- 29 Iunie 2018
Vizionarul din Tia Mare
Am stat de vorbă cu Sabin Răduț, proprietarul Sabinus Agro, un business prin care vinde produse fermierilor din aproape întreaga țară (semințe, plante, folii de solar, utilaje mici, îngrășăminte), pe la mijlocul lunii mai.
Se pregătea de aniversarea unui deceniu de existență a afacerii sale, dar și să discute cu un consultant în fonduri europene pentru viitorul proiect de anvergură pe care-l plănuiește pentru dezvoltarea business-ului, dar și a zonei: un parc comercial, care va cuprinde, pe lângă magazine, spații de cazare, și, mai ales, o parcare care va fi alimentată de sisteme fotovoltaice.
Afacere neamțească”Suntem tractorul în afaceri. Mereu am fost cu un pas înaintea tuturor. Dar pentru acest lucru trebuie să fie multă muncă și toate lucrurile trebuie să fie făcute <nemțește>. Acesta este un secret al al succesului tot timpul. Toată lumea are idei, dar e greu să le pui în practică”, îmi spune Sabin Răduț.
Suntem tractorul în afaceri
Iar pentru a pune în practică toate ideile sale, Răduț consideră că a mai fost nevoie și de curaj. ”Și de responsabilitate, de nopți nedormite, de griji. Dar dacă ți-ai fixat în cap ținta, unde vrei să ajungi, eu zic că poți să ajungi acolo”, adaugă el.
Fotovoltaice pentru mașini electriceIar noua sa țintă, după cum spuneam, este crearea unui parc comercial în localitatea în care are deja un magazin. Dispune de un teren de aproximativ 8.000 de metri pătrați – vreo 5.500 de metri pătrați în proprietatea sa, restul terenului fiind luat în concesiune – și are planuri mari. ”Avem o clădire foarte mare pe el pe care trebuie să o renovăm. Vom face un hotel sau o pensiune, ceva de care are foarte mare nevoie zona noastră. Vor fi magazine diverse, însă nu am vorbit deocamdată, cu alți parteneri. Noi vom construi și vom vorbi după aceea”, afirmă Răduț. Însă prioritatea maximă, și de fapt, proiectul prin care va demara toată această zonă comercială, este o parcare cu un sistem fotovoltaic.
”Acum suntem în negocieri cu o firmă care produce sisteme fotovoltaice pentru casă, pentru parcări. Am fost la o prezentare. Vrem să le aducem și pentru clienții Sabinus Agro, dar vrem să le folosim și pentru parcarea complexului. Cu asta vom începe: cu o parcare specială pentru mașini electrice. Știm că deocamdată nu sunt foarte multe mașini de acest gen, dar ne gândim pe viitor”, mai spune antreprenorul din Olt.
Investiții pe creditȘi-a setat ca termen pentru începerea lucrărilor toamna acestui an. Însă, pentru că este vorba despre un proiect foarte costisitor, se asigură mai întâi că are banii necesari. Așa că, pe lângă fondurile europene pe care dorește să le acceseze, va mai apela la un împrumut bancar. Nu este primul. De altfel, dezvoltarea Sabinus Agro s-a făcut, pe lângă reinvestirea constantă a profitului (vreo 700-800.000 de lei) și prin credite bancare. ”Am început cu un credit de 25.000 de euro, am continuat cu unul de 40.000 de euro și acum ne pregătim să terminăm de plătit un alt împrumut de 200.000 de euro. Am avut noroc și cu furnizorii, pentru că ne știau și ne-au acordat tarife foarte bune”, adaugă Sabin Răduț.
Și magazinul va trece printr-o schimbare, adăugând încă un spațiu de vreo 200 de metri pătrați care va fi folosit ca showroom, pentru expunerea unor alte produse. Spațiul comercial pe care-l deține Răduț se află la intrarea în localitatea Tia Mare și are o suprafață de 1.662 de metri pătrați pe care se află magazinul cu o suprafață de 400 metri pătrați și trei hale de depozitare cu suprafețe de aproximativ 100 de metri pătrați.
Însă, pentru noul proiect plănuiește să acceseze un împrumut în valoare de 700.000 de euro. ”Va fi o zonă comercială cu mai multe afaceri. O stradă comercială cu magazine de diferite tipuri, cu un mini hotel. Avem spațiu, avem clădirea, trebuie să ne apucăm de construcție și renovare”, povestește proprietarul Sabinus Agro.
Cu un pas înaintea tuturorNu-i este teamă de această nouă provocare. Este deja obișnuit să lucreze înaintea tendințelor sau poate chiar împotriva stării de fapt a lucrurilor. Chiar magazinul său, baza afacerii Sabinus Agro, a fost lansat în perioadă de plină criză financiară. ”Știți cum se spune, e în stare cel care dezvoltă afacerea pe timp de criză”, glumește Răduț, precizând că a făcut totul cu ”multă muncă și mult stres”.
Alături i-au fost furnizorii, care îl știau dintr-o afacere anterioară, și care i-au oferit discount-uri și ajutor. A adus pe piață tot ce era nou în materie de produse și utilaje pentru agriculturi. ”Acum câțiva ani, unii se uitau la noi ca la nebuni. Dacă la început la anumite produse aveam niște vânzări care nu ne încurajau deloc, acum sunt produse de bază în portofoliu”, afirmă el, dând exemplul unor folii de solar pe care le-a adus tocmai de la un producător din Israel.
E în stare cel care dezvoltă afacerea pe timp de criză
”Am vrut să ținem pasul cu tot ce e nou în agicultură și în comerț. În paralel, trebuie făcută și educația clientului. Munca pe care au făcut-o producătorii cu mine încercând să mă convingă că e mai bine să iau produse bune, o fac și eu cu clienții mei”, adaugă Sabin Răduț.
Și-a dat seama și de faptul că nu poate păcăli clienții, să-i amăgească aducându-le produse proaste la prețuri mari. Iar acum a reușit să-și fidelizeze comunitatea, iar noii clienți vin în magazinul său prin ”word of mouth”. ”Odată cu fermierii am crescut și noi”.
Vânzări naționaleAsta nu înseamnă că a rămas doar în zona sa. Chiar din contră. Vinde produse prin toată țara, de la Buzău, la Timișoara, Pașcani, Dolj sau pe lângă București. Cu toate acestea, nu ia în considerare deschiderea altor magazine la nivel național.
”Nu mă pricep să conduc o afacere în țară”, recunoaște Răduț, care a ajuns în comerț după ce a absolvit Academia de Tehnică Militară și școala de ofițeri la finalul anilor ‘80, pentru ca, din 1995 să-și dea demisia și să urmeze un curs de câteva luni în vânzări. În agricultură a intrat în 2004, când a deschis un business de comerț alături de alți doi parteneri. ”Eu eram omul cu experiență în vânzări”, spune el. A renunțat la acea afacere patru ani mai târziu pentru a porni pe cont propriu, fiind încurajat și de soție.
”Este o firmă mică, făcută de la zero”, spune Sabin Răduț precizând faptul că de transformarea supermarketului agro într-o rețea național ar putea ajunge să se ocupe fetele sale. ”Depinde ce-și doresc”, concluzionează el.
----
Sabin Răduț este unul dintre antreprenorii incluși în proiectul ”România Poate”. Proiectul “România Poate” s-a născut dintr-o discuție cu Patria Bank în încercarea de a găsi o soluţie comună prin care să promovăm povești ale antreprenorilor care fac lucruri bune în țară. Patria Bank e un partener pentru IMM-uri și afaceri mici. Cu ajutorul serviciilor sale, antreprenorii au parte de finanțare (linii de credit sau credite de investiții) și consultanță bancară în termeni simpli care să-i ajute să-și ducă afacerea mai departe.