- 11 Octombrie 2023
Rubik Hub lansează Rubik Garage, acceleratorul care te poate duce în SUA
Rubik Garage - Scale to USA se adresează startupurilor cu tracțiune pe piața europeană și planuri de lansare în Statele Unite. Programul este equity-free, nu implică costuri și oferă participanților numeroase beneficii pentru extinderea în State, printre care se numără:
- O experiență fizică de 10 zile în Silicon Valley și Austin, Texas, care include întâlniri cu investitori și parteneri americani, două Demo Day-uri și numeroase întâlniri 1:1.
- Conectarea directă și participarea la întâlniri cu peste 8 sindicate de investiții din SUA și fondatori care activează pe piața de acolo, în cadrul sesiunilor de tipul „Meet the Investors”, atelierelor online live și sesiunilor de coaching.
- Participare și vizibilitate în cadrul conferinței SXSW din Austin, Texas, cel mai mare eveniment tech din regiune.
- Acces la potențiali investitori, parteneri și clienți din cadrul ecosistemului de startupuri din Europa Centrală și de Est (CEE), ca parte a Delegației Economice în SUA.
- Oportunitatea de a obține o investiție de 100,000 euro de la Fortech Investments, dacă startupul se aliniază cu portofoliul acestora.
- Suport financiar sub formă de burse și reduceri exclusive.
„Pentru startupurile europene cu ambiții reale, extinderea în Statele Unite este un „must”, mai ales pentru cele din Europa Centrală și de Est. Nu pentru că investitorii o cer, ci pentru că fondatorii noștri sunt cu adevărat ambițioși și își planifică acest drum pentru afacerile lor încă de la început. De aceea, suntem mai mult decât entuziasmați să fim partenerul principal al unui astfel de program care oferă fondatorilor tot ceea ce au nevoie pentru a face acest pas cu succes și să investim în startupul cu cel mai mare potențial. Dacă ești unul dintre acești fondatori ambițioși, trebuie să te alături Acceleratorului Rubik Garage Scale to the USA.”, spune Valentin Filip, Managing Partner al Fortech Investments
Programul de accelerare este structurat astfel:- Un eveniment de lansare fizic, care va avea loc pe parcursul a 3 zile, în Piatra Neamț, la Rubik Hub, între 19-23 noiembrie. De asemenea, participanții vor participa la Startup Alley din cadrul conferinței ROSartup, unul dintre cele mai importante evenimente pentru ecosistemul de startupuri din România.
- Ateliere live: Peste 15 ateliere online, sesiuni personalizate de mentorat 1:1, sesiuni exclusive 'Meet the Investors', și întâlniri 'Ask Me Anything' cu fondatori de succes.
- Călătorie în SUA: În martie 2024, participanții vor ajunge în inima lumii de startup. Cele 10 zile petrecute în Silicon Valley și Austin, Texas, vor culmina cu două Demo Day-uri în San Francisco și Austin.
Ruxandra Muys-Stoian, co-fondatoarea WIT Angels Club, spune despre accelerator:
"Încă de la primele discuții cu echipa Rubik Hub, a fost clar că ei construiesc un program care este foarte concentrat, pragmatic și orientat către pregătirea startupurilor pentru succesul pe piața din SUA. Structura acceleratorului, inclusiv bootcampul de lansare, mentoratul continuu și Demo Day-urile din San Francisco și Austin, oferă tipul de sprijin de care au nevoie fondatorii pentru a scala eficient. Este o abordare practică care îmbină elemente tehnice, operaționale și strategice, ceea ce ne place foarte mult. Având în vedere că WIT Angels Club este prezent în SUA, vedem o valoare imensă în facilitarea conexiunilor între startupurile europene și actorii din SUA."
Rubik Hub, parte din ADR Nord-Est, a dezvoltat programul alături de investitori, experți și fondatori cu experiență directă în piața din SUA, care au construit și scalat startupuri de succes pe piața americană. Rubik Garage a ajuns acum la cea de-a șasea ediție: 4 ediții au avut ca focus piața din Europa Centrală și de Est, iar o ediție s-a concentrat pe scalarea pe piața din SUA. Astfel, peste 100 de startupuri cu fondatori din peste 30 de țări au fost sprijinite de echipă.
Pentru mai multe informații și înscrieri, accesează acest link.