Top 5 startup-uri românești, alegerile Techcelerator 

Techcelerator este primul accelerator din România care alocă fonduri pentru dezvoltarea companiilor aflate în faza de (pre)accelerare. Cu sedii în București și Cluj-Napoca, Techcelerator susține financiar startup-urile early stage prin intermediul parteneriatului exclusiv cu GapMinder, un fond de investiții cu capital românesc de 45 milioane euro. De la ei am vrut să știm care sunt acele 5 startup-uri la care să fim atenți în perioada următoare.

Printre programele derulate de Techcelerator se numără Next Fintech, Advancing AI, Scale Match și Investment Readiness

Cristina Țoncu, cofondator și Programs Partner Techcelerator, ne spune care e domeniul care a intrat în vizorul investitorilor: 

”În prezent, pe radarul investitorilor sunt domeniile deep tech: biotech, lifescience cu componenta clară de ESG. Tot mai mult interes se îndreaptă, de asemenea, pentru startup-urile care au în vedere sustenabilitatea, responsabilitatea socială și practici de bună guvernanță.”

Top 5 startup-uri de urmărit, alegerile Techcelerator


Medicai

 

Alumnus Techcelerator din 2018, primul batch. Pentru Medicai, 2023 a fost dedicat expasiunii în USA, așteptăm primele rezultate.

 

Ce face Medicai? 

 

Aplicația mobilă Medicai oferă medicilor posibilitatea de a accesa și analiza rapid și ușor imaginile medicale pe dispozitivele lor mobile, precum și de a le partaja cu echipele lor, de a oferi o a doua opinie, de a organiza comisii multidisciplinare, de a consulta pacienții și alți medici de la distanță și de a se conecta cu experți din diferite locații pentru boli rare și cronice. De asemenea, aplicația este potrivită pentru educație și cercetare.

Având la bază tehnologii de nouă generație, precum stocarea în cloud și inteligența artificială, platforma de imagistică Medicai le permite medicilor din spitale şi clinici să colaboreze de la distanţă între ei, cât și să comunice remote mai ușor cu pacienții lor. Activitatea Medicai a generat până în prezent un total de peste 30 de clienţi - spitale şi clinici atât private, cât și de stat, printre care se numără Spitalul Marius Nasta, Spitalul Sf. Maria, Spitalul Monza, Brain Institute şi Clinica Neuroaxis.

Amsimcell

Un startup cu activitate în computing și semiconductori de înaltă performanță, un domeniu foarte apreciat. Amsimcell au strâns, în octombrie 2022, 4,8 milioane EUR în finanțare mixtă prin intermediul Acceleratorului Consiliului European pentru Inovare (EIC). 

Ce face Amsimcell?

AMSIMCEL este un startup specializat în calcul de înaltă performanță pentru accelerarea designului circuitelor integrate, deep learning și verificarea sistemelor complexe.

Soluția lor vine cu inovare pentru întreaga industrie a semiconductoarelor, pentru a crea astfel o nouă generație de instrumente de automatizare a designului electronic și a dezvolta metodologii specifice domeniului de semiconductori. 

Vestinda

 

Vestinda este platforma pentru investițiile în active digitale. O solutie inteligentă pentru automatizarea investitiilor în Web 3. Este Alumnus Advancing Ai#2 Techcelerator, au participat în 2023 la The Techstarts Crypto Boston Accelerator, menționați în Top 10 ale startup-urilor lunii august de către Vestbee, și pregătesc noi surprize în viitorul apropiat. 

Ce face Vestinda? 

Vestinda este o platformă tehnologică ce facilitează accesul la strategii testate și comunități, automatizări și algoritmi inteligenți pentru a investi în crypto, astfel încât oricine să își poată construi un portofoliu diversificat fără a necesita cunoștințe de programare.

Procesio

 

Platformă de no-code la nivel enterprise pentru a automatiza procesele de afaceri,o soluție care permite oricui să creeze software, într-un mediu de dezvoltare vizuală, creând o cooperare strânsă între departamentele IT și business. Au ridicat recent investiție de 650.000 euro și se pare că au atins product-market fit. Așteptăm cu interes creșterea mai accentuată.

Ce face Procesio?

PROCESIO este o platformă construită de români care contribuie la automatizarea proceselor de afaceri la birou, mai precis la eficientizarea acelor sarcini pe care oamenii dintr-o companie le fac zi de zi. Că vorbim de documente recurente, rapoarte pe anumite șabloane, mailuri care se repetă, facturi sau integrarea unor sisteme software,  pentru a optimiza întregul flow operațional. 

 

Data Against Data

 

"Data is the new Oil", a spus Adrian Vicol, cofounder DAD în evenimentul nostru Founders Club din 13 iulie din București. Un startup Alumnus Techcelerator 2020. Au lansat produsul în RO, cu o campanie intensă de marketing, urmează lansarea în UK. Au participat la Arena Leilor și se pregătesc de o noua rundă de investiție tip seed. Suntem alături de ei și îi susținem să atingă Product-Market-Fit


Ce face Data Against Data? 

O platformă care conectează utilizatorii persoane fizice cu orice operator de date personale, împuternicind alegerile acestora prin tehnologie și crescând încrederea în industria de date prin transparență.

 

Descoperă aici și celelalte topuri ale reprezentanților din ecosistem.



Citeste si