- 28 Noiembrie 2022
Sistemul de operare al documentelor legale. Drumul de la UiPath la Goodlegal
Noi am discutat cu Vasile Țiple în ziua investiției anunțate de Goodlegal. Odată cu lansarea oficială au primit 1,2 milioane de euro investiție de la Credo Ventures, Earlybird, Underline Ventures și Daniel Dines.
Goodlegal s-a născut inițial din frustrările personale ale lui Vasile. “De fiecare dată când trebuia să mă ocup de treburile legale ale unei companii, trebuia să iau totul de la zero. Tot acest univers de documente este rătăcit în orice companie în Google Drive, Sharepoint, Notion. Și nici companiile mari nu o duc mai bine”, explică Vasile.
Astfel, Goodlegal îndeplinește mai multe roluri. În primul rând este o infrastructură legală pentru orice companie. Pot fi folosite template-uri de documente aprobate de industrie, pot fi urcate documentele proprii și poate funcționa efectiv ca un spațiu colaborativ unde toate documentele legale să aibă un loc și un rost.
Goodlegal este cofondat de Vasile Țiple și alți 3 colegi cu experiență în UiPath - Alexandru Căciulescu (CTO), Alexandru Tătăran și Ioana Teleanu.
Cum ajută Goodlegal companiileVasile a observat că majoritatea startup-urilor au aceleași probleme care se repetă. De unde pornesc cu documentele? Le iau de la zero? Le găsesc pe Google? Există soluții online pentru semnare de documente, de eDiscovery, template-uri, dar toate la un loc nu sunt. Așa că Goodlegal vrea să ocupe acest spațiu, în care să devină acel sistem de operare al documentelor legale pentru companii.
Produsul este destinat în primă fază startup-urilor, dar poate fi folosit și de firme mari, de avocați care vor să creeze spații de lucru individuale pentru fiecare firmă cu care colaborează sau de antreprenori de tip freelancer.
“Ca avocat trebuie să iei document după document, să folosești mai multe unelte care să se pupe între ele. Dar cu noi poți avea un spațiu de legal compliance, să verifici toate documentele, să ai toate out of the box”, spune Vasile în discuția cu start-up.ro.
În momentul de față Goodlegal este gratuit și pornește cu 6 spații de lucru preconstruite de ei, de la documente Corporate, Privacy, documente de HR, dar fiecare își poate personaliza aceste spații de lucru, un fel de dosare individuale pentru fiecare zonă.
În plus, documentele pot fi semnate digital direct din Goodlegal, pot fi distribuite șis e poate colabora pe ele. Produsul poate fi folosit atât cu template-uri deja existente, dar se pot încărca și contractele companiilor sau documente tehnice ale programatorilor.
“Este prima versiune, așa că utilizatorii trebuie să fie blânzi cu noi și să trimită feedback. Dar avem deja foarte multe lucruri, inclusiv de conținut legal out of the box, fără să mai fii nevoit să dai mii de euro pentru un șablon standard”, explică fondatorul Goodlegal.
“Clientul nostru ideal ar fi un startup care nu a primit o finanțare, nu are bani să investească în zonele acestea operaționale, dar care sunt esențiale. Dacă nu le rezolvi din prima zi te pot sabota și pot îngreuna creșterea”, spune Vasile.
Din acest motiv, Goodlegal va avea mereu o versiune gratuită pentru startup-uri. Momentan startup-ul fondat de foști angajați UiPath vrea să crească, așa că urmează să adauge caracteristici plătite în viitor.
“Dacă ești un startup și faci cont pe Goodlegal vei avea un pachet de compliance, un set de documente esențiale pentru orice startup în ziua 0”, mai spune antreprenorul.
Vasile menționează că template-urile existente sunt doar o parte a platformei, dar sunt verificate pentru a fi la standardele industriei. Speră să convingă utilizatorii și cu background-ul fondatorilor, care este foarte solid.
Mai mult decât conținut - o platformă pentru documenteGoodlegal poate fi folosit așadar și de avocați pentru a-și organiza munca, dar și de departamentele de HR pentru toate documentele necesare pentru angajare.
“Contentul este doar o parte. Vrem să democratizăm partea de conținut care a fost multă vreme închisă. Dar vreau să dăm fondatorilor cuțitul și furculița tehnică, platforma pe care să ruleze toate documentele legale”, spune Vasile Țiple.
Astfel, Goodlegal va funcționa ca un spațiu privat unde poți să stochezi, să creezi documente, să le semnezi, să le distribui către cine are responsabiiltăți, în funcție de poziția în companie. Exact ca în Google Drive. De altfel, Vasile îl conisderă aproape un fel de intranet și speră că și firmele mari să-l folosească tocmai în acest scop, platforma asigurând privacy-ul documentelor.
Pe de altă parte, multe startup-uri folosesc un Data Room pe Notion, o aplicație populară de creare de documente. Acest Data Room este folosit pentru a fi distribuit investitorilor, în procesul de fundraising, și conține informații despre companie, statistici și altele. Acest Data Room poate fi mutat în Goodlegal, care poate avea inclusiv un spațiu de lucru de documente pentru o tranzacție cum ar fi o investiție sau achiziția unui client nou.
Experiența UiPath și lecțiile eiVasile a văzut UiPath crescând până a ajuns un unicorn, iar apoi o companie listată la bursă. De acolo de altfel au pornit și primele lecții și nevoi când vine vorba de infrastructura legală a firmei.
“În 2016 la UiPath încercam să pun la punct infrastructura juridică pentru companie. Nu aveam un tool pe care să-l fololsesc ca să fac lucrurile rapid și să pot urmări totul. Am improvizat. În primul rând am implementat DocuSign pentru semnarea documentelor, am tăiat contractele de la 40 de pagini la 5, lucruri esențiale ca să accelerezi adopția produsului”, expică Vasile.
De altfel, o lecție pe care a învățat-o acolo a fost să fie user friendly cu clienții și să reduci documentele legale la esențial. De ce să dai un NDA de 10 pagini? Astfel s-a gândit să spargă această barieră și să înlăture nevoia de formalism.
Momentele acelea de la UiPath, în 2016 deja o companie care creștea accelerat, la pus în poziția provocatoare, dar privilegiată de a se adapta. A trebuit să inventeze metode de simplificare a proceselor.
“Am învățat că o clauză de 2 pagini poate fi spusă într-o propoziție”, spune Țiple. Ba chiar spune că a învățat juridicul de dincolo de cărți, cel care evoluează în pas cu societatea și cu rigorile sale de business.
“Am învățat în ritmul companiei, care a fost mai rapid decât la altele. Am învățat aplicat, a trebuit să găsesc soluții rapide”, spune Vasile Țiple. De asemenea, UiPath l-a învățat și de aspectul creativ al dreptului, care se ascunde uneori în spatele oamenilor la costum.
“Aspectul creativ e foarte important, din acest motiv nu vom spune vreodată că înlocuim avocații sau scenarii din acestea catastrofale. Ce construim acum este un produs de organizare, de a munci eficient pe documente”, mai spune fondatorul.
Din experiența UiPath a venit și un network puternic și, iată, contribuția la investiție a lui Daniel Dines.
“Am avut o relație foarte bună cu Dan din UiPath, dar dincolo de aspectele de interacțiune personală, cred că a contat foarte mult produsul, ideea, piața căreia ne adresăm. Am avut discuții cu partenerii fiecărui fond. Și dacă ne știam și veneam cu o idee proastă nu cred că mergeam mai departe”, explică Vasile.
Pentru perioada următoare Goodlegal vrea să rămână un produs gratuit, să primească feedback de la utilizatori și să adauge mai multe feature-uri și integrări, inclusiv prin colaborări cu startup-uri din România.