- 3 Februarie 2016
SkinVision - tehnologie anti-cancer dezvoltată la Cluj. Planurile după o finanțare de 3,4 milioane de dolari
SkinVision e unul dintre cele mai impresionante startup-uri din România. Format dintr-o echipă româno-olandeză, aplicația reușește să identifice alunițele periculoase de pe piele. După o investiție de 3,4 milioane de dolari, SkinVision ținește un model plătit și conectarea utilizatorilor cu doctorii.
Mircea Popa a fondat SkinVision în 2011, atunci când, împreună cu Victor Anastasiu a folosit un soft dezvoltat la Politehnica din București de Mircea Olteanu. Căutau finanțare și au ajuns să se cunoască și cu Robbert Visser, unul dintre olandezii care s-au alăturat echipei. În 2012 a venit prima investiție, din Olanda, de la Personal Healthcare Solutions (300.000 de euro), iar startup-ul s-a mutat la Amsterdam, unde din 2013 e condus din poziția de CEO de Dick Uyttewaal. Visser era între joburi, dar era specializat pe programare și un prieten l-a chemat în România pentru un contract cu Addeco. A fost impresionat de calitatea oamenilor de aici și a revenit în țară atunci când un startup pentru care lucra avea nevoie de o echipă de dezvoltare bună.
Din 2011 a rămas în România. Aici a deschis compania rubytribe.ro, unde ajută startup-urile să-și dezvolte produsele tehnice. Nu e o firmă de dezvoltare tradițională, pentru că alege să lucreze contra unui procent din firmă, sperând ca investițiile ulterioare și dezvoltarea companiilor să aducă profit.
SkinVision după investițieLa finalul anului trecut, SkinVision a primit 3,4 milioane de dolari de la firma de farmaceutice LEO Pharma. Investițiile au ajuns astfel la un total de 5-6 milioane de dolari, iar scopul SkinVision e să se extindă dincolo de analiza alunițelor.
Momentan, SkinVision are o echipă mixtă, la București, Cluj-Napoca și Amsterdam. După ce au primit investiția, scopul SkinVision a fost să-și extindă echipa, iar astăzi au ajuns la 30 de persoane, prin adăugarea mai multor programatori, dar și a analiștilor de date. Scopul final e să dezvolte produsele cât mai rapid și să ajungă pe piață în timp record.
Astăzi, cei de la SkinVision lucrează la varianta Pro, care va conecta oamenii simpli de doctori. E unul dintre visurile celor care dezvoltă tehnologii - să poată folosi telefoanele pentru a simplifica procesele online, inclusiv să poată vorbi cu doctori sau alți specialiști.
Trecerea la un model plătitSkinVision a început ca o aplicație gratuită. Utilizatorii pot și astăzi să facă poze la leziunile de piele și să afle dacă sunt periculoase sau nu, dar nu au posibilitatea de a afla mai multe detalii. Pentru cei de la SkinVision, pasul natural a fost un model freemium, în care unele opțiuni sunt plătite.
Here's how the SkinVision app works from SkinVision on Vimeo.
“Modelul freemium a însemnat că veniturile noastre au scăzut. Mereu am avut două aspecte în minte: la nivel de companie trebuie să facem bani, dar să ajutăm și oamenii”, spune CTO-ul Robbert Visser. Modelul freemium, spune Visser, se potrivește mai bine cu afacerea lor, pentru că sunt multe persoane care-și descarcă aplicația de curiozitate, o folosesc o singură dată și atât. Dar ei nu sunt ținta SkinVision. Treptat, aplicația vrea să educe oamenii să plătească pentru a avea grijă de leziunile pielii, care cauzează atât de multe cazuri de cancer în fiecare an.
Modelul freemium a însemnat că veniturile noastre au scăzut. Mereu am avut două aspecte în minte: la nivel de companie trebuie să facem bani, dar să ajutăm și oamenii
Următorul pas natural al SkinVision a fost conectarea dintre utilizatori și doctori. “Am construit un sistem care permite clinicilor și dermatologilor să accepte programări direct din aplicație. Un utilizator face o poză, primește un sfat și imediat poate să contacteze un doctor. Dacă vrei să vorbești direct cu un medic în aplicație, pentru o opinie specializată, poți să-i contactezi prin chat”, povestește Visser. Momentan startup-ul româno-olandez are trei clinici care vor intra în aplicație și încep testele cu date.
Prima lună a aplicației este gratuită, iar apoi utilizatori pot plăti un abonament pe o lună, trei luni sau un an. Varianta plătită începe de la 5 euro pe lună. În faza următoare a dezvoltării, cea în care poți contacta doctorii, serviciul va costa 10 euro. Cei de la SkinVision primesc o mică parte din această sumă, iar restul se va duce către doctori.
E o provocare pentru SkinVision, o aplicație care a strâns 400.000 de utilizatori din toată lumea, care au ajutat echipa de programatori să lucreze la algoritmii de recunoaștere a unei leziuni de piele (alunițe) - peste un milion de fotografii au fost urcate în această bază de date.
Extinderea internaționalăAplicația noastră este la fel de bună ca o medie a exactității ochiului un dermatolog, iar asta e deja uimitor. Vrem să ajungem ca tehnologia să fie mai bună decât ochiul uman
Odată cu finanțarea venită la finalul lui 2015, SkinVision are în plan și extinderea internațională. Pe lângă România, care e piața de test, au de gând să se extindă în Australia, una dintre țările în care oamenii sunt cei mai conștienți de pericolele alunițelor și a cancerului de piele, iar apoi în Europa, adică Olanda, Marea Britanie sau Germania.
Echipa va crește în continuare în 2016, dar Robbert Visser consideră că nu va mai fi nevoie de o investiție acum, ci poate la anul. În plus, SkinVision dorește să îmbunătățească și camera, pentru a ajunge la rezultate cât mai bune.
“Aplicația noastră este la fel de bună ca o medie a exactității ochiului un dermatolog, iar asta e deja uimitor. Vrem să ajungem ca tehnologia să fie mai bună decât ochiul uman. Va lua foarte mult timp, dar e posibil”, spune Visser. Cercetarea de la care a început proiectul, realizată la București de Mircea Popa și Andreea Udrea continuă permanent, pentru îmbunătățirea algoritmilor de recunoaștere.