UPT: Care sunt specializările de unde sunt angajați cei mai mulți studenți

Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni/ Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA. În acest context Universitatea Politehnica Timișoara a analizat gradul de angajabilitate a studenților și a ajuns la cifra de 93% la licență și 96% la masterat.

Rata de angajabilitate a studenților este unul dintre factorii principali luați în considerare atunci când Universitatea Politehnica Timișoara își creionează strategia pentru viitor. Din acest motiv, în fiecare an specialiștii UPT analizează cum s-au integrat absolvenții în piața muncii, la un interval de 18 luni de la finalizarea studiilor.

Deși mulți dintre studenți sunt angajați încă din anul II sau III de studiu, după absolvire fac trecerea de la locuri de muncă part-time la full-time sau trec de la poziții entry-level la specialiști. Din acest motiv, perioada de un an și jumătate de la data absolvirii este una relevantă pentru verifica dacă tânărul are stabilitate după ce a devenit specialist în domeniul studiat.

La nivelul studiilor de licență, rata de angajabilitate a absolvenților a ajuns la 93%, într-o ușoară creștere comparativ cu anul trecut. Procentul este mai mare în cazul celor care au urmat un program de masterat la Universitatea Politehnica Timișoara. Aici rata de angajabilitate a ajuns la 96%, iar în anii trecuți era la același nivel cu cea de la programele de licență.

„Creșterea continuă a ratei de angajabilitate a absolvenților noștri înseamnă și că ei rămân în România după terminarea studiilor. Nevoia de ingineri în Timișoara face ca două treimi dintre absolvenții sosiți din alte județe să rămână aici după finalizarea studiilor. În piață observăm și o creștere a numărului de tineri români ce au finalizat studiile de licență în străinătate, dar care au revenit în țară pentru un program de masterat și s-au angajat aici. Prezența Universității Politehnica Timișoara în proiectul de alianță europeană EUDRES, alături de alte 8 universități europene, facilitează un mediu multicultural și lucrul în echipe multidisciplinare astfel că o integrare în cadrul unei companii multinaționale aici sau în străinătate este foarte facilă”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Un aspect foarte important identificat de specialiștii UPT este faptul că angajabilitatea inginerilor din domeniul IT a fost egalată de rata de angajare a inginerilor din construcții, mecanică sau inginerie electrică și energetică.

Un domeniu foarte căutat în piață este Ingineria Mecanică, unde 95% dintre absolvenți au un loc de muncă pentru că Timișoara reprezintă un pol industrial important în România, al doilea după București. Singurul domeniu al ingineriei cu un procent sub 90%, dar în creștere față de acum 2 ani, este cel al ingineriei chimice.

Potrivit unor date comunicate de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, contribuția sectorului IT la Produsul Intern Brut a ajuns la 8% și a avut o creștere continuă în ultimii ani. Sunt peste 200.000 de oameni ce lucrează în această industrie. În ciuda provocărilor la nivel global, acest sector rămâne unul dintre cele mai dinamice și cu cel mai mare potențial de creștere pe termen lung în economia românească.

„Deocamdată nu ne-a atins destul de tare criza la nivel global pentru că beneficiem încă de avantajul condițiilor mai ieftine din România. Astfel că o parte din companii nu mai angajează în Occident, dar mențin locurile de muncă din România sau chiar mută anumite proiecte la noi în țară. Nu este exclus ca aceste concedieri să ajungă și în România, însă în mod normal aceste efecte se simt la noi la un nivel mult mai mic”, a continuat Florin Drăgan.

Salariile din IT&C și automotive vor avea tendința de stagnare în următoarea perioadă

Un efect al concedierilor la nivel global pe care îl vor resimți angajații români va fi la nivel salarial. Anul trecut, când Guvernul României a modificat sistemul de impozitare al IT-iștilor foarte puține companii au compensat banii care nu mai merg în buzunarul angajatului, ci la bugetul de stat. Acesta a fost un prim semnal că piața începe să nu mai aibă același avânt pe care îl avea în anii trecuți.

„Angajații încă mai au pretenții ridicate, însă piața muncii nu mai este atât de ofertantă din punct de vedere financiar. Mulți vor să plece la o altă firmă, pe o sumă mai mare de bani, însă condiții mai bune nu vor găsi nici în altă parte. Chiar dacă au fost păstrate locurile de muncă și nu am asistat la concedieri, bugetele s-au redus din cauza incertitudinii din piață, nu se mai fac investiții noi, plus că începem să avem partea de inteligență artificială care va elimina anumite activități repetitive. Nu este exclus ca sistemele AI să reducă nevoia de joburi entry-level pe partea de software. Piața va căuta soluții mai ieftine, deja sunt solicitate, iar dacă unele companii nu vor mai avea bugete de salarii, vor folosi diverse  tool-uri de generare de cod. Apar tot mai multe soluții tehnice de tip copilot care îți permit să generezi cod fără să ai cunoștințe de programare într-un limbaj. Cred că piața aplicațiilor mici, specifică zonei de consultanți sau PFA va fi și mai tare impactată. Până la urmă vorbim de o dinamică mult mai mare în piața de software, nu mai poți rămâne pe un job de un anumit tip ani de zile, trebuie un update continuu și o disponibilitate pentru recalificare în permanență”, a încheiat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.



Citeste si