- 22 Februarie 2021
Serviciile de livrare au ținut în viață piața restaurantelor din marile orașe
Valoarea totală anuală a pieței de mâncare gătită și băuturi out of home (restaurante standard, fast-food, cantine, pub-uri și supermarket-uri) în cinci dintre cele mai mari orașe din țară (București, Timișoara, Iași, Cluj și Brașov) s-a ridicat în 2020 la 10,2 miliarde lei, ceea ce reprezintă o scădere de doar 29% față de nivelul de 14,1 miliarde de lei din anul 2019, relevă studiul National Foodservice Research, realizat de Hospitality Culture Institute, primul institut independent de cercetare, training și consultanță din România care studiază piața și trendurile din HoReCa.
Cele 5 orașe reprezintă 60% din total piață, ceea ce duce industria ospitalității la o valoare de 17 miliarde lei în anul 2020.
„Cine a vrut sa facă treabă în HoReCa a putut face și a găsit consumatori dispuși sa comande. Cei curajoși, care au riscat și investit în zona de delivery, si-au dublat volumul comenzilor. Ne dorim ca studiul nostru, aflat la a patra ediție, să fie un barometru pentru orice antreprenor și manager din industria ospitalității care vrea să-și fundamenteze deciziile pe baza datelor statistice și a interpretărilor calitative în cea mai grea perioadă din ultimii 30 de ani”, a declarat Florin Maxim, fondator al Hospitality Culture Institute.
Potrivit studiului Hospitality Culture Institute, 47% din piața de mâncare gătită este generată în prezent de servicii de delivery. Astfel, serviciile de delivery sunt utilizate de 9 din 10 respondenți din București și din marile orașe din țară. De asemenea, 63% dintre respondenții care au comandat mâncare cel puțin o dată în ultimele 6 luni au făcut-o pentru acasă în cele multe situații, în timp ce doar 17% la locul de muncă.
Pentru următoarele 6 luni nu se preconizează o scădere a comenzilor prin intermediul serviciilor de delivery, conform Hospitality Culture Institute.
Studiul analizează și comportamentul consumatorilor referitor la măsurile de prevenție împotriva Covid-19, cât și estimări asupra veniturilor. În acest sens, 40% dintre cei intervievați au declarat că bugetul pentru mâncatul în oraș a scăzut în ultimul an.
Ediția a IV-a a celui mai mare studiu național în zona de food a fost realizată la începutul anului 2021 în cinci dintre cele mai mari orașe din România: București, Brașov, Timișoara, Cluj, Iași.
Culegerea datelor cantitative s-a realizat prin metodologia CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Studiul a fost realizat de Hospitality Culture Institute, primul institut independent de cercetare, training și consultanță din România care studiază piața și tendințele din industria HoReCa, în parteneriat cu EXACT Business Solutions, companie cu experiență de peste 10 ani în marketing research.