Cum poți să-ți constuiești casa într-o zi cu 4.000 de dolari

Informații despre startup-urile care pot realiza case imprimate 3D într-un interval destul de scurt nu sunt apărute de ieri de azi.

Cele mai multe au reușit performanța de a printa și asambla materialele în doar 24 de ore, însă prețul ajungea la vreo 10.000 de dolari. Altele promit să-ți construiască locuința cât timp tu ești la birou. În același timp, primele case de locuit imprimate 3D vor fi construite în orașul olandez Eindhoven. Acestea vor fi date în chirie, iar prima casă ar putea fi gata chiar în 2019.

De data aceasta, Icon, un startup din Austin a reușit să ridice o casă prin metoda printării 3D, tot într-o singură zi (adică de 200 de ori mai rapid decât în cazul unei construcții tradiționale, care, potrivit Biroului de Statistică din SUA, durează între o jumătate de an și 8 luni), însă ceva mai ieftin.

Cei de la Icon ”ridică” locuințe cu ajutorul lui Vulcan, o mega imprimantă 3D, iar acestea au o suprafață de cel mult 73 de metri pătrați, scrie Wired. Inginerii care-l manvrează pe Vulcan trec schițele pentru o locuință printr-un așa numit slicer software, care le traduce în limbajul de programare cod G (în esență, este un cod care spune mașinii unelte ce tip de acțiune trebuie să efectueze, cum ar fi mișcarea rapidă), iar imprimanta începe să scoată straturi întregi de material de construcții (un amestec între ciment, nisip, material plastic) care se așează în forma casei. Ca un exercițiu de imaginație, gândiți-vă cum ați acoperi blatul unui tort cu cremă și vă veți da seama cum funcționează mega imprimanta 3D a celor de la Icon.

Locuințele realizate prin această metodă costă 4.000 de dolari. De anul viitor, cei de la Icon plănuiesc să-l trimită pe Vulcan în El Salvador pentru a imprima primele 100 de locuințe pentru familiile fără prea multe resurse financiare.

Însă miza startup-ului american este mult mai mare. Icon participă la o competiție organizată de NASA și vrea să ajungă să dezvolte primele habitate printabile pe alte planete folosindu-se de materialele disponibile la fața locului.

Citiți aici mai multe detalii despre New Story, o organizație non-profit din Silicon Valley, care a căutat ani la rând o soluție ca să construiască locuințe sigure pentru cei din țările sărace sau în curs de dezvoltare. ONG-ul american a început să lucreze cu cei de la Icon și Vulcan pentru a construi primele locuințe ieftine printate 3D.




Citeste si