Românii de la Synaptiq, finaliști la finala Global StartupCities - eHealth

Startup-ul Synaptiq, care ajută doctorii să citească mai bine tomografiile, va participa la finala Global StartupCities - eHealth ca reprezentant al României.

Finala acestui program de anul acesta are loc în curând, pe 30 noiembrie 2022 la Braga, Portugalia în cadrul 3rd Unique Summit, un eveniment pentru startup-uri, investitori și responsabili de decizie politică.

Câștigătorul fazei locale organizate de HIVE Innovation ale acestui eveniment este Synaptiq.io, un startup care reușește să reducă cu 95% timpul de conturare a structurilor pe tomografia computerizată. În această fază aceștia au câștigat un an de mentorat din partea unei companii IT de profil care oferă suport tehnic, un an de sprijin pentru pilot și validare în cadrul sistemului de sănătate, și acces la un program de training de grant writing & funding request.

Faza locală a fost o ocazie unică de transfer de cunoștințe și dezvoltare regională prin implementarea procesului de validare. Aceasta a fost posibilă datorită colaborării partenerilor din Centrul pentru Inovare în Sănătate HIVE (organizare și validare științifică), Linnify (proces de validare produs digital), beneficiind de suport interregional oferit de Primăria Cluj-Napoca, Cluster-ul de Educație (C-EDU), Universitatea Babeș Bolyai (UBB) și Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca (UMF).

Obiectivul procesului de validare este să determine care este cea mai riscantă presupunere în legătură cu succesul produsului în piață și să testeze această presupunere prin cel mai eficient experiment posibil din punct de vedere al resurselor utilizate. Procesul de validare trece prin fazele de explorare și definire a problemei, cercetare de piață, crearea propunerii unice de valoare prin studiul competiției și a capabilităților echipei produsului, ideație și validare propriu-zisă.

“Ne bucură faptul că putem contribui la dezvoltarea ecosistemului local prin oferirea participanților oportunitatea de a trece prin procesul de validare construit de Linnify. Acesta acoperă toți pașii esențiali în construirea unui produs de succes: înțelegerea problemei, cercetarea de piață, definirea propunerii unice de valoare, ideația pe funcționalități cheie și validarea ipotezelor fundamentale în legătură cu nevoia din piață.” - Cătălin Briciu, Co-Fondator & Co-CEO Linnify

Așadar, Synaptiq.io participă cu un produs românesc al cărui propunere de valoare și o diferențiere de piață este mult mai clară, demnă de finală. Vom reveni cu ultimele știri în ceea ce privește progresul acestora în această fază din competiție.

Global StartupCities Cluj-Napoca este o inițiativă de pionierat care face parte din proiectul bottom-up European Innovation Area, prin care ecosisteme din întreaga lume își propun să ofere produse și servicii inovatoare de la startup-uri și IMM-uri pentru a crea un spațiu comun, sinergic și conectat între toate mișcările Global StartupCities (https://globalstartupcities.eu/).



Citeste si