Sameday are 1.000 de lockere pentru predarea coletelor și vrea dublarea rețelei într-un an

Sameday, una dintre cele mai mari companii de curierat din țara noastră, a ajuns la o rețea de 1.000 de lockere pentru predarea coletelor. Compania își propune să dubleze rețeaua deja existentă, până în primul trimestru al anului 2022.

Sameday a lansat primul locker în București, în septembrie 2018, iar, de atunci, compania a extins constant acest serviciu, acoperind toate județele țării și asigurându-și prezența atât în marile municipii ale României - cum sunt București, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara - cât și în localități mai mici. Astfel, în prezent, există în jur de 250 de lockere în Capitală, peste 60 în județul Ilfov și aproape 700 în țară.

Exceptând regiunea București-Ilfov, județele din țară cu cel mai mare număr de easybox-uri sunt Cluj (85 lockere), Timiș (71), Iași și Constanța (58), Brașov (48).

Pentru amplasarea lockerelor easybox, Sameday a încheiat parteneriate cu centre comerciale, benzinării, centre rezidențiale, dar și cu persoane fizice, asociații de proprietari sau autorități publice locale.

În cei aproximativ doi ani și jumătate de la lansarea serviciului, Sameday a livrat peste 8 milioane de comenzi în easybox. Gradul de utilizare al lockerelor a crescut treptat, pe măsură ce serviciul s-a extins și a devenit disponibil mai multor consumatori, dar și ca urmare a testării sale de către un număr în creștere de comercianți. În București, de exemplu, peste 40% dintre cei care primesc opțiunea de livrare la easybox, optează pentru aceasta. Astfel, în 2021, Sameday a livrat, până în luna martie, peste 2.1 milioane de comenzi în lockere, înregistrând o creștere de 4 ori a volumelor, raportată la aceeași perioadă a anului trecut.

Printre beneficiile de care consumatorii se bucură, atunci când aleg acest serviciu, se numără: simplitatea în utilizare, flexibilitatea și rapiditatea în livrare, disponibilitatea 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, plata cashless. În plus, serviciul este prietenos cu mediul pentru că seifurile electronice nu produc hârtii, iar alimentarea lor generează un grad mai scăzut de emisii de CO2 din partea operatorului de curierat. Practic, utilizatorii finali ai serviciului își pot ridica pachetele oricând, la orice oră, din lockerul ales, achitând în avans, online, sau la fața locului, cu cardul sau cu sisteme NFC.

”Easybox este un serviciu în care cred cu tărie și pe care îmi doresc să îl dezvoltăm tot mai mult, pentru a oferi o experiență cât mai bună consumatorului final și a susține creșterea adopției e-tailului în România”, declară Lucian Baltaru, CEO Sameday.

În prezent, printre retailerii care utilizează serviciului easybox se numără companii precum eMAG, Decathlon, Flanco, FashionDays, Elefant, Libris și Cărturești, alături de numeroase alte magazine online care oferă clienților lor opțiunea livrării în locker.



Citeste si