- 12 Octombrie 2023
Samsung lansează noi produse din seria Fan Edition și un Smart Tag îmbunătățit
Utilizatorii pot viziona sau crea conținut acasă, la serviciu, sau în locurile preferate pe ecranele de 10,9 inci (27.6 cm) ale Galaxy Tab S9 FE și 12,4 inci (31.4 cm) ale Tab S9 FE+, cu o rată automată de reîmprospătare care se adaptează până la 90Hz.
La fel ca cele mai noi modele Galaxy Tab S9, atât Tab S9 FE, cât și Tab S9 FE+ au primit o clasificare IP68, oferind durabilitate sporită. În plus, bateria de lungă durată a lui Tab S9 FE+ oferă până la 20 de ore de redare video într-o singură încărcare, ceea ce înseamnă că munca și distracția nu se leagă de un cablu.
Notițele sunt ușor de luat cu S Pen-ul marca Galaxy, cu rating IP68. Notele de curs, schițele, videoclipurile și multe altele pot fi păstrate cu usurință, având până la dublu spațiul de stocare, plus opțiunea de a face upgrade la 1TB cu o carte microSD.
Seria Galaxy Tab S9 FE este disponibilă începând de la prețul recomandat de 2599 RON în patru culori moderne: Mint, Silver Gray si Lavender. Cei care vor cumpăra o tabletă cu 256 GB RAM o vor primi la prețul uneia de 128 GB, precum și 300 de lei prin Samsung Trade; oferta este valabilă până pe 22 octombrie.
Samsung Galaxy Buds FEGalaxy Buds FE au Active Noise Cancellation (ANC) și Ambient Sound. De asemenea, beamforming-ul personalizat automat al sistemului avansat cu trei microfoane, împreună cu Rețeaua Neurală Profundă alimentată de AI (DNN - Deep Neutral Network), separă vocea utilizatorului de zgomotele de fundal nedorite pentru apeluri mai clare.
Cu cea mai mare durată de viață a bateriei din seria Buds, Galaxy Buds FE oferă până la 8,5 ore de redare cu căștile și până la 30 de ore în total, inclusiv carcasa de încărcare. Chiar și atunci când este folosit ANC-ul, sunt disponibile până la 6 ore de redare cu căștile și până la 21 de ore în total, inclusiv carcasa.
Galaxy Buds FE sunt acum disponibile începând de la prețul recomandat de 549 RON în două culori distincte și moderne: Graphite și White. Cei care cumpără noile căști vor primi un wireless charger cadou, oferta fiind valabilă până pe 22 octombrie.
Samsung Electronics lansează noul Galaxy SmartTag2Noul Lost Mode al Galaxy SmartTag2 permite utilizatorilor să introducă informații de contact prin intermediul unui mesaj. Apoi, oricine descoperă un obiect cu un Galaxy SmartTag2 atașat poate utiliza smartphone-ul pentru a scana eticheta și a vedea mesajul și informațiile de contact ale proprietarilor.
Un Galaxy SmartTag2 atașat unui animal de companie înseamnă că numărul de telefon al proprietarului este întotdeauna disponibil, în eventualitatea în care animalul de companie s-ar putea rătăci. Modul pierdut funcționează cu orice dispozitiv mobil cu cititor NFC și browser web.
Galaxy SmartTag2 oferă acum funcția Compass View ce îmbunătățește experiența utilizatorului prin furnizarea de săgeți care arată direcția și distanța până la Galaxy SmartTag2 în raport cu utilizatorul. Această modalitate este disponibilă pe orice smartphone Galaxy cu suport UWB, cum ar fi Galaxy S23 Ultra.
Aplicația SmartThings Find a fost, de asemenea, actualizată, astfel încât noile Galaxy SmartTags înregistrate instalează acum un shortcut către aplicație pe smartphone-ul utilizatorului, permițându-le acestora să lanseze SmartThings Find mai rapid. În plus, aplicația prezintă acum o vedere pe întreg ecran a hărții și o interfață intuitivă, facilitând și mai mult experiența utilizatorului. În final, atunci când se face trecerea la un alt smartphone Galaxy, SmartTag2 se resincronizează automat cu noul dispozitiv Galaxy folosind contul Samsung al utilizatorului.
Utilizatorii pot acum să se bucure de Galaxy SmartTag2 pentru o perioadă mai lungă cu noul Mod Economisire Energie, disponibil împreună cu o versiune îmbunătățită a Modului Normal. Pentru cei care depind de SmartTag pentru a urmări constant obiecte, Modul Economisire
Energie reprezintă opțiunea perfectă pentru a menține durata de viață a bateriei, asigurându-se în același timp că pot ține obiectele sub observație. Cu Modul Economisire Energie, bateria Galaxy SmartTag2 acum durează până la 700 de zile, de două ori mai mult decât modelele anterioare de Galaxy SmartTag. Chiar și în Modul Normal, durata de viață a bateriei este acum extinsă la 500 de zile, o creștere de 50% față de modelele anterioare. Cu posibilitatea de a comuta între cele două moduri, utilizatorii pot urmări obiectele valoroase – de la chei auto la biciclete – pentru o perioadă mai lungă.
Noul Galaxy SmartTag2 este disponibli pentru achiziție pe http://samsung.com/ro și la parteneri începând cu 11 octombrie la prețul recomandat de 199 de lei.