Startup-ul românesc care ar putea ajuta la diagnosticarea mai rapidă a COVID-19

Coronavirusul COVID-19 a evoluat rapid la nivel global și a ajuns și în România unde a infectat peste 60 de persoane. Diagnosticarea rapidă ar putea fi o armă în lupta cu această boală. Startup-ul românesc Xvision își pune la dispoziție tehnologia pentru a ajuta medicii să identifice mai repede boala.

Medicii au din ce în ce mai mult de lucru, iar asta nu se va schimba prea curând. În astfel de situații critice, în care numărul de radiografii ar putea avea o creștere procentuală de 100%, se va instala și epuizarea specialiștilor.

În China, unde sunt înregistrate până în prezent peste 80.000 de cazuri și 3.000 de decese, au fost găsite soluții tehnologice care au ajutat la controlarea efectelor nefaste cauzate de coronavirus. Multe companii care au echipe formate din medici și cercetători au investigat sisteme care folosesc algoritmi de inteligență artificială pentru a analiza un volum mare de imagini medicale într-un timp scurt, facilitând astfel procesul de triere și prioritizare a pacienților.

În România, XVision folosește algoritmi de inteligență artificială pentru analiza radiografiilor pulmonare. În prezent, programul este implementat în mai multe spitale din țară, ajutând cu succes radiologii în procesul de analiză imagistică. Printre aspectele radiologice identificate se regăsesc și cele direct corelate cu pneumonia, patologie care este provocată și de COVID-19.

Astfel, Xvision oferă acces pro bono oricărui doctor care consideră că această aplicație i-ar putea ușura munca în perioada următoare. Cei care vor acces ar fi bine să scrie la adresa de mail contact@mindfullytech.com

De asemenea, Techcelerator are o inițiativă în care-și propune să aducă într-un singur loc startup-urile medicare ce pot ajuta în această situație de criză. Startup-urile se pot înscrie aici.



Citeste si