- 31 Iulie 2022
Trenduri la români: care sunt problemele de mediu de care sunt îngrijorați
În același timp, o treime din români se așteaptă ca instituțiile financiare să educe și să crească nivelul de conștientizare în rândul angajaților, clienților și a altor persoane implicate în ceea ce privește cauzele de mediu. Aproape un sfert se așteaptă ca acestea să susțină cauzele de mediu prin intermediul organizațiilor non-guvernamentale (ONG-uri) sau a fundațiilor caritabile.
„Pe lângă criza climatică, ne confruntăm și cu o criză a biodiversității. Protejarea pădurilor și crearea de parcuri naționale pot rezolva ambele crize, motiv pentru care Uniunea Europeană a cerut statelor membre să protejeze 10% din suprafața totală a terenurilor”, a declarat Christoph Promberger Director Executiv Fundația Conservation Carpathia.
Alexandra Maier, Manager Sustenabilitate ING: ”Pe măsură ce problemele legate de mediu se acutizează, urgența de a acționa va crește pentru toți jucătorii din societate. Este important să luăm atitudine cât mai repede tocmai pentru a limita pe cât posibil aceste efecte și să ne implicăm la toate nivelurile. Pentru companii, o strategie de sustenabilitate trebuie să aibă în vedere măcar 3 teme de mediu (1) propriile operațiuni (2) felul în care îți ajuți clienții să se orienteze în această direcție și (3) contribuția pe care o aduci în societate prin ceea ce știi să faci sau prin susținerea inițiativelor de impact ale partenerilor sociali. E absolut normal să nu funcționeze perfect în prima etapă, cred foarte tare în abordarea <<nu avem nevoie de o mână de oameni care să facă lucrurile perfect. Avem nevoie de un milion care să facă lucrurile imperfect, dar să înceapă>>. Așadar, important este să existe progres.”
În ceea ce privește propria implicare în cauze de sustenabilitate sau în relația cu organizațiile non-guvernamentale, aproape jumătate dintre români ori donează deja, ori intenționează să doneze. Din aceștia, 20% spun că vor să se implice însă nu știu cum.
„Simțim pe pielea noastră schimbările climei, iar anomaliile de temperatură, incendiile de păduri, seceta sunt o constantă pentru lumea în care trăim cu toții. Sunt multe motive de îngrijorare, dar sunt și mai multe motive de a face lucruri. Pe de o parte avem nevoie să conservăm resursele naturale existente, iar crearea de parcuri naționale este un prim pas, pe de altă parte avem nevoie să identificăm și să extindem zonele care pot fi reîmpădurite. Efectele le vor resimți generațiile următoare, însă este important ca acum să se acționeze”, a explicat Mihai Zotta, director de conservare Fundația Conservation Carpathia
Fondurile vor contribui la recrearea de ecosisteme naturale mai rezistente la impactul schimbărilor climatice, prin găsirea speciilor celor mai potrivite pentru replantare.
Acest proces are nevoie de documentare, personal specializat, lucrări de pregătirea a solului, respectiv creșterea și pregătirea puieților în pepinierele proprii, folosind semințe locale și fără a interveni cu pesticide sau alte substanțe chimice.
Totodată, reconstrucția ecologică oferă oportunități de muncă pentru localnici, pentru ca aceștia să nu mai fie nevoiți să trăiască din tăierea de lemne.