- 28 Noiembrie 2022
Serviciul de livrare de alimente Bolt Market ajunge la 40.000 de clienți în 2022
Bolt Market oferă o gamă variată de produse, însumând peste 3000 de repere: de la fructe, legume, produse de panificaţie şi lactate la articole de gospodărie, produse pentru animale şi chiar jucării. Serviciul este disponibil în aplicaţia Bolt Food, care este parte din ecosistemul Bolt, ceea ce permite valorificarea unei serii de sinergii la nivel de portofoliu și de acoperire.
„Colaborăm în prezent cu aproximativ 80 de parteneri şi investim constant în extinderea relaţiilor cu aceştia. Mulţumită lor şi echipei noastre, am reuşit încă din primul an să transformăm Bolt Market într-un jucător important pe piaţa de e-commerce, iar modelul nostru de business devine din ce în ce mai atractiv pentru un număr şi mai mare de parteneri. În plus, extinderea gamei de articole pe care o oferim clienţilor noştri, împreună cu dezvoltările tehnice aduse în platformă au condus la o creştere a coşului mediu de cumpărături la 120 RON. Aceasta este o majorare importantă, având în vedere că încă activăm în zona de e-proximitate.”, spune Eduard Nagy, Country Manager Bolt Market România.
În lunile următoare, Bolt Market va testa un nou serviciu de livrare mai flexibil şi convenabil pentru clienţi, va extinde şi mai mult gama de produse, precum şi structura microdepozitelor, cu scopul de a-şi atinge obiectivele de creştere pentru anul 2023. De asemenea, va implementa noi tehnologii pentru a optimiza experienţa utilizatorilor şi va evalua noi forme de parteneriate cu retaileri locali.
„Creşterile recente de costuri din lanţurile de aprovizionare locale şi internaţionale pun cu siguranţă presiune asuprapreţurilor pe care le practicăm, dar reuşim să rămânem competitivi prin calitatea superioară a serviciilor pe care le oferim, precum timpul de livrare, acurateţea comenzilor şi suportul acordat clienţilor”, explică Eduard Nagy. „De asemenea, avem avantajul de a colabora îndeaproape cu divizia noastră de Product Management & Engineering, care are o echipă extinsă în București. Cu ajutorul lor, putem testa și implementa noi funcții și ne putem crește utilitatea pentru clienți.”
Pentru a folosi serviciul Bolt Market, utilizatorii trebuie să instaleze aplicaţia Bolt Food din App Store, Google Play sau HUAWEI AppGallery. Apoi, în categoria „Magazine”, aceştia aleg magazinul dorit din lista punctelor disponibile, plasează comanda online și confirmă adresa de livrare. Înainte de a confirma comanda, aplicația va afișa prețul și timpul estimat de livrare. Plățile se realizează online, prin card bancar.