Tendințele în IT, în 2024: ce tehnologii se remarcă și care sunt trendurile în domeniu

Începutul de an aduce prognoze optimiste în ceea ce privește IT-ul, atât la nivel de România, cât și dincolo de granițe. Pentru 2024 se prevede o revenire în domeniu - după o perioadă în care IT-ul a avut o creștere mare în pandemie, ulterior evenimentele internaționale precum războiul și incertitudinile politice au făcut ca piața să sufere și a scăzut cererea, iar multe companii s-au văzut în situația de a se restructura.

Anul acesta, însă, se preconizează reluarea creșterii caracteristice domeniului, pe fondul faptului că IT-ul propune tehnologii și soluții noi, cu impact pozitiv în businessul companiilor și în viața de zi cu zi.

„IT-ul are ce oferi în continuare, iar companiile care vor să-și îmbunătățească mediul business vor avea sprijin maximum dinspre domeniul nostru. 2023 ne-a învățat că orice perioadă cu dificultăți obligă o companie să privească mai bine în interior și să se concentreze pe organizare internă pentru eficientizarea capacității de producție și ce se poate îmbunătăți, pe aducerea de tehnologii noi, pe traininguri pentru dezvoltarea aptitudinilor și skill-urilor, o mai mare atenție pe zona de marketing și vânzări. În 2024, ne vom concentra pe creșterea cifrei de afaceri, pe fondul revizuirii organizării interne și a strategiilor de sales și vom pune accentul pe creșterea capacității de dezvoltare pe noile tehnologii și a extinderii numărului de clienți, atât pe piața internă, cât și cea externă”, a declarat CEO-ul EXE Software, Sorin Cosmescu.

În ceea ce privește limbajele de programare, pe lângă tehnologiile care deja au confirmat, precum Cloud sau Robotics, rămân în atenție și tehnologii care nu sunt încă folosite pe deplin la potențialul lor, precum 5G, Big Data sau baze de date NoSQL, iar în 2024 continuă să fie cap de afiș Inteligența Artificială și Power BI. 

EXE Software este una dintre cele mai mari companii românești de IT din țara noastră, fiind înființată în anul 2001 și având produse și servicii livrate în cinci din cele șapte continente din lume. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din interiorul fiecărei companii din portofoliul său de clienți.

Cu peste 200 de proiecte la activ, EXE Software este partener certificat Microsoft Gold și și-a clădit reputația dezvoltând și implementând soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection și data analysis.



Citeste si