TOP 5 startup-uri românești de urmărit: alegerile Underline Ventures 

Automatizare, software, eficientizare, infrastructură AI și accent pe echipă, acestea sunt câteva dintre criteriile la care se uită fondurile de investiții pentru startup-uri promițătoare. Tot acestea sunt și câteva dintre aspectele pe care le bifează și companiile din Top 5 startup-uri pe care să le urmărim, alegerile fondului Underline Ventures.

Underline Ventures intră în parteneriat încă din primele etape cu fondatorii est-europeni care construiesc startup-uri de tehnologie cu ambiții globale. Este primul fond de investiții din Europa Centrală și de Est având un solo partener general, cu Bogdan Iordache la cârma fondului de 20 de milioane de euro.

Fondul este susținut de peste 20 de fondatori și profesioniști în tehnologie de la companii precum UiPath, Green Horse Games, MultiversX (ex-Elrond), MorphL, Smartbill, CleverTaxi și mulți alții, împreună cu investitori profesioniști în fonduri cu capital de risc.

Care e domeniul cât mai apetisant pentru investiții? Ai Infrastructure, iar fondatorul Underline Ventures, Bogdan Iordache, ne spune și de ce:

”Într-o primă fază, cred că tool-urile de AI infrastructure vor fi foarte interesante - fie servicii ca ChatGPT, Bard, StableDiffusion, care pot fi integrate în produse existente, fie tool-uri pentru procesat date pentru trainingul modelelor, conectarea modelelor la APIs, integrarea lor în produse.” 

Underline, în topul care urmează, a ales să nu menționeze niciun startup din portofoliul lor, acelea fiind clar primele companii în care cred cu tărie. Dar, pentru această provocare editorială, au ales să meargă cu startup-uri în care ar fi ales să investească și în care cred, dar care nu sunt la ei în portofoliu.

TOP 5 startup-uri românești de urmărit, alegerile Underline Venture

Digitail 

”Prima serie A anunțată anul acesta. Potențialul de digitalizare al cabinetelor veterinare din lume este foarte mare. Au clienți din US, Australia.”

Digitail este o platformă care ajută veterinarii să-și administreze afacerea mai bine. Este prima investiție făcută de Atomico pentru un startup fondat în România. Runda a fost condusă de aceștia și au mai contribuit investitori anteriori cum ar fi byFounders, Gradient și partech. Andreas Helbig de la Atomico va intra în boardul Digitail.

Ce face Digitail? 

Cu ajutorul Digitail, clinicile pot să programeze mai bine, să administreze documente ale personalului sau documente financiare. În plus, se poate crea un registru digital pentru orice animal, așa că la schimbarea veterinarului, dosarul pacientului se mută ușor. De asemenea, proprietarii pot comunica mai ușor și digital cu veterinarii.

“Majoritatea veterinarilor se bazează pe sisteme învechite, ori pe hârtie, ori sisteme de programare vechi. Spre deosebire de industria medicală, transformarea digitală încă nu a atins cu totul industria veterinară”, a spus Sebastian Gabor, CEO și cofondator al Digitail.

Digitail lucrează cu 750 de clinici veterinare la nivel mondial care au grijă de 1,4 milioane de animale de companie.


Planable 

”Steady growth și acum sunt suficient de mari încât pot ridica o seria A. Au introdus și AI tools.”

Planable este o platformă colaborativă pentru orice tip de conținut. La început era o unealtă pentru management social media, unde agențiile și brandurile puteau conlucra mai ușor. Să înlocuiască un plan de social media realizat în Excel.

Ce face Planable? 

Produsul înlocuiește pentru branduri și agenții Excel-uri sau documente care planifică postările din rețelele sociale. Totul se face într-o interfață mai vizuală și care este mai ușor de urmărit. Gândește-te că folosești Basecamp pentru proiecte, nu mai folosești Excel-uri.

Direcția strategică pentru Planable acum este tocmai aceasta numită „Universal content”, unde produsul să fie folosit pentru colaborare pe orice document și conținut, ca un fel de Google Docs. Sau Figma pentru conținut.

FlowX.AI

”Automatizarea de procese are un potențial imens și ei se duc fix acolo.”

Platforma lansată în 2020 aduce o suită modernă de soluții digitale pentru bănci și companii de asigurări, bazate pe o tehnologie revoluționară, care permite dezvoltarea eficientă de produse digitale moderne în companiile de servicii financiare.

FLOWX.AI este compania care a obținut una dintre cele mai mari runde de investiții de tip seed din Europa la sfârșitul lui 2021 și, recent, startup-ul fondat de Ioan Iacob a primit 35 de milioane de dolari investiție de la Dawn Capital, cea mai mare investiție Series A din istoria startup-urilor românești.

Ce face FlowX.AI?

Folosind suita FLOWX.AI, băncile, societățile de asigurări și companiile enterprise pot să lanseze în doar câteva săptămâni experiențe digitale omnichannel care unifică și refolosesc sistemele existente, putând, ulterior, să construiască și să lanseze noi funcționalități în doar câteva zile. 

Platforma ajută instituțiile financiare să creeze experiențe unificate, de tip omnichannel atât pentru clienți cât și pentru angajați, fără a fi nevoie să-și schimbe sistemele și infrastructura existente - și apoi să permită o reinventare și o modernizare rapidă și fără dificultăți a sistemelor legacy, în locul abordării tipice de înlocuire a sistemelor, cu risc ridicat de afectare a funcționării businessului.

FLOWX.AI are, de asemenea, aplicabilitate în industriile de energie și utilități, telecomunicații sau producție de bunuri de larg consum, pentru a ajuta la creșterea marjelor operaționale, a veniturilor generate de zona digitală și pentru a accelera inovația. Platforma a fost implementată de Banca Transilvania, cea mai mare bancă din sud-estul Europei, precum și de Asirom (Vienna Insurance Group) și OMV-Petrom.

Druid 

”Conversational AI, deși nu fac ceva nou, au crescut foarte mult în ultimii ani (clienți enterprise) și în România, de exemplu, au cam toți marii playeri cu chatbots.”

Începând cu anul 2019, DRUID a fost prima companie care a dat voce roboților RPA, adăugând abilități conversaționale pentru prima platformă de hiper-automatizare din lume prin alianța sa globală cu UiPath, liderul de piață în automatizarea proceselor robotizate de afaceri (RPA).

În prezent, DRUID oferă o platformă avansată pentru crearea de aplicații de business conversaționale bazate pe Inteligență Artificială, cu peste 175 de clienți din diverse industrii, în 25 de țări și în peste 60 de limbi. Efortul masiv de vânzări și suport se bazează pe un ecosistem în creștere de parteneri internaționali, care s-a extins cu 60%, ajungând la peste 160 de parteneri în 2022.

Ce faci Druid.ai?

De la lansarea sa din 2018, DRUID și-a propus să ofere cel mai prietenos mod de interacțiune cu tehnologia RPA, prin conversație, pentru a înlesni cea mai bună experiență clienților și angajaților din întreaga lume.

În prezent, compania oferă o platformă end-to-end pentru dezvoltarea de aplicații de business conversaționale bazate pe AI, cu scopul de crește productivitatea angajaților și pentru a livra o experiență totală către clienți, în cel mai intuitiv mod posibil.

Kubeark 

”Intră pe o piață cu potențial foarte mare (piața de cloud de trilioane de dolari) și rezolvă o problemă cu care se confruntă marile companii - deploy în cloud, fie că e el public sau privat. Au o soluție tehnică și o echipă fondatoare (ex-UiPath, UiPath, Google, SAP, Oracle, Citi) foarte bune.”

Platforma de hiper-scalare Kubeark și care sprijină managementul operațiunilor software atrage 2,8 milioane de dolari într-o rundă de finanțare pre-seed la începutul acestui an.

Kubeark sprijină SaaS-ificarea produselor software și adoptarea cloud-ului, iar soluția asigură managementul și livrarea produselor software, propunându-și să sporească scalabilitatea, livrarea și gestionarea ciclului de viață pentru produsele software.

Ce face Kubeark? 

Kubeark este o platformă deschisă și compatibilă cu toate tipurile de infrastructură, care și-a asumat misiunea de a sprijini întreprinderile să-și rezolve provocările legate de scalabilitate, livrare și managementul ciclului de viață al aplicațiilor.

Cu ajutorul Kubeark, furnizorii de software pot elimina complexitatea parcursului dezvoltării aplicațiilor prin implementarea, gestionarea și scalarea facilă a aplicațiilor pe orice tip de infrastructură, de la cloud privat sau public la on premise, atât pentru sisteme deschise, cât și pentru cele închise.

 



 



Citeste si