Studiu: Românii, mai relaxați; economisesc pentru vacanțe

Relațiile sociale se situează pe primul loc în motivațiile românilor și înregistrează valori mai ridicate decât media pe ianuarie – aprilie, cel mai probabil pe fondul relaxării restricțiilor impuse de pandemie; românii simt nevoia să petreacă mai mult timp cu cei dragi lor și să iasă în oraș.

Relațiile sociale definesc  35% dintre români, mai ales când vorbim de familiile moderne cu copii care se poziționează în cadranul unității și al armoniei. 

Tot pe fondul relaxării restricțiilor se poate constitui și creșterea în motivațiile românilor referitor la dorința de dezvoltare personală care înregistrează cele mai ridicate valori din acest an (9%), o creștere de 5%, după ce s-a menținut în aceeași linie tot anul.

Românii fac economii pentru a se bucura de vacanță

Cei care doresc să-și reîncarce bateriile și cei care călătoresc cu familia, investesc tot mai mult în vacanțe și călătorii în timpul verii (creștere de 5% din luna mai). În același timp, românii au economisit cu aproape 10% mai puțin față de luna iunie.

Aceste comportamente pot fi explicate prin faptul că aceasta este perioada de concedii și din dorința de a ieși din cotidian, de a se distra și relaxa, după un an de pandemie.

Nivelul de furie al românilor înregistrează cel mai scăzut procent din acest an

Plecarea în vacanță pe timp de pandemie nu este misiune imposibilă, chiar dacă multe restricții de călătorie sunt încă în vigoare. Cu siguranță, 2021 nu va fi anul vacanțelor la prea mare distanță de casă, dar aceasta nu înseamnă că românii nu se pot bucura de vară.

 În sensul acesta, scăderea nivelului de furie este asociată cu creșterea nivelului de relaxare și liniste, dar și a nivelului de motivație și bucurie. În lunile iunie și iulie aceste emoții înregistrează cele mai ridicate valori din acest an (creștere de aproximativ 20% în nivelul de relaxare). Nivelul de oboseală, însă, se menține în aceeași linie ca în restul anului. 

Despre Romanii Azi 

Românii azi este un instrument de cercetare dezvoltat de compania Reveal Marketing Research. Acesta se desfășoară continuu și funcționează ca un barometru al valorilor (al lucrurilor importante pentru români) în momentul respectiv.  Rezultatele detaliate ale acestui studiu sunt integrate în rapoartele de cercetare comandate de clienții Reveal Marketing Research și oferă o viziune clară despre contextul emotional în care se află românii în diferite perioade.

Acest studiu descrie și starea emoțională a societății noastre luând în calcul analiza pe mai multe profile socio-demografice și are și o componentă de măsurare a comportamentului de consum al românilor – măsoară și indicatori ce țin de rolul cumpărăturilor pentru ei în acest moment.



Citeste si