Telefoanele incompatibile cu RO-ALERT dispar: Comercializarea lor, interzisă

Comercializarea telefoanelor incompatibile cu sistemul de avertizare RO-ALERT a devenit interzisă începând cu 27 iunie.

Firmele care vor comercializa telefoane ce nu pot recepționa mesaje de urgență de la serviciul RO-ALERT riscă amenzi între 5.000 și 50.000 de lei, iar pentru abateri repetate amenzile cresc la valori de 10.000 - 100.000 de lei. 

Mai mult, comercianții de electronice trebuie să anunțe potențialii cumpărători dacă terminalele pe care le au la vânzare sunt capabile să primească mesajele RO-ALERT și să pună la dispoziția utilizatorilor instrucțiuni clare pentru activarea funcției de cell broadcast folosită de sistemul RO-ALERT.

”Art. 18. – (1) Operatorii economici care comercializează telefoane mobile au obligația de a furniza și a menține pe paginile web proprii, cât și la punctele de vânzare, pentru telefoanele mobile comercializate, informații privind: a) capabilitățile de recepționare a mesajelor RO-ALERT; b) modalitățile de activare a acestor facilități pentru fiecare tip de telefon mobil comercializat. (2) Informațiile prevăzute la alin.(1) se transmit și Serviciului de Telecomunicații Speciale în vederea publicării în portalul web RO-ALERT. Art.19. – Telefoanele mobile, care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor ROALERT în toate rețelele publice mobile de comunicații electronice, nu pot fi comercializate pe teritoriul României”, se arată în textul de OUG.â

Toate detaliile sunt disponibile pe site-ul ANCOM.



Citeste si