- 7 August 2018
Startup-uri românești pe care să le urmărești în 2018 (Partea a VIII-a)
Ultimele trei proiecte românești și-au propus, și au reușit, să revoluționeze câteva segmente importante din mediul digital. De exemplu, TypingDNA, un startup de cybersecurity vine cu o abordare nouă a securității. Românii au dezvoltat, printre altele, o soluție care verifică identitatea utilizatorului pe baza modului în care tastează direct în Google Chrome.
În același timp, românii de la Visage Cloud, o soluție de recunoaștere facială, și-au propus să creeze un standard de inteligență artificială și recunoaștere facială în toată lumea.
Mai multe detalii despre ultimele 3 startup-uri românești pe care ar trebui să le urmăriți în 2018 veți putea citi în cele ce urmează. Noi vom urmări și vom scrie în continuare despre românii care lucrează la produse și soluții care au potențialul de a schimba lumea. Dacă știți și voi astfel de proiecte făcute de ai noștri, dați-ne un semn.
TypingDNATypingDNA este un startup românesc de cybersecurity lansat în Oradea de Raul Popa, CEO, alături de de Cristian Tamaș, CMO, fiind susținuți de Adrian Gheară, în calitate de cofondator și investitor al afacerii.
Compania are deja clienți plătitori, iar la începutul acestui an fondatorii anunțau faptul că vor face parte din cohorta de iarnă a acceleratorului Techstars New York. În acel moment, Raul Popa a vorbit și despre planurile companiei după Techstars New York și despre obiectivul lor de a ajunge numărul 1 în “typing biometrics” și să crească agresiv la nivel de echipă și clienți.
Typing DNA realizează un produs de analiză a tiparelor de tastare a utilizatorului prin care se pot înlocui parolele. Practic, vorbim de biometrie și de analiza modului de tastare. În esență, soluția românilor le permite utilizatorilor să-și confirme identitatea doar inserând numele și parola, iar aplicația le va analiza modul de tastare.
TypingDNA analizează în profunzime mai multe aspecte al tiparului de tastare: cât durează să ajungeți la o tastă, presiunea asupra tastei și pauzele în timpul scrierii. Strictețea sistemului poate fi ajustată de către companie până la o rată a rezultatelor de fals pozitiv până la 0,1%. În cazul autentificării pe Chrome, TypingDNA poate respinge confirmarea dacă, în momentul tastării, utilizatorul stă într-o poziție neobișnuită, tastează mai lent sau mai repede decât de obicei. În acest caz, aplicația îți va cere să încerci din nou.
Visage CloudRomânii de la Visage Cloud fac un API pentru detectarea și identificarea facială, bazat pe o rețea neurală. Bogdan Bocșe este cofondatorului produsului ce poate fi încorporat în diferite alte soluții ce urmăresc personalizarea serviciilor, inclusiv în cadrul spațiilor comerciale.
În esență, VisageCloud este o soluție completă de recunoaștere facială și computer vision care poate prelua informații din fotografii și video stream-uri. VisageCloud îți poate permite să te asiguri de automat identitatea de utilizatorilor tăi pe baza unui selfie și a unei poze cu actul de identitate sau să primești oaspeții la evenimentul tău fără coduri de acces și fără așteptarea căutării pe o listă.
Soluția poate funcționa atât instalată pe infrastructura clienților, dar și ca serviciu în cloud. Aplicațiile soluției dezvoltate de startup-ul românesc sunt numeroase. De exemplu, în sectorul financiar-bancar soluția poate fi folosită pentru confirmarea identității clientului, pe baza unuia sau mai multor selfie-uri și a unei fotografii cu actul de identitate. În retail, pentru analiza statistică, anonimizată a vadului comercial din punct de vedere demografic (vârstă, sex), iar în sectorul public și în domeniul siguranței publice, pentru analiza fluxurilor video de la camere de supraveghere, în timp real.
Totodată, recent Bogdan Bocșe anunța faptul că a lansat, alături de alți antreprenori din domeniul inteligenței artificiale, proiectul DeepVISS, care își propune introducerea unui standard tehnic în domeniul inteligenției artificiale (AI). DeepVISS vine cu o soluție pentru a ajuta și startupurile să se afirme în domeniu, permițând, astfel, tuturor dezvoltatorilor să integreze mai ușor componente dezvoltate individual, reutilizându-le în același timp pe cele comune cum ar fi: baze de date, interfață grafică, interfață de integrare – API.
NovorésuméNovorésumé este un startup creat acum doi ani în Copenhaga de 3 studenți români. În tot acest timp, soluția românilor, care le permite utilizatorilor crearea unui CV și a unei scrisori de intenție profesionale, a ajuns la o jumătate de milion de utilizatori din 190 de țări.
De principiu, Novorésumé se adresează studenților și profesioniștilor care sunt în căutarea unei soluții intuitive pentru crearea de aplicații de locuri de muncă.
„Am început Novorésumé cu un scop simplu: să ușurăm cât mai mult oamenilor procesul de creare a CV-urilor și scrisorii de intenție într-un mod profesional pentru a le crește șansele de a fi angajați cât mai rapid”, spunea recent Ștefan Polexe, CEO-ul Novorésumé.
Compania oferă o serie de instrumente intuitive, online, pentru dezvoltarea de CV-uri și scrisori de intenție. Novorésumé oferă modele gratuite de CV-uri, scrisori de intenție și ghiduri profesionale pentru a ajută oamenii să fie chemați la un interviu cât mai rapid.
Novorésumé a inclus opțiuni precum optimizarea conținutului în timp real, care oferă sugestii instantanee de conținut, precum și opțiunea de share, care le permite utilizatorilor să le ceară colegilor revizuirea CV-urilor.
Pentru viitor, compania declară că va continua să se bazeze pe modelul de co-creare pentru a îmbunătăți platforma și pentru a promova idei noi de produse și servicii utile pentru găsirea unui loc de muncă.
Citește și:Startup-uri românești pe care să le urmărești în 2018 (Partea I)
Startup-uri românești pe care să le urmărești în 2018 (Partea a II-a)
Startup-uri românești pe care să le urmărești în 2018 (Partea a III-a)
Startup-uri românești pe care să le urmărești în 2018 (Partea a IV-a)
Startup-uri românești pe care să le urmărești în 2018 (partea a V-a)
Startup-uri românești pe care să le urmărești în 2018 (partea a VI-a)
Startup-uri românești pe care să le urmărești în 2018 (Partea a VII-a)