Taxify oferă iar tarife absurde: noul preț pe kilometru

Taxify anunță o nouă reducere a tarifului. După campania cu 0,65 de lei pe kilometru, Taxify vine cu o nouă ofertă.

În urmă cu aproximativ două luni, Taxify introducea tariful standard de 1,1 lei pe kilometru. La câteva zile după, a instaurat o promoție fulger, prin care pasagerii puteau circula cu 0,65 de lei pe kilometru. Acea promoție a durat două săptămâni, iar apoi s-a revenit la tariful de 1,1 lei, apoi la cel de 1,3 lei.

Se pare că banii de la Didi nu s-au terminat. Într-o postare pe Facebook, dar și într-o notificare trimisă utilizatorilor, Taxify a anunțat o reducere de preț de aproximativ 30%.

Astfel, începând de vineri, tariful Taxify pe kilometru va fi de 0,9 lei, minutul va costa 0,15 lei, iar tariful minim va fi de 7,5 lei.

Noua promoție va fi valabilă până la finalul lunii octombrie, iar de ea beneficiază toți utilizatorii.

Uber are un tarif de 1,3 lei/kilometru (și cursă minimă de 10 lei pentru UberX), iar taximetriștii merg cu cel puțin 1,39 lei/kilometru. Taxify este, din nou, oficial, cel mai ieftin mijloc de transport de tip ride-sharing/taxi din Capitală.

Taxify, o companie lansată în urmă cu patru ani, are peste 2,5 milioane de pasageri în 18 țări din Europa și Africa (printre acestea se numără Ungaria, România, statele baltice, Africa de Sud, Nigeria sau Kenya) și a primit investiții în valoare de aproximativ 2 milioane de euro.

De curând, Taxify a primit o investiție din partea Didi Chuxing, o companie similară Uber din China.



Citeste si