- 25 Ianuarie 2022
Startup-ul Innoship, parteneriat important cu platforma OLX
„La OLX, căutăm mereu cea mai bună modalitate de a aduce valoare clienților. Iar Innoship vine cu inovație, agilitate și tehnologie de ultimă generație, ceea ce ne ajută ȋn obiectivele noastre. Proactivitatea echipei, implementarea facilă a serviciilor, precum și calitatea acestora ne-au dovedit că va fi un parteneriat de durată, nu numai pentru OLX România, ci și pentru operațiunile noastre din Bulgaria și Portugalia”, spune Radu Ștefan, Product Manager în cadrul OLX.
La rândul său, Innoship urmărește oportunități de dezvoltare în Europa, în timp ce își continuă creșterea exponențială în România și în regiune. Clienții platformei Innoship, comercianții online, pot accesa acum peste 65 de curieri locali și internaționali din 15 țări, pentru a cuceri noi piețe. Innoship este cel mai mare agregator pentru opțiuni de livrare din România și țintește poziția de lider ȋn Europa.
„Expansiunea internațională a fost întotdeauna printre prioritățile noastre și suntem mândri să facem pași decisivi în această direcție, având alături un partener atât de dinamic precum OLX. Ambele organizații împărtășesc aceeași viziune, de a crea cea mai bună experiență pentru clienți, prin inovație și servicii de calitate. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm planurile de extindere la nivel european și rămânem fideli obiectivelor noastre de creștere, aici, în România”, explică Dan Ungureanu, Head of Business Development și co-fondator Innoship.
Cu ajutorul Innoship, OLX va beneficia de eficientizarea procesului de onboarding al curierilor, în orice piață, dar și de vizibilitate în timp real pe parcursul întregului proces de livrare.
În plus, parteneriatul face posibile monitorizarea și raportarea mai multor indicatori de performanță privind livrările într-un singur dashboard centralizat, precum și accesul instantaneu la o multitudine de puncte de preluare și predare care anterior nu erau disponibile pentru utilizatorii platformei.
Innoship îi ajută pe comercianți să își gestioneze livrările într-un singur loc, automatizând fiecare pas al procesului de livrare. Cu o singură integrare, Innoship permite comercianților să ofere pentru clienții lor mai multe opțiuni de livrare, să reducă atât costurile, cât și rata de retur.
Prin soluția Innoship, retailerii oferă clienților acces la statusul comenzilor lor, în timp real, creând propriul lor sistem de notificări prin e-mail sau SMS. Algoritmii avansați ai platformei analizează performanța diferitelor firme de curierat dintr-o anumită zonă geografică și selectează automat curierul potrivit pentru fiecare livrare, pe baza criteriilor retailerului. Având toate informațiile într-un dashboard, comercianții pot să analizeze performanța curierilor și să ia decizii informate.