Unde e barul nostru de cartier?

Acest articol a fost publicat ca o scrisoare către cititorii newsletter-ului start-up.ro, în secțiunea Nota Redacției, în data de 2 mai 2023.

O călătorie recentă într-un oraș plin de viață, Berlin, mi-a amintit de o dilemă pe care am întâlnit-o și cu ocazia altor călătorii.

Unde sunt, domnule, barurile noastre de cartier, cârciumile noastre de la parterul scării sau cafeneaua dintre blocuri. De ce am rămas atât de în urmă la dezvoltarea în micro comunități și de ce nu se pot susține localurile de cartier?

Eu, dacă aleg să fac o plimbare de 1 km de la casa mea până la o destinație oarecare, am în drum o cafenea de specialitate, 2 restaurante, o cofetărie. În direcție inversă, un Five to Go, o altă cofetărie, un alt restaurant de cartier și câteva gherete la piață unde mai discută pensionarii politică. Cu o berică, indiferent de anotimp.

Când ieșeam de la cazarea din Berlin, nu știam ce să aleg. Ok, stăteam central, dar m-am îndepărtat de centru și tot vedeai că zonele rezidențiale aveau și localuri cu mâncare sau cafea în împrejurimi. Nimic sofistificat, dar găseai unde să te pui la o masă ca să bei ceva.

Am simțit asta și în mai multe orașe din Spania, care e în topul orașelor europene la număr de baruri/ cap locuitor. La fel și-n Italia. Ca idee, în 2017, Spania avea câte un bar disponibil pentru 169 de locuitori. Doar o zonă din Spania, Andalucia, avea atâtea baruri câte Irlanda, Danemarca, Finlanda și Norvegia la un loc. O zice un chestionar UE, altfel datele sunt foarte neclare pe câte localuri există, și nu vreau să dau mai departe informații incerte.

Înainte de pandemie, Bucureștiul număra 6000 de localuri, în care intră cafenele, restaurante și baruri. Numărătoarea actualizată nu o știu și nici că am găsit-o pe undeva.

Și ce-mi place la Valencia și Berlin, cele mai recent locuri în care am observat densitatea locurilor de going out, e că sunt spații nesimandicoase, fără nu știu ce design complicat. Pui câteva mese, câteva scaune, un meniu simplu, poate doar cu un sandviș, o bere și-o cafea și aia e. Și ce-am văzut e că oamenii vin, se așază. Poate nu ai localul plin zi de zi sau seară de seară, dar ai niște clienți de-ai casei și ai un rulaj.

În București, ne luptăm pe rezervări, vrem să ajungem primii la locul cu cel mai mare hype, vrem să fie cât mai Instagrambil, dar uităm funcția primordială a cafenelelor și a barurilor. Aceea de a aduce oamenii împreună, de a le oferi adăpost pentru socializare și de a le oferi câte ceva de-ale gurii cât vorbesc.

Sigur că ține mult și de cultură și de crearea unui ritual într-o țară în care ”de ce să dau bani pe cartofi prăjiți la cârciumă că eu îi fac mai buni?” și ”15 lei o porție de cartofi? Păi știi câte kile iau eu cu banii ăștia?”.

Mi-ar plăcea să ne regăsim sau să găsim pentru prima dată bucuria de a ieși. Mi-ar plăcea ca și cartierele mai departe de centru să aibă viață și să aibă cârciumioarele lor. Cred că ar face bine și la buget și la contabilitatea sufletească.

Până atunci, vă invit să numărați barurile/ cafenelele și restaurantele pe o rază de 1 km de casa voastră și să-mi ziceți și mie câte v-au ieșit. Dacă stați la Amzei, sigur vă e bine.