- 14 Martie 2018
Vei putea călători cu autocare electrice prin Europa
În luna aprilie, primele autocare electrice FlixBus vor începe să circule pe ruta Paris - Amiens, Franța. Următorul va circula între Hessa și Baden-Württemberg, Germania, în vară, ca parte a extinderii rutelor interne pe timpul verii.
"Dorim să ajutăm la conturarea viitorului mobilității. Deși în prezent autocarele electrice sunt mult mai scumpe, suntem convinși că vor fi o investiție pe termen lung, pentru companie, pentru clienți și pentru mediu”, a declarat André Schwämmlein, fondator și CEO al FlixBus. “Ca furnizor, transmitem un semn că acesta este moment de cotitură în mobilitate. De asemenea, primul autocar electric pe distanțe lungi reprezintă un semnal pentru producători să aducă inovații și să dezvolte alternative la vehiculele bazate pe combustibili fosili. Mobilitatea sustenabilă nu se referă doar la condusul autocarelor, dar și la aspecte sociale și legate de mediu".
Autocarul electric pentru distanțe lungi este unul dintre cele mai prietenoase cu mediul înconjurător mijloace de transport disponibile în prezent, datorită unei flote moderne și capacității mari de ocupare în fiecare vehicul. Persoanele care aleg autocarul în locul mașinii pentru distanțe lungi își reduc emisiile de carbon cu 80%.
FlixMobility, care stă în spatele autocarelor verzi FlixBus, pregătește două momente importante, cu lansarea FlixTrain, primul tren verde pe distanțe lungi, pe 23 martie în Germania, și cu lansarea FlixBus SUA, pentru început în Los Angeles, California, în vara lui 2018. Rețeaua de autocare din Europa va continua să se extindă, compania intenționând, de asemenea, să crească frecvența curselor și numărul de destinații directe din România.