Rubik Hub: Alpha USA Startups Accelerator, care sunt startup-urile ce vizează piețele din America

Pentru prima dată, Rubik Hub a lansat un accelerator dedicat startupurilor care targetează piața din SUA, fie că vor să se lanseze acolo, să scaleze sau să obțină o investiție. Alpha USA Startups Accelerator este ediția din toamnă a acceleratorului Rubik Garage, organizat în 2022 în parteneriat cu Global Kinetics din Silicon Valley.

Programul de accelerare include acces la module online, sesiuni Ask Me Anything alături de experți din Silicon Valley sau fondatori cu experiență în piața din America, sesiuni de mentorat 1:1 și sprijin personalizat pe nevoi, oferit de echipa Rubik Hub.

„În discuțiile noastre cu fondatori, am observat că planurile multor startup-uri early-stage conțin și detalii legate de piața din SUA. Prin această ediție de toamnă a acceleratorului ne dorim ca împreună cu mentori și parteneri de peste ocean să le oferim contextul și informațiile necesare pentru ca un fondator să fie pregătit înainte de a se hotărî. Astfel, ei vor putea să decidă mai informat dacă și când e potrivit să facă un pas concret, dar și ce înseamnă acel pas.” a declarat Valentin Țoc, coordonator al acceleratorului de la Rubik Hub.

Care sunt startupurile din cohortă care vizează piețele din America:

  • Pythia o soluție de analizare a datelor open-source, bazată pe AI și algoritmi statistici din fizică, ce ajută actorii din mediul public sau privat să înțeleagă mai bine impactul pe care parteneriatele sau acțiunile lor le au și, astfel, să se poziționeze mai bine.
  • Braight Technologies din Polonia (câștigătorul How to Web Spotlight 2022)  – un software bazat pe AI, care ajută sectorul financiar să înțeleagă și să prezică comportamentul clienților bazat pe activitatea acestora de pe internet.
  • Ufubo – o platformă de stocare a datelor importante. În situația în care se întâmplă ceva cu utilizatorul, datele acestuia sunt trimise către persoana desemnată în aplicație.
  • Morpheus – o soluție de verificare a identității unui utilizator prin gesturi care creează o amprentă unică în blockchain. Astfel, companiile pot verifica facil identitatea utilizatorilor și pot face procesul de onboarding în mai puțin de 30 de secunde.
  • Logezy Ltd – o soluție cloud care conectează fiecare pas din procesul de recrutare, angajare și administrare a angajaților.
  • GIANTS – dezvoltă un joc social în web3 (metavers) guvernat și deținut de comunitate.
  • Citydock – soluția ce oferă stații de încărcare pentru vehicule electrice, având scopul de a transform industria micro-mobilității prin produse adaptabile, sigure și eficiente, construite pentru viitor.
  • IdeaBuddy – o platformă inovatoare de planificare care își propune să schimbe modul în care ideile de afaceri sunt planificate și executate.
  • Easy Sales – un Saas de integrare și automatizare care oferă infrastructura de care orice business din e-commerce are nevoie pentru a-și extinde global marketplace-ul.
  • Bit&R – o platformă de programare pentru copii cu vârste între 8-14 ani, în care aceștia învață să dezvolte propriile jocuri.
  • VOIDSHIP – un startup din sfera aerospațială care își propune să facă spațiul mai accesibil pentru companiile care vor să lanseze sateliți în orbită. Pe scurt, lucrează la dezvoltarea unor lansatoare mai mici decât cele existente pe piață, capabile să transporte în orbită un payload de 25 de kg.
  • Bloomcoding (câștigătorul Cel mai bun Startup și al Premiului SeedBlink în acceleratorul Rubik Garage 2022, câștigătorul Genesis Startup Academy 2022 organizat de Meta, al festivalului de business „sTARTUp Day 2022” din Tartu, Estonia, finalist How to Web Spotlight 2022) – academia digitală în care copiii învață programare.
  • Chambr (câștigătorul Celui mai bun Pitch și al Premiului de Popularitate Rubik Garage Accelerator 2022) – ajută trainerii să creeze jocuri de învățare care cresc retenția conținutului.
  • 2Value – asistentul tău virtual pentru PR - instrument de comunicare, promovare și dezvoltare pentru IMM-uri, antreprenori, manageri și specialiști.
  • Brain AI – un sistem de predicție prin big data și machine learning, care ajută sistemul medical.
  • CityBpm planificatorul care reamintește și confirmă programările automat, prin SMS, crescând astfel numărul de programări respectate.
  • CPV Lab Pro – o platformă web de urmărire a reclamelor care îi ajută pe cei din marketing afiliat și cumpărare de spațiul publicitar (media buyers) să aibă într-un singur loc rezultate precise despre campaniile de marketing online. Platforma are integrare API cu peste 150 de surse de trafic și platforme afiliate.
  • GuardianAngel.NET – permite monitorizarea și supravegherea persoanelor vulnerabile cu ajutorul echipamentelor electronice și direcționarea apelurilor de urgență către unitatea specializată pentru rezolvarea problemei identificate.
  • MOD – Your Virtual Stylist – un asistent digital de styling care îmbină stilul personal cu shoppingul, pentru a ajuta femeile să fie mai încrezătoare în propria imagine.
  • Polymore – o soluţie de optimizare a procesului de sortare a deșeurilor, bazată pe AI.
  • Woof Diet – primul serviciu bazat pe AI care creează o dietă personalizată pentru câini.

 

Pe 8 decembrie, la Community & Demo Day din Iași, Rubik Hub marchează încheierea a două programe – acceleratorul internațional Alpha USA Startups și incubatorul RubikEDU. Peste 30 de startupuri își vor prezenta soluțiile, iar juriul va selecta 10 echipe pentru finala care se va desfășura la finalul zilei. Întregul evenimentul este dedicat comunității și (re)conectării cu oameni dragi din ecosistemul de startup și, pe lângă sesiunile de pitching, vor fi și ateliere și discuții tematice.

Înscrierile se fac aici. Poți participa și online la finala Demo Day



Citeste si