Sindromul „le fac eu pe toate”: Boala care blochează businessul românesc

Există în cultura antreprenorială românească o idee nescrisă: dacă ceri ajutor, înseamnă că nu ești destul de bun. Apelul la un mentor sau la un specialist din exterior este privit ca un semn de slăbiciune, nu de maturitate.

Am întâlnit această rezistență la sute de antreprenori cu care am lucrat în ultimii zece ani. O recunosc ușor, pentru că am trăit-o eu însumi.

Problema nu e că antreprenorii români sunt incapabili să construiască afaceri. Construiesc, dar au credința că pot să le repare singuri, indiferent de situație.

Într-o firmă în care fondatorul validează fiecare decizie, inclusiv pe cele minore, se instalează un tip de paralizie lentă. Angajații nu mai inițiază nimic, pentru că știu că va decide șeful. Managerii nu își asumă rezultate, pentru că autoritatea le lipsește. Firma funcționează, dar rămâne pe loc. Fondatorul muncește tot mai mult și înțelege tot mai puțin de ce lucrurile stagnează.

Am lucrat cu antreprenori care aveau afaceri de zece ani și nu cunoșteau profitul real al firmei lor. Nu din lipsa unui contabil, ci din lipsa unui sistem care să le aducă această informație în timp real. Când i-am întrebat cum iau decizii în absența acestor date, răspunsul a fost același de fiecare dată: „Mă descurc eu."

Soluția care mi-a salvat afacerea în 2009 a venit din afară. Am vândut firma unui concurent german și am acceptat să devin eu însumi angajatul lor, pentru a asigura tranziția. Mulți ar fi numit asta o înfrângere. Pentru mine a fost prima decizie cu adevărat lucidă pe care o luasem în ani de zile.

Cinci ani am lucrat ca director general în acea companie. Am văzut cum funcționează o organizație cu procese clare, cu responsabilități bine definite, cu oameni care pot lua decizii fără să depindă de prezența unui singur om. Am ieșit din acea perioadă cu o înțelegere pe care nicio carte nu mi-ar fi dat-o: un antreprenor care refuză să fie ajutat nu își protejează afacerea. O fragilizează.

În acest context, cel mai mare auto-sabotaj al antreprenorilor este că deleagă task-uri, nu rezultate. Spun „fă tu asta" în loc să spună „acesta e rezultatul de care am nevoie, acesta e standardul, ai autonomia să decizi cum, iar verificarea o facem aici." Diferența pare mică, dar e uriașă. Când deleg task-uri, omul vine înapoi la mine cu fiecare nelămurire, deci eu rămân tot acolo, în mijloc, doar că acum cu un intermediar. Am mutat problema un pas mai departe, dar tot eu o port.

Al doilea auto-sabotaj: deleagă fără să fi clarificat în capul lor ce înseamnă „bine făcut". Dacă tu, ca antreprenor, nu poți să descrii rezultatul și standardul, nu ai ce delega, ai doar o frustrare pe care o pasezi. Și atunci omul ghicește, tu te enervezi că „nu înțelege nimeni nimic", și concluzia ta e „mai bine fac eu". Așa se naște peștele care se împute de la cap.

Coaching-ul, mentoratul, consultanța externă sunt instrumente pentru antreprenorii care vor să construiască ceva capabil să funcționeze și fără ei. Diferența dintre o firmă dependentă de fondator și una care poate crește este, de cele mai multe ori, exact această deschidere față de o perspectivă exterioară.

Înseamnă să renunți la confortul de a fi cel care știe cel mai bine. Înseamnă să accepți că există unghiuri pe care un ochi din interior nu le vede. Înseamnă să tratezi ajutorul ca pe resursa cea mai subutilizată din afacerea ta. Eu am învățat asta pe calea grea. 

Ovidiu Toader este business coach și antreprenor din 1997. A lucrat în peste 13.000 de sesiuni de coaching cu antreprenori și manageri din România și Europa. Este autorul cărții „Bani și libertate" (Curtea Veche Publishing, 2023).