Blackberry KeyOne ajunge în România: precomandă la Vodafone. Alte trei telefoane cu tastatură pe care să le încerci

BlackBerry KeyOne, cel mai nou telefon cu tastatură și-a făcut apariția în cadrul MWC 2017 și a impresionat destul de multă lume. Smartphone-ul va ajunge curând și în România.

Acum, clienții Vodafone România pot înregistra o precomandă pentru BlackBerry KeyOne, telefon cu tastatură fizică și cu display tactil de 4,5” cu rezoluţie de 1620 x 1080 pixeli, care rulează sistemul de operare Android.

În ceea ce privește performanțele, BlackBerry KeyOne, beneficiază de o cameră principală de 12 MP și de o capacitate de înregistrare video 4K la 30 de cadre pe secundă. Totodată, BlackBerry KeyOne dispune de o memorie RAM de 3 GB și de o capacitate de stocare de 32 GB, care poate fi extinsă cu un card de memorie de până la 2 TB.

BlackBerry KeyOne beneficiază de o tastatură ergonomică și iluminată, precum şi de un senzor de amprentă. Mai mult, dispozitivul este alimentat de un acumulator de 3505 mAh care poate fi încărcat la jumătate din capacitate în doar 36 de minute.

Clienții Vodafone România pot înregistra precomenzi pentru BlackBerry KEYone pe site-ul Vodafone, iar terminalul poate fi achiziționat la un preț începând de la 169 de euro, împreună cu abonamentul Super RED 49. 

Trei telefoane cu tastatură pe care să le mai încerci

Dacă BlackBerry KeyOne nu e tocmai ce sperai, sau vrei un telefon cu tastatură mai ieftin, am pregătit trei sugestii pentru tine. BlackBerry Q5 este primul telefon de pe lista noastră și cel mai ieftin. Este un telefon cu tastatură care rulează pe sistemul propriu de operare al BlackBerry, adică BB10. Telefonul are un display cu diagonală de 3,1 inch, un procesor de 1,2Ghz, 2GB memorie RAM. BlackBerry Q5 are camere foto de 5 și 2MP și îl poți cumpăra de aici.

BlackBerry Q10 este fratele ușor mai bun al lui Q5. Specificațiile sunt similare, dar camerele foto sunt mai bune - de 8MP și 2MP. Are și un preț ușor mai mare, și îl găsești aici.

BlackBerry Passport este cel mai bun model disponibil, dar rulează tot BB10. Este un telefon cu tastatură care are formă pătrată și display de 4,5 inch cu rezoluție bună. Are 3GB memorie RAM și procesor de 2,2GHz, deci performanțele sunt considerabil mai bune decât în cazul modelelor prezentate anterior. Camerele foto sunt de 13, respectiv 2MP, iar spațiul de stocare este de 32GB. Găsești telefonul aici.

Bonus - Dacă ești posesor de Samsung Galaxy S7 edge, îți poți transforma smartphone-ul într-un telefon cu tastatură cu ajutorul unei huse speciale. O găsești aici.

start-up.ro folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile de mai sus, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.



Citeste si