Soluții de monitorizare a flotei auto de la Vodafone

Vodafone România lansează, în premieră la nivel național, Auto Manager, o soluție „plug-and-play” care localizează și monitorizează prin GPS flotele auto de mici dimensiuni. Vodafone Auto Manager este adresată companiilor cu flote de sub zece autoturisme, indiferent de domeniul de activitate.

Vodafone Auto Manager se instalează rapid și nu necesită echipamente complexe sau intervenția reprezentanților unui service auto. Soluția este alcătuită dintr-un dispozitiv de monitorizare prin GPS, o cartelă SIM cu servicii de date și o aplicație dedicată, disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS. Pentru punerea în funcțiune a soluției, utilizatorul trebuie să conecteze dispozitivul dedicat în mufa OBD II* a autoturismului și să sincronizeze aplicația Vodafone Auto Manager instalată pe smartphone.

„Prin lansarea Auto Manager, Vodafone inovează din nou în domeniul IoT, în care este lider la nivel global, oferind în premieră un produs creat special pentru nevoile companiilor mici și mijlocii. Această soluție ușor de instalat și de folosit încurajează antreprenorii și IMM-urile să facă primii pași către adoptarea de servicii IoT, care, într-un mediu tot mai competitiv și digitalizat, devin parte integrantă din viața unui business eficient”, a declarat Daniel Bobu, Director Enterprise Marketing, Vodafone România.

Vodafone Auto Manager oferă rapoarte despre rutele parcurse și monitorizarea detaliată a mașinilor de companie. Beneficiarii vor putea afla orele petrecute în trafic, precum și distanțele și vitezele medii. Sistemul de notificări a soluției informează utilizatorii despre termenul de expirare a asigurării și a inspecției tehnice periodice, precum și despre apropierea termenului de revizie.

Soluția oferă notificări și în cazul în care mașina depășește limita de viteză configurată la nivelul aplicației, atunci când bateria autoturismului este descărcată sau când dispozitivul a fost deconectat din mufa OBD II. Pentru sporirea productivității, aplicația permite supervizarea traseului de călătorie, stabilirea unor zone de acces, precum și identificarea unor călătorii neautorizate. Mai multe informații despre soluția dedicată companiilor mici și mijlocii sunt disponibile pe site-ul Vodafone România.



Citeste si