Cu Uber din Iancului până în dedesubturile industriei muzicale: cămătari, lacrimi și fițe

Numele celui care m-a dus din Iancului până în Preciziei, cu opriri numeroase în dedesubturile industriei muzicale din România, într-o seară ploioasă de martie, nu îl voi face public (îi voi spune Marius) și nici evenimentele nu le voi relata în ordine cronologică, din motive, cred eu, ușor de înțeles.

Pe Marius l-am prins prin Uber Star. Făcea asta de numai câteva luni, dar avea un număr destul de mare de curse, rating-uri excelente și complimente de la diverși alți oameni care au fost duși din A în B de către el. Mic de statură, cu accent necizelat de om care a trăit în Bucureștiul descris în melodiile celor de la BUG Mafia sau La Familia, mi-a dat ”bună seara” și a pornit spre destinație.

Nu am obiceiul de iniția alte conversații decât cele care țin de trafic și de vreme (am și eu un rating de menținut și chiar nu vreau să stresez șoferii) dar, după câteva schimburi de cuvinte, ceva m-a făcut să cred că stau în mașina unui om cu poveste. ”Scuză-mă că te întreb”, am zis de pe bancheta din spate a mașinii, ”te mai ocupi și cu altceva sau faci doar Uber?”. Cu o oarecare reținere mi-a zis că e manager de turneu. L-am întrebat ce presupune asta, l-am tras un pic de limbă, iar apoi poveștile au început să curgă. Alessia, Guess Who, Maximilian, Andreea Bălan - sunt numai câteva dintre vedetele cu care a străbătut țara de la un capăt la altul, în apărarea cărora a sărit, pe care le-a respectat sau pe care le-a flituit.

Ce face exact un manager de turneu? De toate. E șoferul personal al vedetelor când acestea trebuie să ajungă la un eveniment, e omul care ajută la montarea echipamentului de sunet, e bodyguard și prieten, la nevoie. Marius a intrat în industrie acum aproape 10 ani. ”Prima dată când am intrat în asta mi-era cam frică. Eu lucram la o firmă de transport persoane și artiștii mai închiriau mașini de la noi. Pe parcurs, m-am împrietenit cu artiștii, apoi cu impresarii, după care am dat complet firma pentru care lucram deoparte. Aici am fost și eu un pic bulangiu. Dar, știi cum e… viața e o competiție și trebuie s-o joci. Mi-a prins bine lucrul ăsta”, a recunoscut el.

Multe dintre concertele pe care le au artiștii locali - cei care nu au ajuns, neapărat, la rangul de “superstar” - au loc în perioada cu Balurile Bobocilor din diverse licee. Dar nu toate petrecerile de adolescenți de acest tip se termină cu veselie și dans. Unele se termină cu lacrimi, pentru că artiștii pe care au venit să-i asculte nu ajung vreodată pe scenă. De ce? Pentru că nu poți să faci showbusiness fără să faci business, iar cântatul e mereu pe bani.

Marius povestește despre două drumuri făcute degeaba, până în Iași, din cauza unui manager de club țepar și a unor copii prea creduli. “Copiii își iau țeapă pentru că nu contactează direct artiștii. Vorbesc cu managerii cluburilor în care vor să țină balurile și ăia le zic un preț, dar prețul e, de fapt, altul. Ăștia mizează pe faptul că dacă tot ai mers atât, ai să cânți și pe mai puțini bani, dar nu merge așa”, explică el.

*Un artist* a pățit-o de două ori, în același club. A doua oară, liceeanul care s-a ocupat de organizare mai avea un pic și se ruga în genunchi de el să cânte, pentru că managerul clubului îi dăduse doar o parte prețul concertului.  “Ne-a zis că ne lasă buletinul, că ne aduce restul de bani a doua zi. Păi ce să fac eu, mă copile, cu buletinul tău? Întâi toți banii și apoi ne distrăm. Am plecat și nici nu ne-am mai întors acolo. De câte ori să te plimbi București-Iași și să iei țeapă?”, își amintește Marius.

Ce am desprins eu din povestea lui Marius e că nu prea poți face meseria asta dacă nu ai un pic de “spate”. Cu toate că e mic de statură și slab, șoferul meu de Uber vorbește de parcă ar avea doi metri și fizicul lui The Rock, genul de persoană care te face din atitudine. Am înțeles și de ce.

O cântare din Târgu Neamț, dintr-o speluncă cu mese de biliard, a unui alt artist, era să se termine nu cu lacrimi, ci, probabil, cu sânge. Totul începe cu un cămătar proaspăt ieșit din pușcărie, dornic să petreacă și să-și audă numele strigat pe scenă. *Un alt artist* e abordat, chiar înainte să înceapă spectacolul, de personajul descris anterior și e rugat să dea o dedicație. Marius îl sfătuiește să nu facă asta. Lucrurile nu decurg conform planului.

”I-am zis cântărețului: «mă, nu dai nicio dedicație, că dacă dai, se înțelege ceva și o să iasă altceva». Era ultima piesă - toată lumea era aprinsă, atmosfera era foarte mișto, concertul ieșise foarte bine. Mă uit în mulțime, îl văd pe ăla disperat, făcând semne, și băiatul meu începe să dea dedicație. Lăutare, ce ai făcut?! Eu am rămas cu DJ-ul, să strângem sculele, *un alt artist* a urcat cu un prieten, la etaj, apoi am urcat și eu”, iși amintește șoferul meu de Uber.

Eh, și acum începe “distracția”. Tu ce ai face dacă ai găsi artistul de care trebuie să ai grijă încolțit de o namilă alcoolizată și cu chef de scandal?

“Ajung și îi văd pe amândoi albi la față. Și îl văd apoi și pe grasul ăla - burtos și cu lanț gros în jurul gâtului. Prima dată am crezut că i-a stresat pe ăștia cu pozele. «Ați făcut poze?», le zic. «Și atunci? De ce mai stați?». Vine cămătarul la mine: «băi, tu cine ești? Ah, da? Păi știi cum facem, pretenaș? Ia tu sculele alea și mai faceți o melodie pentru nevastă-mea, să mor!». L-am întrebat dacă mai plătește odată tot concertul, ca să mai cânte o melodie. Și atât a fost. A început cu din alea, că el a ieșit de la pușcărie...  «ție îți scot un ochi», zice. Eu îi zic că nu cred că o să reușească. Băieții mei erau mielușei, mai aveau un pic și se băgau sub birou. Patronul nu era acolo…”, spune râzând.

Ziceam mai devreme că am înțeles de ce atitudinea lui Marius poate fi intimidantă. Acum vei înțelege și tu.

“Eu, în copilăria mea, n-am fost un copil cuminte și mă cunoșteam cu toți bagabonții din București. Adică mai aveam și eu oameni din lumea asta a lor, interlopă. Mi-am zis: «nu am ce să fac decât să încerc să dau un telefon. Ei sunt în București, eu sunt în Târgu Neamț, dar altceva n-am ce să fac». Am ieșit pe hol, l-am sunat pe tovarășul ăsta al meu și i-am zis «bro, sunt în Târgu Neamț - în singurul club cu biliard de aici, că nu e altul. A venit unul, care abia a ieșit de la pușcărie și mai vrea să-i facem o melodie pentru nevastă-sa». Zice: «stai mă, acolo, că se rezolvă»”, îmi povestește.

Amicii lui Marius și-au sunat alți amici din Târgu Neamț, pentru că “toți băieții ăștia se știu între ei”, iar bodega cu biliard era să se transforme într-o tavernă din Vestul Sălbatic.

“Au apărut ăștia și mă căutau prin club. Patronul nu mai înțelegea ce se întâmplă. Păi, prietene, m-ai lăsat de unul singur pe aici! Toată lumea era speriată, că știau cine sunt ăia. Urcă și îl iau pe ăsta de o mână, așa, și l-au întrebat ce se întâmplă. «Nimic, frățiorul meu!». Nu se mai înțelegea nimic din toată situația asta. Era *alt artist* buimac, m-a întrebat ce-am făcut. I-am zis că am dat și eu un telefon și cu asta basta”, își amintește, parcă nevenindu-i să creadă că totul s-a terminat cu bine.

Marius nu s-a făcut șofer partener Uber ca să scape de viața agitată de tour manager - cu toate că, având în vedere poveștile pe care mi le-a spus, condusul pentru Uber e, probabil, o vacanță plătită pentru el. Marius s-a făcut șofer de Uber pentru că artistul pe care îl reprezintă în acest moment nu are niciun hit în heavy-rotation la TV sau la radio, lucru care ar fi crescut cererea de concerte, și nici nu e sezonul balurilor în licee.

Totuși, cea mai complicată perioadă, din punct de vedere financiar, a fost provocată de cea mai dureroasă întâmplare din istoria recentă a României - incendiul din Colectiv.

”Perioada nasoală a fost după Colectiv. Foarte multe cluburi de underground s-au închis și n-au mai fost evenimente și lumea nu mai avea chef să iasă din casă. Eu am avut în clubul ăla șase evenimente și în noaptea aia au fost puțini oameni. La ultimul eveniment pe care l-am avut acolo au fost 900 de oameni - erau sardine. Mă întreb - dacă la 400 au murit atâția și au fost răniți atâția - la 900 ce se întâmpla?”, își amintește cu vocea tremurândă și mie mi se pune un nod în gât.

Majoritatea rapperilor sunt băieți buni, cuminți, îmi mărturisește Marius, când îl întreb cum sunt unii dintre rapperii cu care s-a intersectat ca persoane. Majoritatea.

”Cine e idiot și prost e Cheloo. Băiețașul n-are limite, n-are scrupule. Orice face e pe bătaie. El s-a potolit recent, de când i-au făcut dosarul ăla penal cu iarba. Dar, până atunci, băiețașul era pe bătaie, pe smardoială. El era băiatul de cartier, pe el nu-l lua nimeni, el era șmecherul de la Paraziții. Pe cât de mare i-a fost numele, pe atât de mic a ajuns. Eu dacă ascult Paraziții, beat-ul e același pe toate melodiile. Măcar B.U.G. Mafia s-a mai cizelat un pic, a venit un pic către ce se cere acum, către hip-hopul ăsta nou”, spune el.

Discuția se transformă în una despre muzică și despre generații. “Eu trapul de la noi nu-l înțeleg de nicio culoare. Sunt ăștia de la Șatra Benz - sincer să fiu, din ce cântă băieții ăia, din toate versurile, dacă înțeleg trei cuvinte e mare lucru. Sunt pe depravare din aia urâtă. Băi, și a prins la puștanii ăștia de liceu, ceva de speriat. Am avut cu *alt artist* concert înainte de ei și a fost… okay. Dar a înțeles, înțelegem - e schimbarea de generație și e normal. De curiozitate, am rămas să vedem și noi Șatra Benz. Au intrat pe scenă, a bubuit clubul! Zici că a intrat Michael Jackson. A început Killa Fonic să spună un vers - copiii știau toate versurile. De unde știau copiii ăia toate versurile, că eu nu înțeleg decât trei cuvinte dintr-o piesă?”, zice râzând.

Revenind un pic la artiști și la felul lor de a fi, Marius a mâncat cu ei, s-a plimbat pe străzi și le-a auzit poveștile de viață. A ajuns să le înțeleagă unele frustrări, dar a avut și experiențe mai puțin plăcute.

“Artiștii sunt și foarte săritori ca oameni. La un moment dat, ți se ia - să mergi pe stradă și să sară lumea pe tine... Vrei să fii tu, să nu te bage nimeni în seamă, să fii singur, în lumea ta, să nu te alerge lumea pe stradă. Cu cine nu m-am înțeles - și cu cine nu voi mai putea colabora vreodată - a fost *o artistă*. Fetița e pe lângă - și cu cântatul e pe lângă, doar știe să danseze bine. Show-ul ei e playback total. Tu știi cum le vorbește dansatoarelor ei? Zici că ele sunt sclavele și ea e Dumnezeu. Am făcut patru drumuri cu ea, mai mult nu am rezistat. La un moment dat, ne-am oprit la un restaurant și ea a băgat în ea sarmale și apoi am luat-o prin serpentine. Băgase în ea ca sparta. La un moment dat zice: «mi s-a făcut rău». I-am întins o pungă”, spune râzând cu poftă, după care încheie cursa. Călătoria mea s-a terminat, la fel și incursiunea mea în dedesubturile industriei muzicale românești.

Înainte să cobor, mă roagă să-i păstrez anonimatul, dar conchide cu “eh, oricum pe mine mă știu toți din industrie”.