestionarii unor măsuri finanțate din fonduri europene, respectiv acreditarea acestora ca autorități de management private.
  • Întărirea dialogului social și încheierea de acorduri bilaterale între partenerii sociali.
  • Bugetul programului: 100.000.000 euro

    Entitatea care va avea responsabilitatea realizarii programului: Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.



    Citeste si