Taximetria: tehnologia și nevoile clientului vor învinge mereu. O poveste de când calul era protejat în dauna mașinii

Primăria Capitalei a decis că aplicațiile precum Clever Taxi sau Star Taxi ar trebui să se înregistreze ca dispecerate. În loc să susțină inovația, Primăria o critică și încearcă să o oprească în interesul celor care dețin un business în zona de dispecerate. Nu e prima oară în istorie când inovația e criticată, dar timpul va învinge.

În momentul de față, se poartă un război național față de alternativele la piața de taximetrie curentă. Fie că e vorba de aplicații precum Clever Taxi sau Star Taxi, fie că e vorba de servicii alternative, precum Uber sau Taxify. Înainte de toate să o spun destul de clar: Uber și Taxify au nevoie să fie reglementate. Companiile s-au dezvoltat fără reglementări clare, fiind disruptive, pentru că lucrurile nu erau așezate pe piață pentru așa ceva. Dar în condițiile în care aceste firme se dezvoltă și cresc, au nevoie de o legislație adaptată care să le permită funcționarea în condiții legale. Și companiile își doresc asta! Gândiți-vă ce înseamnă pentru Uber sau Taxify, dacă ar vrea să se listeze la bursă, o lipsă de reglementare. E aproape imposibil de cuantificat cât de mult vor fi afectați investitorii.

Calul este aici și va continua să fie. Automobilul e doar o noutate, un trend trecător 

Din acest punct de vedere, e nevoie ca Uber sau Taxify să fie reglementate, dar cu o legislație specială, poate chiar inspirată de cea de la închirierea mașinilor cu tot cu șofer. Motivele sunt multiple, dar cel mai important, din punctul meu de vedere, este că trebuie promovată renunțarea la mașina personală pe cât se poate, dincolo de interesele financiare ale unora.

În privința Clever Taxi și Star Taxi, business-uri pornite și dezvoltate în România, atitudinea Primăriei Capitalei este una antiantreprenorială, pentru că inhibă inițiative inovatoare. Industria taximetriei a avut timp 27 de ani să se reformeze. A avut timp să introducă o parte din nevoile clienților. Nu, de data asta nu e vina taximetriștilor, ci a patronilor de taximetre. Au preferat să se victimizeze, în același timp câștigând foarte mulți bani, în loc să facă investiții. Clever Taxi și Star Taxi sunt apreciate de șoferi, pentru că oferă acces la clienți, iar clienții reușesc să dea de taxiuri și să ofere și feedback.

Mâna întinsă care nu spune o poveste...

Ce plângeri au taximetriștii? În primul rând e vorba de preț. Multă vreme, prețul taxiului în București a fost de 1,39 de lei pe kilometri. Realist, e un preț mult sub piață. E subzistență. Dar, pentru că marile firme de taxi au blocat prețul la acest nivel, a fost imposibil ca alte firme, mai de calitate, să se dezvolte. În plus, clienții s-au învățat că taxiul costă atât.

Și aici e vorba de învățături simple de marketing și de business. Dacă oferi unui client un serviciu contra unui preț, va fi foarte greu să-l dezobișnuiești. Nu e vorba că suntem “săraci” sau “rupți în cur”. E vorba de obișnuință naturală și asta se întâmplă în orice domeniu. Uitați-vă la presa online. Dacă vreme de 15 ani nu a fost obișnuit cititorul să cumpere publicații online, nu va da bani pentru a accesa un site. Din acest motiv oamenii preferau, de multe ori, 1,39 de lei pe kilometru. Așadar, toate firmele de taxi ar fi trebuit să crească prețul treptat. Iar oamenii s-ar fi obișnuit.

Pentru că, iată, Uber poate fi folosit de mulți și când e cu tarif normal, dar și când are surge price. Sau chiar Uber Premium. De ce? Pentru că lucrurile sunt clare și omul s-a obișnuit. Acesta este contractul, spune Uber. Îți zic dinainte cât te costă. Dar nu afli la intrare în Uber că e tariful mărit, ci transparent, în față.

Firmele de taxi nu spun povestea așa cum trebuie. Oamenii vor transparență (prețuri pe care să le cunoască, nu pe care să le afle la intrarea în mașină), bacșiș care să fie oferit cu plăcere, nu de obligație (iată, Uber a introdus această posibilitate, dar doar după încheierea cursei și fără să știe șoferul), plată cu cardul (motivul pentru care acest lucru nu a fost implementat vreodată nu îl cunosc, dar dacă mi-ar zice vreun patron că din cauza comisioanelor sau a tehnicalităților, atunci e doar o scuză nedemnă de un antreprenor), curățenie, siguranță.

Și, la nivelul străzii lucrurile sunt în regulă. Problema mea este cu patronii de taxi, care au refuzat inovația de orice fel. Au refuzat implementarea unor sisteme de control mai puternice, a unui feedback adevărat față de șoferi. Iar astăzi, odată cu proteste față de Clever și Star Taxi, patronii de taxi arată că nu pot suporta concurența tehnologică. Ei și-au făcut aplicații abia după ce au venit Clever și Star și au deschis drumul. Iar oamenii le folosesc pentru că e mult mai simplu decât să suni la un dispecerat sau să ieși pe stradă, la ghici.

Tehnologia va învinge

Să o spunem clar, indiferent de numele companiilor implicate. Tehnologia va învinge, a învins mereu. Cardul va învinge cashul, aplicațiile vor învinge dispeceratele, mașinile fără șofer vor lua locul celor obișnuite. E doar un interval de timp obligatoriu de care are nevoie orice tehnologie pentru a reuși.

Nu trăim lucruri noi. Oamenii s-au opus mereu inovațiilor, pentru că nu puteau să vadă dincolo de ele.

Hai să vă dau câteva exemple.

În 1922 a fost inventat radio-ul în mașină, un obiect obligatoriu astăzi în orice automobil. În 1930, legislatorii din Massachusetts au propus interzicerea lor pentru că ar fi dus la accidente, din cauza distragerii atenției. Tehnologia a fost criticată. Tot în domeniul auto, până acum câțiva ani centurile auto nu erau obligatorii, ba chiar în anii '70 mașinile nu erau obligate să iasă din fabrică având așa ceva.

Când inventatorul telefonului, Alexander Graham Bell, a trimis o propunere celor de la Western Union, pentru a le vinde invenția lor, șefii companiei au spus că “Ideea este o idioțenie. Ignorând limitările evidente ale acestui device, care nu e mai mult decât o jucărie, acest dispozitiv nu are niciun scop pentru noi. Nu recomandăm această achiziție”.

Ferdinand Foch, profesor de strategie la școala de război a Franței, a spus în 1904 că “Avioanele sunt niște jucării interesante, dar nu au nicio valoare militară”.

Și dacă am ajuns la transporturi, nici mașina nu a fost primită cu foarte mare entuziasm, într-o lume unde transporturile erau făcute cu trăsuri trase de cai sau cu bicicletele. Automobilele (numite pe vremea aceea trăsuri fără cal) erau considerate prea scumpe și, deși prețul lor urma să scadă, oamenii nu considerau că vor fi atât de frecvente și confortabile precum o bicicletă.

Un bancher l-a sfătuit pe Henry Ford să nu investească în automobile. I-a zis cam așa: “Calul este aici și va continua să fie. Automobilul e doar o noutate, un trend trecător”

Timpul schimbării va veni pentru orice industrie. Mai devreme sau mai târziu tehnologia va învinge. Autoritățile ar trebui să înțeleagă că trebuie un mix de conservare a situației economice actuale (pentru a nu provoca o criză), dar și promovare a soluțiilor tehnice de optimizare. Așadar, e nevoie de schimbare legislației dispeceratelor pentru crearea de servicii tehnologice precum Clever și Star, care funcționează național, nelimitate de către granițele unui județ, așa cum trebuie o legislație prin care să se promoveze soluții pentru servicii precum Uber sau Taxify sau chiar BlaBla Car.



Citeste si