- 20 Octombrie 2018
Supremația roboților industriali: cum crește răspândirea lor
Principalele concluzii ale studiului arată că investițiile în roboți industriali continuă să crească rapid. Vânzările globale de roboți industriali s-au dublat în 2017 față de 2013 (creștere de 114%), iar prognoza pentru următorii trei ani (2018-2021) arată că vânzările vor avansa în medie cu 14% pe an. Anul 2017 a înregistrat un număr record de 381.000 de roboți livrați la nivel mondial, o creștere de 30% față de anul anterior. Volumul vânzărilor a avansat cu 21% în aceeași perioadă, până la 16,2 miliarde de euro, potrivit unui comunicat.
"Ca și în cazul rapoartelor anterioare ale IFR, concluziile din acest an sunt în concordanță cu propriile noastre estimări. Vedem un interes semnificativ și dorința de a automatiza procesele industriale. Tot mai multe companii - indiferent de mărime - își dau seama de avantajele folosirii roboților în procesele lor de producție ", spune Esben Østergaard, co-fondator și CTO la Universal Robots.
În raportul din 2018, IFR evidențiază multe tehnologii de ultimă generație, cum ar fi conceptul de colaborare om-mașină și programarea simplă a roboților, care va contribui la îmbunătățirea productivității producției și extinderea numărului de aplicații pentru roboți.
"Automatizarea bazată pe roboți îmbunătățește calitatea produselor și asigură uniformizarea fluxului de producție. Roboții colaborativi - bazați pe colaborarea dintre om și mașină - sunt deosebit de eficienți, deoarece lucrează împreună cu angajații, în loc să îi înlocuiască. Vom vedea cu siguranță o cerere accelerată de bunuri de consum care prezintă un element "specific uman", alături de o calitate înaltă a produselor realizate", spune Esben Østergaard.
Universal Robots a crezut întotdeauna în programarea simplă, care este unul dintre motivele pentru care compania este lider de piață în cadrul roboților colaborativi de astăzi.
"Încurajarea și înțelegerea programelor noastre destinate coboților a fost o parte a ADN-ului nostru încă de la început. Definim de fapt conceptul de robot "colaborativ" prin ușurința de utilizare și ușurința de integrare a acestuia în practic orice industrie", continuă Esben Østergaard.
Raportul constată o cerere tot mai mare pentru automatizarea bazată pe roboți, în special în industria auto, electronică și în industria metalurgică. Cinci piețe majore: China, Japonia, Coreea de Sud, Statele Unite și Germania au reprezentat 73% din volumul total al vânzărilor de roboți industriali în 2017, ceea ce corespunde și experienței Universal Robots pe piețele cheie.
Raportul global privind robotizarea este publicat în fiecare an de către Federația Internațională de Robotică (IFR), iar ediția din acest an fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă susținute de IFR la summit-ul Robot World, care se desfășoară la Tokyo.