Startup Pitch: Uphave, ideea care contribuie la moda sustenabilă și sprijină magazinele second hand

Magazinele de second hand sunt o modalitate prin care putem diminua efectele industriei de fast fashion, care este una dintre principalele surse de poluare, însumând un 10% din emisiile de carbon la nivel global. Iar Uphave este soluția care oferă tehnologia prin care aceste magazine își pot face o gestiune mai ușoară și pot ajunge mai ușor la consumatorul final. Despre un startup al modei sustenabile, avem detaliile mai jos.

Poluarea textilă e o amenințare reală, una care în cifre arată cam așa: 92 de milioane de tone de deșeuri provenind de la haine în fiecare an, care produc o jumătate de milion de tone de microplastice. 15% din țesăturile folosite în producție sunt risipite, iar 57% din toate hainele aruncate ajung la gropile de gunoi. Industria de fast fashion este responsabilă de generarea de emisii de carbon în cantități mai mari decât cele emise de industria aviatică și transportul maritim combinate, cifre care se preconizează că vor crește cu 50% în 2023. 

De aceea, consumul responsabil de fashion este mai mult decât o tendință, este o necesitate. Iar Diana Ceresmis asta vrea să facă prin Uphave, startup-ul care sprijină magazinele de haine second hand, ajutându-le să ajungă cât mai ușor la consumatorul final. 

 

1. Echipa de fondatori și motivația lansării startup-ului. Principala problemă identificată în piață și pe care vreți s-o rezolvați. 

 

Am găsit motivații comune, una dintre ele fiind aceea de a grăbi prezența online a magazinelor fizice de fashion Vintage, Second Hand. Eu, pe de o parte, pentru că sunt și consumatoare de fashion SH, iar partenerul nostru, Code11, pentru dezvoltarea soluției care ajută la scalarea unei piețe circulare emergente. 

 

Principala problemă pe care ne propunem să o abordăm este procesul de încărcare a inventarului într-un magazin Second Hand, care necesită timp și este provocator, deoarece toate produsele sunt unice și nu vor fi niciodată listate mai mult de 1 bucată. 

 

Soluția noastră simplifică această sarcină, permițând magazinelor să încarce listing-uri bazate doar pe imaginile produselor. Noi creăm apoi textul necesar pentru încărcarea inventarelor. Oferind o platformă fluida si eficientă, dăm putere acestor magazine să ajungă la un public cat mai larg si sa contribuie la o industrie a modei mai sustenabilă.

 

2. Stadiul în care se află startup-ul în momentul de față și care sunt planurile pentru 2023. 

 

Am lansat cu succes MVP-ul, facilitând accesul la mai multe magazine stradale de modă Second Hand si Vintage într-un singur loc, și avem aproximativ 45.000 de produse de fashion unice.

În 2023, obiectivul nostru cheie este extinderea platformei, extinderea bazei de clienți și consolidarea parteneriatelor cu magazinele și utilizatorii finali. Intenționăm să îmbunătățim caracteristicile platformei pe baza feedback-ului utilizatorilor și să explorăm posibilitatea de a oferi un model de gestiune a stocurilor în afara marketplace-ului, pentru a satisface o piață online mai largă și mai independentă.

 

3. Ce investiții inițiale pentru lansare au fost necesare și investiții căutate/primite extern în momentul de față?



Ne autofinanțăm din 2022 și, până acum, nu am apelat la investiții externe. Dezvoltarea inițială a fost susținută de fondatori, partenerul nostru tehnic, Code11 și eu. 

În acest an, căutăm în mod activ investitori care să împărtășească viziunea noastră pentru startup-uri de impact. 

În același timp, cercetăm oportunitățile de finanțare disponibile în UE pentru a ne susține planurile de creștere și expansiune. Lansarea inițială a necesitat autofinanțare și optimizare a resurselor, dar acum ne propunem să asigurăm investiții externe pentru a accelera misiunea de a revoluționa piața de fashion Second Hand.

 

4. Concurența reală din piață în momentul de față și ce face compania diferit de celelalte existente acum?



Există mai mulți concurenți pe piață, cum ar fi Vestiaire Collective, Vinted, Vintello sau Dressingz, care se concentrează în primul rând pe interacțiunile C2C. Uphave se diferențiază prin țintirea persoanelor juridice, în special a magazinelor stradale, pe piața de fashion Second Hand. Propunerea noastră unică pentru B2B constă în furnizarea unei platforme ușor de utilizat, care permite acestor magazine să încarce rapid stocuri în bulk, folosind un generator automat de texte pentru listări. Soluția va interpreta detalii cruciale precum dimensiunea, culoarea și marca, simplificând procesul și oferind un avantaj distinct față de soluțiile existente.

5. Dacă ar fi să explici unei bunici startup-ul vostru, cum ai face asta în câteva rânduri. 

 

Uphave este ca un mall online pentru haine vintage și second-hand din toate magazinele alea fizice locale. Folosim tehnologie ca să ajutăm magazinele să-și pună rapid articolele pe site și tu să găsești instantaneu mii de produse de îmbrăcăminte unice, într-un singur loc. E ca o magie!

6. Cel mai dificil aspect în a lansa și construi un startup în România?

 

În primul rând, este greu să pornești un startup și este și mai greu într-o țară cu predictibilitate fiscală limitată. Este greu să faci planuri, să calculezi marjele pe mai mult de 1 an, uneori chiar mai puțin.

 

În ceea ce privește mediul de startup, ceea ce văd că lipsește aici este suportul în timpul ideației sau pre-revenue. Startup-urile din România se autofinanțează până la primele încasări, iar acest lucru împiedică dezvoltarea la nivel național. Trebuie să investim si în idei, să încurajăm spiritul antreprenorial în tinerele generații.

7. Unde va fi startup-ul în 2024? Care sunt milestone-urile pe care vreți să le atingeți?



Până în 2024, Uphave își propune să fie un marketplace de încredere pentru fashion vintage și second-hand la nivel local. Printre obiectivele setate, se numără atingerea a 50.000 de utilizatori activi, 50 de magazine partenere listate și peste 300.000 de produse unice.

 

De asemenea, ne propunem să dezvoltăm funcții suplimentare, cum ar fi un sistem de recompense pentru clienții care folosesc platforma noastră și pentru a ne consolida poziția de seller pentru o industrie textilă durabilă și convenabilă.

8. Cea mai grea întrebare pe care ați pune-o voi într-un interviu către… voi?

 

Vom fi capabili să creștem și să rămânem relevanți într-o piață care evoluează rapid și să ne adaptăm în mod continuu platforma pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale clienților și ale magazinelor stradale?

9. Un sfat pentru fondatorii de startup-uri din România din experiența lor?

 

Fii deschis la feedback și fii gata să-i faci față.

 

Indiferent de feedback, trebuie să fim pregătiți să ascultăm ce au de spus alții despre ceea ce construim.De fapt, este recomandat să vă bazați cel mai mult pe feedback, deoarece asta înseamnă să vă ascultați piața si clientii.

 



Citeste si