- 19 Octombrie 2023
Tips & Tricks: investitorii tip angel nu investesc în startup-uri doar cu scop financiar
Growceanu este o comunitate de business angels, un grup de persoane care alocă cel puțin 50.000 de euro pentru investiții în startup-uri și sunt motivate să-și folosească banii, expertiza și network-ul pentru a sprijini antreprenori care schimbă lumea în bine. Printre investitorii tip angel există o misiune comună, una a colaborării și a sprijinului, unde membrii comunității își aduc nu doar banii, dar și expertiza și timpul pentru a ajunge la decizii bune de investiție și pentru a-i sprijini pe fondatori după ce primesc investiție.
Adrian Erimescu este unul dintre fondatorii Growceanu, un antreprenor pasionat, cu experiență și cu dorința de a da înapoi comunității în care și el s-a devoltat. Adrian a co-fondat Imobiliare.ro în 1999, l-a extins pe piața imobiliară de top din România, iar apoi făcut exit 20 de ani mai târziu. De asemenea, a co-fondat și FABER Community, un centru cultural independent, fondat de un grup de antreprenori timișoreni din domeniile arhitectură, IT și social-cultural.
Ca business angel, a investit în 20 de startup-uri. În prezent este Co-CEO al Growceanu.
Comunitatea de business angels în România este încă relativ mică, și aici Adrian Erimescu o pune și pe seama lipsei de modele. Pentru un raport cât mai clar, ne oferă și cifre: la 91.000 de high-net-individuals cu avere netă între 1 și 5 milioane de $ din România, sub 400 sunt business angeli.
”Noi credem că un factor critic ce determină volumul atât de mic de business angeli activi este suportul încă precar în a face această activitate. Misiunea Growceanu este să aducă acest suport, și pe măsură ce asta se întâmplă, membrii existenți aduc în comunitate tot mai mulți membri noi din network-ul personal”, completează Adi.
”În plus, am văzut deseori că este foarte motivant pentru o persoană care a făcut bani într-o industrie non-tech, să se implice în lumea asta excepțională a startup-urilor tech, pentru că e ca și cum se conectează la viitor. E un sentiment foarte plăcut să fii parte din noile valuri tehnologice și nu doar să le privești de pe margine. Fiecare companie inovatoare pe care o admiram azi (Apple, Google, Microsoft, Facebook, AirBNB, Booking.com, etc) n-ar fi existat probabil dacă nu ar fi fost sprijinită de business angeli în primii ani de viață.”
Mai jos aflăm de la Adi, din experiența de business angel, fondator tech și antreprenor, cum se vede comunitate de investitori, la ce sunt atenți înainte de a alege să facă o investiție, dar și ce pot face startup-urile ca să devină mai finanțabile. O serie de tips&tricks pentru o potrivire a nevoilor fondatorilor cu dorințele și bugetele investitorilor.
Tips&tricks investiții tip angel
1. Cum arată parteneriatul dintre investitorii tip angel și fondatori.
Parteneriatul nu este un act pur investițional. Angel investorii au de obicei o motivație puternică de a sprijini fondatorii cu expertiza și conexiunile lor.
Pentru ei, a investi în startup-uri nu are doar un scop financiar, ci acționează și în sfera contribuției, este o metodă de a lucra cu oameni motivați și deștepți, care schimbă lumea în bine.
2. Cinci aspecte la care se uită un angel investor înainte să investească într-un startup?
Angel Investorii investesc în mod uzual în runde pre-seed și seed, acolo unde pot oferi cel mai mult sprijin fondatorilor.
- Fondatorii și echipa – care este motivația lor? Cât sunt de determinați să construiască acel startup? Au mix-ul de skill-uri necesar? Cât sunt de coachable?
- Pot ajuta? – am eu ca angel capacitatea de a ajuta acești fondatori în această industrie? Am expertiza de care au nevoie în această etapă sau le pot facilita conexiuni relevante?
- Adresează startup-ul o problemă relevantă într-o piață suficient de mare? – este o vorba: e inutil să rezolvi bine problema greșită. Astfel, contează ca problema rezolvată să fie relevantă și să fie suficienți oameni/companii dispuși să plătească pe o soluție; desigur, asta e o zonă în care startup-urile pornesc deseori dintr-un punct și apoi pivotează de multiple ori până găsesc acel product-market fit
- Are echipa capacitatea de a distribui produsul în piață? Să construiești un produs bun nu este suficient ca să ai un business bun – capacitatea de marketing și vânzări a echipei e esențială, mai ales când au resurse puține.
- Primele două întrebări sunt mai importante decât celelalte două.
3. Parcursul prin care membrii Growceanu ajung să facă o investiție într-un startup:
Investitorul tipic din Growceanu este o persoană care are deja investiții în alte clase de active (imobiliare, bursă, etc) și o motivație puternică să sprijine fondatorii. Nu vorbim deci de investitorii tipici din platformele de crowdfunding, ci de business angeli.
Membrii noștri văd sesiuni de pitch de la 50-60 startup-uri pe an, atent selectate din peste 1.500.
În timpul sesiunii de pitching, angelii evaluează oportunitatea folosind aceleași criterii pentru toate startup-urile:
- informatiile sunt captate în aplicația Growceanu și sunt apoi trimise către fondatori (evaluare de la 1 la 5 pe patru criterii, pros, cons, întrebări și “cum pot ajuta”)
- avem apoi o perioadă de câteva săptămâni în care angelii care n-au participat live la pitch pot vedea în aplicație înregistrarea și pot evalua la rândul lor startup-ul pentru a lua o decizie de investiție
- dacă interesul de investiție exprimat depășește €50.000, începem un proces de due diligence, în care verificăm că informațiile transmise de fondatori sunt corecte si identificam potențiale riscuri; în acest proces sunt generate trei tipuri de “flags”: red, yellow and green; red flags trebuiesc corectate de fondatori înainte de investiție, iar yellow sunt asumate de fondatori a fi corectate într-un timp agreat
- apoi se face investiția
4. Criteriile în baza cărora aleg startup-urile din portofoliul Growceanu:
Căutăm startup-uri early stage din Europa Centrală și de Est, care ridică primele runde de investiție (pre-seed până în 600.000 eur sau seed) și care țintesc să scaleze cel puțin regional și ideal global.
Evaluăm fiecare startup pe câteva criterii:
- Echipa (experiență atât separat, cât și împreună, înțelegerea industriei, complementaritate – cu accent pe capacitatea de a distribui produsul, atitudinea față de feedback, coachability, etc)
- Piața (cât de clar/coerent este definită piața țintă, cât este de mare, cât de rapid crește, care sunt competitorii și care sunt elementele de diferențiere, este un timing bun, etc)
- Strategia de exit (cine ar cumpăra startup-ul și pentru ce assets, ce tranzacții au mai fost în acea piață și la ce multipli, care vor fi oportunitățile de exit pentru business angeli, etc)
- Ne mai uităm la produs, business model, go-to-market strategy și la tracțiunea curentă
- Aceste criterii sunt evaluate treptat, culminând cu evaluarea membrilor noștri, care văd startup-ul într-o sesiune de pitching live sau înregistrată.
5. Criterii pentru un startup finanțabil:
Este important să ia feedback devreme, motiv pentru care la Growceanu organizăm săptămânal, în fiecare joi, sesiuni Open Doors în care fondatorii pot obține feedback și sfaturi.
Business Angelii văd zeci sau sute de startup-uri într-un an, este deci important ca fondatorii să poata articula rapid și coerent ce încearcă să construiască. Atrage întotdeauna atenția o echipă foarte bună, un pitch deck clar și la subiect și o problemă care se cere rezolvată acum (timing), într-o piață mare.
6. Trei red flags la care se uită investitorii angel:
- Fondatori cu atitudinea “le știu pe toate” (non-humble, non-coachable, care nu iau feedback) – parcursul unui startup spre succes nu e niciodată liniar și e mereu presărat cu perioade extrem de dificile, în care ziua de mâine depinde de atitudinea fondatorilor
- Business Angelii ezită de multe ori să investească într-un startup cu un singur fondator, din motive care țin de complexitatea skill-urilor necesare (deseori vedem fondatori tehnici care n-au skill-uri de marketing și vânzări – produsele bune rareori se vând singure, au nevoie sa fie distribuite corect în piață)
- Înțelegerea precară a pieței – care vine de multe ori din teama fondatorilor de a merge in piata sa ceara feedback
7. Beneficiile investitorilor care aleg să investească prin Growceanu:
Growceanu este construit de antreprenori experiementați*, născut din frustrarea lipsei de suport pe care am găsit-o în piată când încercam noi înșine să investim în startup-uri.
Fondatorii Growceanu au construit și vândut business-uri semnificative: Movidius vândut catre Intel, Imobiliare.ro vândut către Ringier, Unified Post listat pe Euronext.
Am construit deci în Growceanu un set de unelte prin care ajutăm business angelii existenți sau în devenire să colaboreze în a lua decizii informate.
Aducem suport în cele trei activități esențiale unui business angel: sourcing (găsire startup-uri), picking (luarea deciziei de investiție) și winning (susținerea fondatorilor post investiție cu expertiza și conexiuni, inclusiv cu VC-uri pentru rundele ulterioare).
Platforma de business angels Growceanu organizează în 27-28 octombrie „Invest in Moonicorns – The Art of Angel Investment”, un eveniment care vizează să devină cel mai important loc de întâlnire pentru investitorii business angel în Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc la Timișoara, la centrul Faber și se adresează investitorilor de tip business angel, precum și persoanelor cu venituri foarte mari sau avere de peste un milion de dolari.