Utilizatorii George by BCR pot accesa abonamente Medlife cu reducere

Banca Comercială Română continuă extinderea ecosistemului digital George către produse non-bancare și anunță un nou parteneriat cu Sistemul Medical MedLife, cel mai mare operator privat de sănătate din România, prin care facilitează utilizatorilor George accesarea abonamentelor medicale individuale și de business direct din magazinul aplicației.

Astfel, începând din luna mai, utilizatorii George pot achiziționa abonamente medicale cu un discount de 30%. Oferta este valabilă atât pentru persoane fizice (până pe 20 noiembrie), cât și pentru microîntreprinderile care doresc să ofere abonamente medicale angajaților săi (până pe 20 iunie).

„George își dovedește, încă o dată, capacitatea de a fi un ecosistem de inovare digitală continuă, care trece dincolo de servicii și produse financiare. Prin noul parteneriat pe care l-am încheiat cu MedLife, le oferim antreprenorilor acces rapid la pachete de abonamente medicale cu discounturi semnificative pentru angajați, care pot fi oferite ca un beneficiu și pot stimula competitivitatea firmei pe piața forței de muncă. Considerăm că abonamentele la servicii medicale moderne reprezintă o investiție absolut necesată pentru antreprenori, atât din perspectiva lor, cât și a oamenilor care sunt parte dintr-o companie de succes. De la lansare și până în prezent, am introdus peste 260 de funcționalități în George și vom continua să extindem gama de produse și servicii cu valoare adăugată disponibile pe platformă, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii”, a declarat Marian Ignat, Director Executiv Distribuție Retail, BCR.

„Suntem o companie antreprenorială născută în România, în urmă cu 28 de ani, și am crescut sănătos cu know-how și resurse locale. Înțelegem ce înseamnă un business la început de drum și știm cât de importantă este echipa pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus. Printr-o strânsă legătură cu mediul de business românesc, am dezvoltat constant produse și soluții personalizate, adaptate nevoilor și specificului fiecărei industrii. În prezent, avem grijă de 768.000 de angajați, din 8.000 de companii, care ne-au ales cu încredere pentru a beneficia de soluții complete de sănătate. Ne dorim să sprijinim în continuare afacerile din România, de aceea, ne-am unit forțele cu echipa BCR, una dintre cele mai mari companii din portofoliul MedLife, alături de care colaborăm de peste 15 ani, într-un parteneriat menit să ajute microîntreprinderile să asigure mai ușor servicii de prevenție și profilaxie pentru angajații lor”, spune Mirela Dogaru, Director Corporate și Membru în Comitetul Executiv MedLife Group.

În România, IMM-urile reprezintă peste 90% din firmele care activează pe piață și au o contribuție semnificativă în economia locală. De aceea, buna funcționare a microîntreprinderilor și a mediului de afaceri românesc este în strânsă legătură cu starea de sănătatea a angajaților – o stare de sănătate bună are un impact favorabil pentru productivitatea unui business și ajută la diminuarea costurilor generate de lipsa de eficiență, concedii medicale, spitalizări sau prezenteism (situația în care un angajat este prezent la muncă, dar este prea obosit, bolnav sau stresat pentru a-și desfășura activitatea).

Totodată, în ultimii ani, a crescut deopotrivă interesul pentru sănătate în rândul angajaților, amplificat de contextul pandemic. În prezent, abonamentele medicale reprezintă cel mai solicitat beneficiu extrasalarial non-cash, după bonurile de masă. Acestea facilitează accesul rapid la servicii de prevenție, cu ajutorul cărora angajații își pot monitoriza starea de sănătate și pot depista din timp eventuale afecțiuni. Printr-o verificare constantă a stării de sănătate, ei pot evita tratamente sau intervenții mai complicate și mai costisitoare, atât din punct de vedere financiar, dar și emoțional.

MedLife pune la dispoziția antreprenorilor 3 tipuri de abonamente IMM – Start, Start Plus și Speranță. Pachetele includ servicii gratuite și cu discount, precum medicina muncii, hotline medical și ambulanță privată, la sediu, numeroase analize, acces direct la consultații de specialitate, ecografii, servicii de stomatologie, asistență pre și post natală, iar ponderea lor diferă în funcție de pachetul selectat.       

Prin intermediul abonamentelor medicale IMM MedLife, angajații au acces la un întreg ecosistem medical național de clinici, hyperclinici, laboratoare, spitale, farmacii și cabinete dentare, în aproape 700 de unități proprii și partenere din toată țara, unde mii de medici, asistente și infirmieri au grijă de sănătatea lor, zi de zi.



Citeste si