- 24 Septembrie 2018
Romanian IT vrea să strângă la un loc startupurile românești din toată lumea
Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment din Bruxelles. Platforma le va permite startupurilor din întreaga lume să își creeze un profil detaliat, la fel și hub-urilor, acceleratoarelor și spațiilor de coworking.
Startupurile în căutare de oameni vor putea posta anunțuri de joburi, iar acceleratoarele vor putea găsi ușor startupuri care să se poată înscrie în programele lor.
Noua platformă dezvoltată de Romanian IT integrează și serviciul Find my Mentor în promovare, dar va rămâne un serviciu de sine stătător. Find my Mentor e un program prin care românii care lucrează în IT pot să-și găsească un mentor care să-i ajute prin sesiuni individuale timp de câteva săptămâni în dezvoltarea proiectelor lor.
”Ne ducem pe ideea de a face match-making. Ce e diferit este că în tot ceea ce am făcut până acum am reușit să atragem un număr mare din Diaspora și avem 1.500 de oameni care ne susțin din afara României. Astfel putem promova ecosistemul IT românesc în afară”, a declarat Valentin Maior, cofondator Romanian IT.
Monetizarea se va face prin perceperea unui fee acceleratoarelor care doresc anumite servicii adiționale, cum ar fi promovarea. Oana Bouraoui, cofondator Romanian IT, nu exclude și perceperea unei taxe de membership pentru toată lumea.
Platforma are un parteneriat și cu platforma Romanian Startups, care va asigura un număr ridicat de startupuri înscrise încă dinainte de lansarea oficială. Reprezentanții Romanian IT speră să aibă pe platformă acceleratoare și incubatoare din toată Europa.
Cei interesați pot deschide așa-numite local chapters, pentru a deveni reprezentanți ai platformei în diverse orașe.
Lansarea oficială este programată pentru luna decembrie a acestui an. Echipa Romanian IT speră ca platforma (dezvoltată cu sprijinul WebMagnat) să devină sustenabilă într-un an de zile.