Tripis - călătoriile le faci singur, experiențele le împarți

Tripis e acel startup care amintește lumii că nimic nu e legendar dacă îl faci singur, mai ales când vorbim de călătorii și experiențele din vacanță. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la călătorii doar pentru că nu-ți găsești un partener de drum sau de vizitat. Și aici intervine Tripis, platforma românească ce găsește travel buddies și care face solo travelingul o aventură mai bună de la planificare până la execuție.
Decât să anulez călătoria, mai bine plec singur 

Cristian Ghiță, fondatorul Tripis, avea teamă de zbor și de călătorit până acum 3 ani, când și-a vindecat anxietatea și l-a prins microbul plecărilor. Doar că atunci s-a lovit de situația în care prietenii lui, deja plimbați, nu mai voiau să dea lovituri în globetrotting, precum o călătorie în Japonia, prima destinație vizată de Cristian. Așa că a început să caute pe grupuri de Facebook și Reddit parteneri de călătorie, că abia ce turase motorul și nu voia revină la statutul de non-călător. 

Și aici e și momentul acela de ”A-HA” pe care îl au mulți fondatori de startups: discuțiile de pe grupuri dedicate nu duceau nicăieri și era clar loc pe piață pentru un produs care să transforme discuțiile de călătorit în planuri concrete. 

 

Când incluzi un om într-un grup, comunicarea vine în mod natural

Tripis e gândit ca un spațiu sigur, în care nimeni nu trebuie să facă primul pas și nici să vorbească direct cu o persoană: ”am remarcat că oamenii sunt reticenți când trebuie să inițieze o discuție, dar atunci când incluzi un om într-un grup, comunicarea vine în mod natural”. 

Cristian, cu experiență pe zona de development cu 8 ani la eMag pe poziția de product owner, a gândit un algoritm care să le ofere curaj utilizatorilor: ”Pe Tripis fiecare om își creează propriul eveniment. Spui unde vrei să pleci, ce vrei să faci acolo, perioada în care plănuiești să mergi, și apoi aplicația îți găsește perechea, oameni care vor să facă același lucru în același timp. Și dupa acest mix and match, algoritmul conectează evenimentele oamenilor ca ei să se poată organiza în spațiile clar delimitate ale planurilor de călătorie.” 

Cristian a pornit de la un insight clar, pe care l-a testat și analizat pe cont propriu: 60% dintre călători aveau dificultate în a găsi un partener de travel. ”Am început să vorbesc cu oamenii de pe grupuri, am analizat postările de acolo și mă uitam să văd dacă discuția duce într-o zonă în care să se și concretizeze ceva, dar cele mai multe rămâneau nefinalizate.” 

Ce e problematic e că 60% din solo travelers sunt femei, și ele ajung să posteze pe Facebook și Tinder și oamenii fac mișto de ele, există hărțuirea asta online de ”tipul hello beautiful, come to Bangladesh”. 

 

Search: travel buddy

Nevoia există, așa cum o arată tendințele de călătorit, cu un accent pe solo traveling undeva la 10% din totalul călătorilor, din care 80% caută experiența autentice atunci când pleacă undeva. Așa ne povestește Cristian și acesta e motivul pentru care Tripis va avea componenta de a găsi un travel buddy, dar și funcție de ”meet a traveler”, în care localnicii pot crea evenimente pentru cei care vin acasă la ei și vor să experimenteze orașul ca un localnic. 

Momentan, piața experiențelor e la un 11% din totalul încasărilor din călătorii, dar Cristian simte că e loc de creștere aici: ”de câte ori n-ai fost într-un oraș și te-ai gândit cum ar fi să-ți gătească un localnic la el acasă?”. 

Algoritmul Tripis, adică strălucirea aplicației, fix cea care diferențiază platforma de alte produse asemănătoare, cum ar fi Travelo (lansat fix când Cristian începuse să lucreze la Tripis), Backpackr sau Couchsurfing, este că aici lucrurile nu se întâmplă de la om la om, ci de la dorință la dorință. Potrivirea se face pe planuri și pe destinații, într-un cadru sigur, în care șansele de hărțuire să fie cât mai mici până spre deloc, speră Cristian.

”Ce e problematic e că 60% din solo travelers sunt femei, și ele ajung să posteze pe Facebook și Tinder și oamenii fac mișto de ele, există hărțuirea asta online de tipul hello beautiful, come to Bangladesh. Nici nu vreau să-mi imaginez cum arată Inboxul lor. De-asta Tripis e cumva o soluție potrivită, pentru că userii nu o să-ți poată da mesaj, nu va exista funcția de direct messaging. Vei discuta cu persoana respectivă doar prin evenimentul creat de persoana respectivă. Dacă nu ești potrivit, ești respins. Am ales să fac asta pentru a crea un spațiu safe pentru femeile care călătoresc singure”, ne explică Cristian. Pe lângă asta, va adăuga și funcția de report verificat manual, funcția de review și, în viitor, poate chiar un verify la crearea contului. 

 

”Eram gata să omor proiectul”

Tripis e unul dintre startup-urile care au ajuns printre finalistele Commons Accel Demo Day 6, ocazie care l-a ajutat pe Cristian să nu omoare proiectul: ”înainte să merg la Commons, eram gata să omor proiectul. Ajunsesem în burnout cu el. Venind din corporate, unde zona de software se dezvoltă într-un anumit fel, m-a lovit faptul că la startup dezvoltarea de software e total diferită. Mult mai înceată, procesul e mult mai agresiv, mai solicitant și ajunsesem într-un punct în care nu știam ce să mai fac, pierdusem motivația și nu vedeam luminița de la capătul tunelului. Trecuseră 2 ani și-un pic de când rumegam la el, trecusem prin nenumărate iterații, de oameni cu care am colaborat”. 

Dar experiența de la Commons i-a amintit că ceea ce face e bine, a dat peste niște oameni care l-au inspirat și l-au ajutat să-și deblocheze proiectul și să-și regăsească motivația. ”Am putut să pitchuiesc, mi-am descoperit teama de a vorbi în public și tot aici am reușit să trec peste ea. Acceleratorul m-a ajutat să pun proiectul pe picioare.” 

Commons a venit și cu o revelație ca pentru orice om la primul startup, și anume: ”eu credeam că așa cum gândesc eu proiectul, așa trebuie să funcționeze. Dar nu e așa. Principalul trebuie să fie utilizatorul, să văd ce nevoie satisface platforma mea și cum o satisface și dacă chiar e nevoie de ea”. 

Oamenii vor să plece singuri în călătorii, dar nu vor să fie singuri în călătorii, ci vor să cunoască oameni acolo, să petreacă timp cu cineva fără povara compromisurilor pe care ajungi să le faci cu persoanele cunoscute sau cu prietenii.

 

Solo traveling, dar nu și singur la bere

A reanalizat piața și publicul și a trasat ce va face Tripis bine: va ușura procesul comunicării între oameni, va ușura procesul de a găsi oameni cu care să călătorești și va întări partea de safety pentru utilizatorii platformei. Și așa va contribui la trendul de solo traveling, care nu doar că există, dar își pierde din stigmatul rușinii sau a fricii: ”oamenii nu mai vor să fie dependenți de programul altora și de tabieturile lor, acele lucruri care te fac să nu mai suporți pe cineva în vacanță. Dar asta nu înseamnă că vor să fie singuri în călătorii, ci vor să cunoască oameni acolo, să petreacă timp cu cineva fără povara compromisurilor pe care ajungi să le faci cu persoanele cunoscute sau cu prietenii.”

Tripis va fi și platforma în care influencerii sau consultanții de travel vor putea crea jurnale de călătorie, soiul de documentări de travel care pot inspira alți utilizatori și care pot deveni și sursă de monetizare în aplicație, prin lansarea unor abonamente care să permită clonarea unor vacanțe de la acești travel influencers. Asta e partea căreia Cristian îi spune ”cartea de vizită pentru cei care călătoresc”. 

Aplicația este acum în faza MVP, în care mai testează diverse funcționalități și tehnicalități. De îndată ce aplicația va avea ceva tracțiune. Cristian se gândește și la posibilitatea de a atrage niște investiții: ”momentan, am vrut ca oamenii să audă de Tripis, după MVP îmi place să cred că acest app va revoluționa felul în care călătorim singuri. Trebuie să înțelegem că e foarte ok să călătorești singur. Până acum, nu m-am văzut cu investitori, momentan ne descurcăm cât să facem proiectul până va avea tracțiune. Clar o investiție ne-ar ajuta să grăbim procesul, dar e destul de greu să faci rost de-o invetiție fără o tracțiune. Așa că am zis ok, îi dăm drumul, facem, estimez eu, 1 milion de utilizatori la un an după startul MVP-ului, și apoi începem să pitchuim”. 






Citeste si