Reguli circulație trotinete electrice: nu mai au voie pe trotuar, doar pe piste de biciclete sau pe stradă

Conducătorii de trotinete electrice nu vor mai avea voie să circule pe trotuar și vor fi obligați să meargă pe stradă sau pe pista de bicicletă, dacă există, conform unei hotăriri de guvern prin care se reglementează circulația trotinetelor pe drumurile publice.

„A fost adoptată Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006. Reamintim faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2020 a fost modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul reglementării regimului juridic aplicabil circulaţiei trotinetelor electrice pe drumurile publice. Prin hotărârea adoptată luni, „se reglementează în concret normele de conduită pentru conducătorii de trotinete electrice, similar conducătorilor de biciclete, precum şi a condiţiilor tehnice pentru trotinetele electrice similar celor prevăzute pentru biciclete”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Reguli circulație trotinete

Principalele reguli de circulaţie aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulaţia acestora pe trotuar. Acestea trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii de trotinete electrice au obligaţia de a avea asupra lor actul de identitate, conform adevărul.ro.

Piste pentru biciclete în București pe care poți merge cu trotineta

Bucureștiul are câteva piste pentru biciclete corespunzătoare din punct de vedere al funcționalității și semnalizării rutiere, conform Brigăzii Rutiere București.

În prezent traseele care prevăd pistele pentru biciclete în Municipiul București și sunt corespunzătoare din punct de vedere al funcționalității / semnalizării rutiere sunt următoarele:

    Calea Victoriei (ambele sensuri);
    Splaiul Independenței (pe tronsonul cuprins între Calea Victoriei și Pod Basarab – ambele sensuri);
    Bd. Aviatorilor (ambele sensuri);
    Bd. Mareșal Constantin Prezan (ambele sensuri);
    Șos. Pipera (pe tronsonul cuprins între Str. Nicolae G. Caramfil și Str. Aviației);
    Str. Fabrica de Glucoză(ambele sensuri);
    Câmpia Libertății (pe tronsonul Str. Baba Novac – Bd. Liviu Rebreanu);
    Str. Baba Novac – Str. C-tin. Brâncuși (pe tronsonul Str. Câmpia Libertății – acces parcul Al. I. Cuza).

Totodată, de acum înainte este interzisă circularea cu trotinetele electrice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, dar se interzice și circularea când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.

În același timp, trotinetele electrice, indiferent că sunt deținute de conducător sau sunt închiriate de la firme precum Lime, Bolt etc, trebuie să respecte anumite condiții tehnice: trebuie să aibă un sistem funcțional de direcție, frânare eficace, să fie dotate cu sistem de avertizare sonora, să fie echipată cu lumini sau un dispozitiv fluorescent pe timp de noapte.



Citeste si