- 12 Iunie 2019
Startup Grind Londra: Vreme cu soare și șanse de finanțare
Prima zi a Startup Grind Europe a constat într-un party dedicat participanților la eveniment, un get-together pentru networking și socializare în cadrul căruia startupiștii au avut ocazia să se cunoască mai bine între ei. Atmosfera din spațiul WeWork în care a fost organizat evenimentul era la fel ca cea din toată Londra - agitată, aglomerată, călduroasă, zgomotoasă. Privind din exterior, petrecerea Startup Grind a părut ca un eveniment de team building pentru antreprenorii din România, antreprenori care și-au petrecut ultimele luni fiind mentorați în cadrul acceleratorului BCR-InnovX.
Ziua a doua a competiției mi i-a arătat pe startupiști ceva mai serioși, mai puși pe treabă - mai ”prezentabili”, cum ar spune unii.
În mod paradoxal, în această perioadă, vremea în Londra e mai puțin ploioasă decât în București. Prin soarele puternic și prin aglomerația specifică capitalei britanice, antreprenorii s-au îndreptat către Westminster Central Hall, o clădire istorică cu background religios, transformată de capitalismul londonez în spațiu grandios de evenimente.
În ambele părți ale intrării, în camere pline de zarvă, se aflau peste 100 de startupuri din întreaga lume, fiecare cu propriul stand, fiecare cu propria abordare în ceea ce privește business-ul, fiecare o viziune diferită privind problemele actuale ale lumii și soluțiile pentru acestea.
Echipe românești la Startup Grind LondraPrintre ele, și cele 10 startupuri românești - AlphaBlock (General Artificial Intelligence), BOX2M (Industry 4.0 pentru energie), KFactory (Tehnologii IoT și machine learning), KPEYE (platforma dedicată IMM-urilor), Maillon (platformă LendTech), Modex (Blockchain), IndexAR (platformă pentru experiențe Augmented Reality), Product Lead (soluție e-commerce), Sigtree (platformă de integrare și automatizare IoT) și Wise Voice (dezvoltator de chatbot și asistent vocal).
AlphaBlock - Compania se bazează pe tehnologia AI pentru a dezvolta soluții de management a investițiilor pentru fondurile de pensii, family offices (grup de investiții controlat de familie) și hedge fund-uri (un fond de investiţii cu o politică de investiții agresivă, bazată pe utilizarea unor strategii complexe de investiţie).
Box2M - Este o companie de R&D pe servicii de inginerie. Concret, printre soluțiile dezvoltate de români, BOX2M propune un ecosistem IoT cu aplicabilitate pentru utilități, telecom și securitatea infrastructurii. Aceasta generează beneficii pentru clienți, precum reducerea pierderii de energie cu până la 10%.
indexAR - Compania a realizat o platformă web care le permite creatorilor de conținut, companiilor, firmelor din publicitate, să devină ”autori” de experiențe AR în numai câteva minute. Folosind indexAR, companiile scapă de costurile mari, timpul pierdut pe dezvoltare și de soluțiile tehnice complicate.
Kfactory - Startupul oferă posibilitatea de a maximiza productivitatea în producție. Monitorizează linia de producție în timp real și colectează date pentru a oferi insight-uri care pot duce la creșterea productivități în linii industriale.
Mereu va fi mai mult de învățat - ba în zona juridică, ba în zona financiară, soluții, creativitate, cum să faci bootstraping în diverse situații
KPEYE - Este o platformă digitală care poate ajuta IMM-urile să își crească veniturile. KPEYE îi ajută pe antreprenori să găsească clienți, să gestioneze vânzările, să genereze facturi și să aibă un control mai bun asupra tranzacțiilor bancare.
Maillon - Serviciul este unul de tip B2B2C și este o soluție pentru finanțatori și pentru retaileri care funcționează ca un marketplace ce le permite clienților să aleagă cea mai bună soluție de creditare - atât în magazinele fizice cât și online.
Modex - Modex este un marketplace pentru aplicații descentralizate, construit să aducă beneficiile tehnologiei blockchain în viața de zi cu zi, prin conectarea dezvoltatorilor cu potențialii clienți. Platforma oferă și unelte celor care vor să își creeze propriile aplicații blockchain.
ProductLead - E un ecosistem software în care ajută brandurile să înțeleagă și să folosească mai bine puterea social media prin cei 4 piloni principali ai săi: Visual Commerce, Big Data Analytics, Creative Generator și Omnichannel.
Sigtree - Compania este specializată în dezvoltarea de soluții software I0T pentru case inteligente, platforme industriale și cladiri de birouri.
WiseVoice - Startupul este specializat în soluții de chatbot, recunoaștere vocală și comenzi vocale.
Faceți cunoștință cu finaliștii primei cohorte a acceleratorului BCR-InnovX urmărind clipul de mai jos, filmat la Startup Grind Europe, în Londra.
I-am deranjat pe antreprenori cu câteva întrebări și i-am oprit, pentru câteva minute, din a schimba cărți de vizită cu participanți, investitori și alți startupiști de la eveniment.
Beneficiile participării“Suntem la Startup Grind în primul rând pentru a găsi parteneri pe piața din Londra, pentru a ne extinde aici, dar și pentru a identifica alte opțiuni de investiție față de cele pe care le avem deschise în acest moment. Acceleratorul BCR-InnovX ne-a ajutat să redactăm un proiect pe axa de finanțare SME Instruments ceea ce este foarte bine, deoarece putem refolosi proiectul și în viitor. E foarte bine deoarece cu ocazia acestui proiect am mai dezvoltat un patent pe care urmează să-l înregistrăm. Un alt beneficiu este că, în viitorul apropiat, este foarte posibil să facem un program pilot cu BCR la nivel de infrastructură de clădiri. În plus, putem să beneficiem de experiența de networking de la acest eveniment”, a mărturisit Alexandru Gliga, cofondator Box2M.
E foarte bine deoarece cu ocazia acestui proiect am mai dezvoltat un patent pe care urmează să-l înregistrăm.
“La acceleratorul BCR-InnovX mi-a plăcut foarte mult organizarea, mi-au plăcut mult mentorii, dar și colegii, adică celelalte startupuri care au participat alături de noi. La Startup Grind am analizat un pic competitorii, am văzut cum s-au organizat și cum s-au prezentat aici și cu ce vin nou. Mi s-a părut foarte util faptul că avem contact cu lucrurile care se întâmplă la nivel european. Cred că ce am învățat cel mai util a fost faptul că tot timpul ai ceva de învățat, indiferent câtă experiență anterioară ai, indiferent din ce zonă vii. Mereu va fi mai mult de învățat - ba în zona juridică, ba în zona financiară, soluții, creativitate, cum să faci bootstraping în diverse situații”, a detaliat Leonard Mart, fondator WiseVoice.
”La InnovX am început acum trei luni. A fost o experiență plăcută, am cunoscut mulți tineri cu diverse startupuri care au potențialul de a fi parteneri pentru noi. Utilă a fost și participarea în programul Horizon 2020, erau niște lucruri pe care nu știam să le facem și am fost ajutați”, a declarat Alin Iftemi, CTO Modex. ”E multă lume la Startup Grind, multe startupuri din diverse domenii”, a mai spus Iftemi.
Startupul AlphaBlock a urcat și pe scena mare a StartupGrind, iar Andrei Nagy, cofondatorul companiei, a avut ocazia să suțină un pitch de un minut în fața tuturor participanților la eveniment. ”Acceleratorul BCR-InnovX ne-a ajutat cu structurarea abordării pentru faza în care ne aflăm acum - suntem într-o fază de creștere în care avem nevoie de mai multe tipuri de interacțiuni. Avem nevoie de interacțiune cu zona de investiții - de investitori care să ne sprijine financiar - dar și cu potențiali clienți și parteneri”, a explicat Andrei Nagy, co-fondator AlphaBlock.
”Londra, cu sau fără Brexit, este capitala business-ului și prezența noastră de aici este una foarte importantă pentru noi. Este validarea capabilităților noastre - faptul că am fost acceptați în Startup Grind este foarte important pentru evoluția noastră”, a mai spus acesta.
Rămâne de văzut dacă toate cărțile de vizită culese, dacă toate minutele petrecute demonstrând tehnologiile, dacă toate orele de pitch-ing de la stand, se vor transforma în investiții sau parteneriate - totul depinde, acum, de antreprenori.
Următoarea etapă pentru BCR-InnovXAm stat de vorbă și cu fondatorul acceleratorului InnovX, Bogdan Mănoiu, care ne-a împărtășit din experiența lui cu cele 10 startupuri din prima cohortă. ”Sunt foarte multe echipe talentate, foarte mulți oameni tehnici, care înțeleg cum să dezvolte un produs, care înțeleg niște piețe și niște nevoi reale”, a explicat Mănoiu.
Programul BCR-InnovX continuă cu o a doua cohortă, numită Grinders. Această cohortă este dedicată antreprenorilor aspiranți care au idei pe care vor să le scaleze internațional. 10 business-uri vor participa în grupa de Grinders în perioada 1 Iulie – 20 Septembrie 2019, iar finaliștii urmează să fie anunțați curând.
Acceleratorul este un proiect realizat în parteneriat cu Uipath, Startup Grind in partnership with Google for Startups, Mindspace și European Center for Services Investments and Financing (ECSIF). BCR acoperă costurile pentru toate bursele alocate antreprenorilor din acest proiect, cursurile și costurile logistice.