Statistica ce sperie pe piața crypto

În ultimele săptămâni piața crypto a fost din nou în titlurile marilor publicații, pe fondul unor scăderi ale celor mai importante active, dar și din cauza unor prăbușiri epocale ale unor monede virtuale, așa cum a fost cazul TerraLuna.

Acest text a fost publicat în rubrica „Nota redacției” din newsletter-ul start-up.ro de miercuri, 18 mai. Abonează-te aici. 


Despre ultima, povestea e cu atât mai complicată cu cât e foarte greu de înțeles pentru o persoană non-tehnică. Dar poveștile de viață ale investitorilor în TerraLuna sunt dramatice, mulți dintre ei pierzând economiile de o viață într-o monedă virtuală ce a devenit practic fără valoare peste noapte.

Am încercat să citesc despre acest lucru. Să găsesc o explicație pentru această cădere. Vreau să spun că înțeleg vag zona crypto. Sunt unele lucruri care mă depășesc, oricât de mult le-aș citi. Și chiar dacă despre TerraLuna am găsit explicații foarte bune pe Twitter, tot m-am pierdut în ele.

Așa că azi e despre educație financiară, dar în zona crypto. Conform unui studiu pe care l-am citit zilele trecute pe CNBC, realizat cu investitori în criptomonede, doar 16,9% din investitorii privați în crypto înțeleg cu adevărat valoarea, potențialul și tehnologia din spate. 33,5% din cumpărători au ZERO CUNOȘTINȚE despre spațiul crypto.

Cu toate acestea, 40% din toate tranzacțiile de achiziție de monede virtuale au fost făcute de investitori noi, conform aceluiași studiu. Acest lucru a dus la o creștere generală a pieței.

O altă cifră interesantă. O treime din investitorii în crypto au avut o monedă virtuală mai puțin de o lună înainte să vândă, iar asta arată o frică de a nu câștiga și o lipsă de înțelegere a pieței pe termen lung. La fel, 25% din cei care investesc spun că se așteaptă la un câștig pe termen scurt.

Acest lucru e îngrijorător. În românește, mulți dintre acești investitori se așteaptă să dea un tun și să plece apoi. Problema mea cu acest lucru e că seamănă prea mult cu un cazino și prea puțin cu investițiile financiare.

Nu voi spune că crypto e rău. Că nu e. Există un viitor acolo, dar încă trebuie așezat. Problema este că majoritatea investitorilor nu înțeleg în ce investesc, iar majoritatea opiniilor vin de pe internet, de pe forumuri, grupuri de Facebook sau Reddit. Am văzut de multe ori investitori pe grupuri de Facebook având întrebarea „Merge să bag în asta?”. Ceea ce nu e o întrebare validă și corectă pentru o investiție financiară.

Criptomonedele au și o zonă de tehnologie. Una care e foarte complicată pe alocuri. Înțeleasă de puțini oameni. Miza oricărei monede virtuale nu este să existe, pentru că acest lucru e ușor, ci să crească. Acest lucru se întâmplă prin tranzacții, dar și prin adoptarea acelei criptomonede de către proiecte tehnologice. Practic în jurul unei monede se creează un ecosistem care, ca oricărei valute, îi dă valoare. Dar acel ecosistem tehnic e greu de înțeles.

Am primit uneori mail-uri de la proiecte crypto și mi se oferea un Whitepaper, adică un document prin care se explica viziunea. Și mi se spunea că Whitepaper-ul este foarte solid, că tehnologia e puternică. De multe ori în acele whitepaper-uri vedeam exemple care mai de care mai ciudate. O monedă virtuală nouă care vorbea în acest pitch deck, practic, despre cum vor face mașini electrice, sisteme de plăți, asigurări, medicină. Orice. La final nu înțelegeam nimic.

Asta e problema cu spațiul acesta și mi-e greu să cred că se va rezolva. Câștigurile pe termen scurt sunt foarte atractive. Dar prea puțini dintre cei care investesc înțeleg tehnologia. Înțeleg cum primește valoare acea criptomonedă. Sunt proiecte de educație financiară în această zonă, dar prea puține. Iar oamenii nu vor să le urmărească, ci mai degrabă să „bage” bani și apoi să vadă o creștere de 10X. Măcar în startup-urile tradiționale investitorii încearcă să priceapă tehnologia.

Așadar, mesajul meu de azi e să fim atenți. Dacă sunteți voi cei cu investiții în crypto sau aveți prieteni, încercați să vă educați și să înțelegeți cât mai mult. Nu voi spune să nu investiți, pentru că potențial există. Dar nu vă duceți pe orice proiect abia apărut doar ca să aveți un câștig de la lună la lună foarte mare. Pentru că această mentalitate e cea a jucătorului la ruletă. Și știm cu toții ce se întâmplă cu ei. Câștigă o dată, dar nu se mulțumesc. Iar apoi norocul se întoarce împotriva lor.



Citeste si