- 1 Martie 2019
Innoteque 2019: România, ultima la inovare. Conferința care discută această problemă
Conferința este găzduită de Impact Hub Bucharest.
Innoteque 2019 pune antreprenori, cercetători, manageri de hub-uri și departamente de inovare din companii față în față cu factori decizionali din țară și de la Bruxelles pentru a identifica și promova politicile cheie pentru inovare, cu accent pe sănătate, energie și agricultură.
România, ultima la inovareRomânia este pe ultimul loc în UE la capitolul inovare, pe un trend de scădere a performanței de ”inovator modest”, comparativ cu media UE.
În peisajul european, doar Bulgaria mai rămâne încadrată la aceeași categorie. Deși avem o rată de apariție de noi companii (cu mai mult de 10 angajați) dublă față de media Uniunii (3,1% față de 1,5%) și o activitate antreprenorială totală la fel de expansivă (10,8% față de 6,6%), cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea în cadrul companiilor sunt aproape de 20 de ori mai mici.
Printre domeniile în care țara noastră are cei mai scăzuți indicatori se numără accesul la finanțare, suportul acordat cercetării-dezvoltării, antreprenoriatul și educația.
Mai mult, legăturile dintre companii sunt, în 2017, la jumătate față de România lui 2010. Reușim, așadar, să colaborăm mai puțin astăzi decât în urmă cu un deceniu, în condițiile în care potențialul generat de infrastructura de cercetare și calitatea cercetătorilor este foarte mare.
Eveniment de două zileEvenimentul, desfășurat pe durata a două zile, va reuni peste 40 vorbitori, experți locali și internaționali, organizați în prima zi pe două teme paralele de discuție: una preponderent comercială și de afaceri și una de cercetare-dezvoltare și educație.
A doua zi, vă invităm la 3 paneluri concentrate de domenii cu mare potențial pentru România: sănătate, energie și agricultură. De asemenea, vom organiza un târg de inovare, o ocazie unică de a cunoaște și interacționa cu 12 inovatori.
Care sunt politicile ce trebuie schimbate sau introduse pentru ca România să genereze cu adevărat inovare? Ce legătura este între creșterea economică și inovare? Cum contribuie inovarea la îmbunătățirea calității vieții? Sunt doar câteva dintre întrebările lansate de organizatori ce își vor găsi răspunsuri în cadrul celor două zile de conferință.
Concluziile discuțiilor vor fi incluse în propuneri concrete la nivel național, și prezentate apoi public și transparent într-un document de politici publice.
Evenimentul este organizat de Oana Craioveanu, antreprenor, co-fondator și manager al Impact Hub Bucharest, Andrei Roth, antreprenor și manager al biroului Cluj pentru UiPath și Roxana Voicu-Dorobanțu, cadru didactic universitar cu experiență în afaceri internaționale și ecosisteme antreprenoriale.