- 7 Decembrie 2022
Statisticile Rōnin: 7 startup-uri finanțate într-un an prin crowdfunding și 3.400 de membri
O particularitate a platformei Rōnin este democratizarea investițiilor: toți cei care cred într-o idee de afaceri pot investi în ea sume începând de la pragul minim de 100 de euro.
Investitori cu vârste cuprinse între 20 și 63 de ani, preponderent bărbați, dar cu un segment feminin aflat în creștere (apropiindu-se de 20%), au îmbrățișat viziunea de business a Rōnin și au consolidat ecosistemul creat de cei trei fondatori ai platformei, Ovidiu Ghiman, CEO-ul companiei, Bogdan Almași și Felix Crișan.
În primele 12 luni de la lansare, Rōnin a sprijinit 7 echipe de fondatori cu acces la mentorat, consultanță și creșterea nivelului de profesionalism pentru atragerea finanțării.
Zeci de experți în diverse industrii au contribuit la validarea oportunităților de investiții și la consultanța acordată fondatorilor de startup-uri. Astfel, antreprenorilor li se facilitează construirea unei comunități-suport atât de necesară pentru dezvoltarea accelerată a business-ului. Peste 1 milion de euro au fost atrași în campaniile finalizate pe platformă în primul an de la lansare.
„A fost un an plin de provocări, dar avem certitudinea că am validat modelul nostru de afacere cu piața. Este un model care răspunde la o serie de nevoi neacoperite de ecosistem, complementar cu alte abordări existente”, explică Ovidiu Ghiman, CEO-ul companiei. „Rōnin este o echipă de profesioniști ambițioși, un ecosistem cu un nivel ridicat de profesionalism, bazat pe încredere, în care toți membrii au de câștigat din valoarea adăugată generată”, mai spune CEO-ul Rōnin.
Pe lângă accesul la resurse, platforma oferă și oportunități variate, accesibile de investiții. Peste 50% dintre tichetele atrase în campaniile derulate provin de la investitori mici, iar 30% dintre aceștia au investit în minimum două campanii. Startup-urile listate pe Rōnin au beneficiat de parteneriatele platformei cu 5 programe de accelerare și o rețea de scalare internațională, cu membri în peste 40 de țări.
Folosind în modelul lor de afaceri tehnologia, ca numitor comun, startup-urile listate pe Rōnin nu au accesul la finanțare condiționat de apartenența la o anumită industrie. Ca urmare, în primele 12 luni de la lansare, startup-uri cu modele de business dintre cele mai variate au demarat campanii de crowdfunding pe platformă.
Softlead a propus investitorilor de pe Rōnin o soluție SaaS care ajută companiile să aleagă software-ul potrivit. Anul acesta, startup-ul și-a crescut încasările cu 97% și a semnat un parteneriat strategic cu Visa, pentru digitalizarea companiilor din România.
StockBinder este o soluție SaaS care accelerează afacerile de tip e-commerce. În urma campaniei demarate pe Rōnin, a încheiat parteneriate cu două dintre cele mai mari agenții de digital marketing din România și a atras primul client internațional, din Spania.
Tot o soluție SaaS este și Repsmate, care utilizează Artificial Intelligence și Machine Learning pentru a crește calitatea interacțiunilor companiilor cu clienții lor, generând creșterea veniturilor și scăderea costurilor. Startup-ul are în acest moment contracte semnate cu un ARR de peste 700.000 de euro, un pipeline de peste 800.000 euro și este în discuții avansate cu parteneri de pe piața europeană.
Marketplace care simplifică achiziția unei mașini pentru clienții persoane fizice, după campania pe platforma Rōnin, Autovantage a deschis un sediu în Croația, pregătește deschiderea altuia în Italia, precum și lansarea de soluții de finanțare pentru mașinile achiziționate prin platformă.
Playerfy, platformă prin care iubitorii de sport găsesc coechipierii și spații potrivite pentru organizarea de meciuri sau competiții și Drooler, companie care produce mâncare gătită pentru câini pe baza studiilor și a rețetelor personalizate elaborate în parteneriat cu Universitatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca au cerut și ele validarea pieței prin intermediul Rōnin.
AI Minded, o soluție care folosește inteligența artificială pentru accelerarea tratamentului cancerului, prin automatizarea analizei imaginilor în clinicile de radioterapie, are o campanie de finanțare activă în acest moment pe platformă.
Pentru perioada următoare, Rōnin urmărește adăugarea de noi funcționalități în platformă care să faciliteze accesul cât mai multor investitori nesofisticați la oportunitățile de investiții și continuarea proiectelor de educație financiară a fondatorilor și investitorilor, în egală măsură. „În următorul an, vom continua să pariem pe creșterea ecosistemului românesc de startup-uri. Credem că există un potențial uriaș, nevalorificat. Vom ajuta cât mai multe companii să treacă de fazele inițiale ale dezvoltării, să atragă finanțare și să monetizeze soluțiile lor pe piețele naționale și internaționale”, afirmă Ovidiu Ghiman.