- 12 Noiembrie 2015
TL/DR - Startup-urile de securitate informatică devin mai atractive pentru investitori
România, o piață în creștere pentru plățile cu cardul, arată o apetență excelentă pentru plățile contactless. 40.000 de terminale au fost instalate, potrivit lui Cătălin Crețu de la Visa, iar 30% din piață acceptă astfel de plăți. Între timp, în Asia a fost Singles Day, un Black Friday local care a adus rezultate incredibile pentru magazinele online. Alibaba a reușit să-și depășească recordul precedent și a ajuns la vânzări de 14,3 miliarde de dolari într-o singură zi. În lumea investitorilor, „Wall Street Journal“ vorbește despre un trend financiar: investitorii se uită după startup-uri care reușesc să păcălească hackerii și să-i devoaleze. Majoritatea vin din Israel, iar 10% din companii vor folosi astfel de unelte până în 2018. În TechCrunch avem povestea unui startup cu o călătorie incredibilă. Pillow Talk e o brățară inteligentă prin care poți să trimiți sunetul bătăilor inimii tale partenerului, atunci când sunteți la depărtare. Compania a pornit acum cinci ani, a primit investiții, a ajuns aproape de faliment, iar acum s-a lansat pe Kickstarter.
TehnologiiLivrările scurte intră într-o epocă a roboților. Mai multe companii realizează mici roboți care pot să transporte pachete terestre.
Primele imagini cu viitorul telefon cu Android de la BlackBerry - Vienna.
Google permite conectarea telefoanelor cu Android Wear direct la o rețea de date, fără a fi nevoie de un telefon mobil în apropiere.
StartupsUn startup care face sălile de conferință mai eficiente primește 6,5 milioane de dolari investiție. Aflați despre Eventboard pe TechCrunch.
A fost Demo Day la Angelpad, unul dintre cele mai bune acceleratoare din Statele Unite. 13 startup-uri și-au prezentat produsele, iar TechCrunch detaliază.
Platforma de stocare de imagini Imgur are 120 de milioane de utilizatori care petrec 3 ore pe săptămână pe platformă.
500 Startups lansează un fond pentru companii din zona nordică a Europei.
CircleUp, un startup care ajută alte startup-uri să primească investiție de tip equity - reținere de procent din firmă - primește 30 de milioane de dolari investiție.
InspiraționalCinci motive pentru care ai eșuat ca entreprenor sau ești pe cale să o faci. Greșeli de ținut minte.
RomâniaCătălin Crețu de la Visa spune că magazinele fizicice nu sunt pe moarte, ci au un rol de testare al pieței.
Oana Terteleac de la Microsoft a spus la retailArena că 76% din clienți se duc în magazin să vadă produsul înainte să îl achiziționeze.
Daniel Tamaș de la Idea Studios spune că industria jocurilor ar putea ajunge la un miliard de dolari în România.
Conflictele care ucid un startup. Nu face și tu aceeași greșeală!