Startup-ul pentru grădinițe Kinderpedia caută 400.000 de euro pe SeedBlink

SeedBlink listează Kinderpedia într-o rundă condusă de ROCA X menită să accelereze transformarea educației în România și în Europa. Compania caută 400.000 de euro pentru 15,4% din firmă.

Kinderpedia este o soluție completă de comunicare și management dedicată școlilor și grădinițelor, bazată pe o colaborare permanentă și o comunicare în timp real între dascăli, elevi și părinți. Întreaga activitate este centralizată, astfel încât reduce timpul administrativ al dascălilor cu peste 40%, îmbunătățește implicarea părinților, printr-o interfață sigură și ușor de folosit și oferă directorilor de școală o perspectivă completă asupra tuturor activităților și comunicării din instituție.

Kinderpedia reunește în aceeași platformă digitală toate instrumentele administrative necesare pentru buna desfășurare a orelor la clasă.

Iată aici campania Kinderpedia de pe SeedBlink, unde ROCA X A investit deja 200.000 de euro. 

De la check-in cu QR code pentru a face prezența elevilor, sau accesul instantaneu la orar, catalog și carnet de note, până la predarea video la distanță și modulul de teme sau mesageria rapidă, Kinderpedia furnizează infrastructura digitală pentru modernizarea sistemului de învățământ din România, precum și la nivel european. În plus, platforma oferă funcții de facturare automată, management financiar și plată online a taxelor școlii, prin integrarea cu sisteme de plată electronice.

În runda curentă, pentru €400.000, compania cedează 15.4% din capital. SeedBlink, cea mai mare platformă regională de equity crowdfunding și dedicată startup-urilor inovative, listează Kinderpedia pentru o finanțare de €200.000, runda fiind condusă de ROCA X, care a angajat deja suma de €200.000.

Proiect destinat afacerilor disruptive la început de drum, ROCA X mizează pe relevanța pe care soluțiile de eduTech le au în contextul perioadei recente și vede în Kinderpedia șansa că învățământul românesc să-și sporească eficiența și să asimileze instrumentele digitale pe care noile generații le învață și le folosesc în mod intuitiv.

“Această rundă de finanțare este o oportunitate valoroasă de a duce mai departe transformarea pe care am început-o în educație în urmă cu cinci ani. Fondurile vor fi alocate preponderent pentru a accelera marketingul și vânzările în România, UK, Portugalia și Elveția. Acordul cu Roca X și listarea pe SeedBlink reprezintă o șansă de a atrage alături de noi parteneri cu valori similare. Împreună, ne dorim să facem tranziția către o educație conectată și să sprijinim dezvoltarea copiilor în primii ani de școală”, a comentat Daniel Rogoz, CEO și Co-fondator Kinderpedia.

„Pariem pe calitatea soluției oferite de Kinderpedia datorită modelului lor de vânzare personalizată bazat pe research aplicat pe nevoile și comportamentele tuturor factorilor implicați – părinți, copii, dascăli și instituțiile educaționale din România și Elveția. De aici pornește și încrederea noastră că accelerarea ritmului de creștere Kinderpedia se va cascada în scurt timp și pe alte piețe europene. Cu un produs, pe cât de complex, pe atât de versatil și intuitiv, completat de o orientare puternică spre client, Kinderpedia a înțeles în profunzime nevoile școlilor și a reușit să sedimenteze parteneriate cu unele dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ. Ca părinte, ader la viziunea lor, de a implica familia în educație încă din primii ani, când parteneriatul cu dascălul aduce cele mai mari beneficii pentru dezvoltarea copilului.”, a declarat Alexandru Bogdan, CEO ROCA X. 

Concepută încă de la început pentru scalare, Kinderpedia este o platformă de tip cloud, găzduită în siguranță pe serverele Amazon și funcționează ca o aplicație nativă pe Android și iOS. Aplicația este multi-language și multi-currency, și este disponibilă deja în nouă limbi.  Abordarea inovatoare a procesului educațional i-a adus platformei Kinderpedia premii la competiții și evenimente de profil, precum: acceleratorul Innovators for Children, unde a obținut locul întâi, Startarium Pitch Day, Gala Business Review, European Angel Investment Summit de la Bruxelles.

În prezent, pe Kinderpedia sunt înregistrate peste 2.000 de școli și grădinițe prestigioase din țară și din străinătate.

Între instituțiile românești prezente pe platformă, se numără: Școala Ioanid, Școala Aletheea, Școala Gimnazială Just4Kids, Matei International School, Grădinițele Butterfly, Deutsche Schule, Școala Helikon, Saga Kid, Elf Cluj, Copiii Montessori, Acorns Nursery. Pe platformă operează de asemenea școli și grădinițe din Elveția, Iordania, Peru etc.  

În total sunt 63 de milioane de copii înscriși la școală și grădiniță,  cu vârste cuprinse intre 0 și 14 ani, în cele zece țări europene pe care Kinderpedia le vizează.



Citeste si