- 4 Mai 2023
🎥 Timmy Ghiurău, omul care vede viitorul. Cum tehnologia ne va aduce o nouă Renaștere
Timmy Ghiurău este pasionat de viitorul influențat de tehnologie. Conduce departamentul de inovație de la Volvo, dar urmărește cu atenție zona de realitate augmentată și virtuală, metavers, mașini autonome. Încotro se duce lumea? Am aflat de la Timmy o parte din povestea lui, dar și încotro merge lumea.
- Ascultă discuția cu Timmy în podcastul start-up.ro la care te poți abona la acest link.
- De asemenea, poți urmări discuția în videoclipul de mai sus și abonează-te la canalul Start-Up Business pentru a vedea în avanpremieră interviurile.
Până să ajungă la Volvo, Timmy a fost un tânăr pasionat de tehnologie și de dezvoltarea jocurilor. Era fascinat de cum poți influența comportamentul uman și creierul prin fluxuri vizuale, auditive sau tactile. Dar ca orice adolescent a fost atras și de alte lucruri, precum chitara sau muzica.
“Le-am spus alor mei că voi pleca la Copenhaga la studii. Am început să studiez muzica în detaliu, am dormit și pe aeroport pentru că orașul era foarte scump. Dar nici nu voiam să le spun alor mei. Dar chiar în acel an s-a deschis un campus nou și avea un centru de cercetare”, spune Timmy Ghiurău.
Campusul s-a deschis după ce Nokia s-a închis, dar a devenit un teren fertil pentru startup-uri, inovație și tehnologii. Specialiștii care au lucrat la Nokia s-au alăturat universității și nu s-au împrăștiat, ci au format startup-uri alături de studenții universității tehnice din Copenhaga. Așa a ajuns Timmy să lucreze în startup-uri și să-i cunoască pe fondatorii Unity, cei care aveau să construiască programul de dezvoltare de jocuri care stă în spatele a 80% din jocurile mobile sau 90% din experiențele de realitate virtuală. A fost inspirat de această viziune în timpul facultății.
A ajuns să fie mâna lor dreaptă și să lucreze cu clienți precum Lego sau Facebook și să se intereseze de modul prin care poți urmări mișcarea ochilor și undele creierului pentru a controla jocuri și mișcări.
“Am făcut cercetare în domeniul respectiv și am dezvoltat patente ce țin de extragerea emoțiilor din urmărirea mișcării ochilor. Studiam și am fost la o conferință în Las Vegas unde am bătut recordul la Fruit Ninja pentru că reușisem să controlăm jocul cu ochiul”, spune Timmy.
Asta i-a adus atenția unor oameni importanți, inclusiv fondatorul Oculus, startup-ul ce a fost cumpărat ulterior de către Facebook. De altfel, fondatorul Unity era investitor în Oculus, iar Timmy a fost responsabil de relația aceasta, în timp ce era deja fondatorul unui startup de eye tracking. “Am pus camere de eye tracking în Oculus și am dezvoltat o serie de patente. Ulterior Facebook a cumpărat Oculus”, spune Timmy.
Inovație la VolvoDupă ce s-a dezvoltat în zona aceasta, Timmy s-a alăturat Volvo acum aproximativ 10 ani, după ce și-a făcut și teza de master împreună cu ei în domeniul de eye tracking și realitate virtuală.
“Am încercat să vedem cum putem integra tehnologiile din punctul de vedere al experienței utilizatorilor, ce informații să afișăm șoferilor și pasagerilor și cum va comunica mașina cu pasagerul și invers”, spune Timmy.
A fost chemat de către boardul executiv al Volvo să creeze un departament nou de inovație pentru a încerca aceste tehnologii. Spune că au fost vreo 5-6 încercări până să-i iasă, pentru că a încercat mai multe modele, inclusiv să deschidă departamentul în Silicon Valley, să aibă zone satelit de inovație, dar a reușit abia când au format un departament numit Open Innovation Arena, unde servesc toată compania.
Cum funcționează?
- Se pune accent pe parteneriate și colaborare, inclusiv incubare de startup-uri
- Noi suntem mai lenți decât startup-urile, dar avem infrastructură, fonduri, cercetare și expertiză
- Dezvoltă scenarii paralele de integrare a tehnologiei, inclusiv în zona de personalizare, cybersecurity, dar și dezvoltarea unui ecosistem precum Apple și Microsoft
Cu această autonomie de a lucra, cercetează zona de robotică, inteligență artificială, extended reality, realitate virtuală, metavers, inclusiv cu prototipuri unde lucrează cu toată firma.
Dificultatea de a crea un departament de inovație
Să faci un departament de inovație într-o companie uriașă nu e ușor. Trebuie ca toată firma să aibă această mentalitate.
Timmy explică faptul că a dezvoltat departamentul pe patru piloni, patru cadrane de dezvoltare.
- Impactul imediat
- Alte modele de business aplicabile în companie
- Parteneriate globale
- Ce direcții trebuie experimentate
Explică faptul că și-a luat inspirația de la școlile de artă, o abordare extrem de interesantă pentru a construi un departament de inovație.
“M-am gândit mereu cum să nu-mi constrâng creativitatea. M-am inspirat din New Bauhaus pentru a construi acest departament. Bauhaus a fost temelia designului european. În anii 30-40 a fost creat The New Bauhaus, cu principii care țin de etică, impact în societate, dezvoltare a tehnologiei, arhitectură”, spune Timmy Ghiurău.
El menționează că în momentul de față tehnologia ne-a adus în fața unui nou moment pe care nu l-am mai trăit ca umanitate de la renaștere. “Relația dintre noi și tehnologie ne duce în contextul de a construi sănătos ecosisteme și infrastructură”, spune Timmy.
“Cum ajungem să colaborăm cu tehnologia? Nu să fim înfricoșați sau să ne temem de inteligență artificială”, spune Timmy.
El crede că omul plus inteligența artificială va bate tot timpul inteligența artificială. Trebuie să ajungem să folosim AI-ul ca o unealtă, nu să fim sclavii tehnologiei, să nu fim dependenți.
“Când mai predau la universități sunt întrebați dacă e ok să lăsăm studenții să folosească ChatGPT. Nu văd nicio problemă în asta, dar trebuie disciplină, în sensul de a nu promova mediocritatea, ci oamenii să aibă un fond, o fundație de bază în cunoaștere și să știe cum să folosească această tehnologie pentru eficiență, pentru sintetizare, pentru automatizare. Trebuie să fim stăpâni pe unelte”, spune Timmy.
Ce trebuie frânat în tehnologieAm discutat cu Timmy în cadrul interviului și despre cum accelerezi, dar și frânezi procesul tehnologic. El consideră că e important ca în lumea inteligenței artificiale să nu ajungem într-o zonă unde am ajuns cu social media.
“E mult prea târziu pentru a propune anumite legi, pentru că deja ne-a influențat comportamentul atât la nivel de creier, încât nu mai putem ieși din acel loc”, spune Ghiurău.
“La fel cu inteligența artificială. E foarte mult zgomot ce ține de content. Toată lumea creează conținut, dar noi ca oameni avem o atenție finită. Nu putem să ne distribuim atât de mult. Cât de interesat poți să fii de o piesă creată de inteligență artificială? Trebuie ca inteligența artificială să aibă și storytelling pentru a ne capta atenția”, consideră românul care conduce departamentul de inovație de la Volvo.
Tehnologia nu trebuie să copieze ineficiențele realitățiiTimmy consideră că o eroare pe care o facem în crearea de experiențe virtuale e să replicăm ineficiențele realității.
“De ce să merg să alerg într-un mall virtual și să-mi ia jumătate de oră să găsesc un ceas când mă pot teleporta și să descopăr alte calități ale produsului, adică să interacționez cu brandul, cu valorile, nu doar cu produsul în sine. Și de asta metaversul se poate dezvolta sub alte forma, cum ar fi extended reality, digital twins, cu un flavour de utilitate”, spune Timmy Ghiurău.
El spune că, inspirat de jocurile video, dacă nu ai conținut bun și gamification, oamenii nu mai vin a doua oară. De altfel, la un proiect alături de care lucrează, încearcă să creeze inteligență artificială care are emoții și frici, iar acestea rămân în cadrul său, chiar dacă o pui în diferite universuri. Tocmai pentru a dezvolta storytelling și personalitate.
Ce ar trebui să citești dacă ești tânărL-am întrebat pe Timmy dacă ar fi astăzi la 18 ani, ce domenii ar urmări, ce ar citi.
“M-aș uita mult pe zona de speculative design, care ajută mult cu planificarea și prezicerea de branduri, apariția unor tehnologii. Aș învăța acele unelte de inteligență artificială pentru a le folosi cu scop, dar să nu ajung să depind de ele. Aș sta cu ochii pe Apple în următoarele luni și să încep să învăț motoarele astea de dezvoltare cum ar fi Unity”, spune Timmy Ghiurău.