- 30 Decembrie 2017
Trei sfaturi de la Uber pentru a plăti mai puțin de Revelion
În România, serviciul este disponibil în București, Cluj, Brașov și Timișoara, unde peste 100,000 de localnici și turiști sunt aşteptaţi să folosească aplicaţia Uber în noaptea dintre ani.
Ce este tariful dinamic la Uber și cum îl eviți de RevelionTariful dinamic apare atunci când numărul de cereri din aplicația Uber este mai mare decât numărul de mașini disponibile. Tehnologia Uber aplică un algoritm care crește în timp real prețurile pentru a încuraja mai mulți șoferi parteneri să intre online pe platforma Uber. Astfel, cererea și oferta se echilibrează, iar Uber se asigură că cei care au nevoie de o mașină vor putea găsi una, chiar dacă la un tarif mai mare.
În funcție de cerere, tarifele se pot multiplica, de exemplu de 1,2 ori, de două ori sau, în situații excepționale, de peste patru ori. Dacă tarifele sunt mai mari ca de obicei, utilizatorii sunt rugați sa confirme că sunt de acord, iar cei care nu se grăbesc pot reveni mai târziu în aplicație pentru a comanda o cursă la un cost mai mic.
Trei sfaturi utile a plăti mai puțin pe cursele cu Uber de Anul NouAn de an, cererea cea mai mare este între 20:00 și 11:00 și între 3 și 5 dimineața. Anul trecut, ora cea mai aglomerată a fost 4 dimineața în București și Cluj și 3 în Brașov și Timișoara. În medie, la nivel național, o mașină a ajuns în 3,6 minute. Utilizatorii din București au avut de aşteptat cel mai puţin (3,25 minute, timp mediu). În medie, tariful dinamic a fost de 2 x tariful obișnuit, însă cele mai multe curse cu Uber (82%) au fost făcute la tariful normal.
Aplicaţia Uber arată estimarea costului pentru cursă înainte de a comanda o mașină. Estimarea ia în calcul distanţa până la destinație, timpul aproximativ și, dacă e cazul, tariful dinamic care se aplică din cauza cererii mari. Opțiunea este utilă mai ales dacă alegi să plătești cu cash. După fiecare cursă, utilizatorii au apoi acces la factura fiscală, în contul lor.
Dacă ai prieteni care stau în zonă, puteți pleca împreună spre petrecere și mai apoi, acasă. Cu opţiunea de împărțire a tarifului (Fare split) din aplicaţia Uber, poți împărţi costul cursei cu ceilalţi pasageri, dacă au și ei un cont Uber. Fiecare utilizator care împarte tariful unei curse Uber va achita o taxă suplimentară de 1 leu.