- 28 Octombrie 2020
Venituri XTB Brokers - 21.000 de clienți noi tranzacționează acțiuni anul acesta
În cel de-al treilea trimestru al anului 2020, Grupul XTB a continuat implementarea strategiei sale de vânzări și marketing optimizate, incluzând o penetrare mai mare a piețelor existente, introducerea graduală a noilor produse în oferta sa și o extindere pe noi piețe geografice.
Aceste activități s-au tradus într-o creștere a veniturilor cu 129,1% y/y (31.4 milioane EUR comparativ cu 14.1 milioane EUR) și a profitului net cu 341,1% y/y (15,4 milioane EUR față de 3.6 milioane EUR).
În T3 2020, Grupul a înregistrat o creștere trimestrială a clienților noi cu 21.911, comparativ cu 10.424 în T3 2019, ceea ce înseamnă o creștere de 110,9%. Numărul mediu de clienți activi a fost cel mai mare din istoria grupului și s-a ridicat la 55 760; mai mare cu 98,2% față de perioada corespunzătoare din 2019.
Grupul XTB continuă să pună în aplicare obiectivul global de business de a deveni alegerea nr. 1 și cea mai cuprinzătoare soluție pentru fiecare investitor din întreaga lume.
Pe 5 octombrie compania a lansat o nouă ofertă „comision 0%” pentru Acțiuni și ETF-uri cu deținere pentru rulaje lunare de până la 100.000 EUR în anumite sucursale europene. XTB oferă în prezent investiții în peste 2.000 de acțiuni cu deținere listate la 16 dintre cele mai mari burse din lume, inclusiv Bursa din New York, Bursa din Londra, Bolsa de Madrid spaniolă, German Börse Frankfurt și Bursa din Varșovia.
Pe lângă Acțiuni, XTB oferă peste 200 de ETF-uri ce includ mărfuri, imobiliare și obligațiuni. Clienții XTB au acces la un total de 4.500 de instrumente financiare.
Deși în cel de-al treilea trimestru al anului 2020 Polonia rămâne cea mai mare țară din grup în ceea ce privește veniturile (34,5% din veniturile grupului XTB au fost venituri generate pe piața poloneză), Consiliul de administrație al grupului își propune să creeze un cadru juridic și organizatoric la sfârșitul anului 2020 pentru demararea activităților operaționale odată cu începutul anului 2021 într-o țară asiatică. XTB plănuiește, de asemenea, să înceapă operațiunile în Africa de Sud, totuși, din cauza condițiilor și formalităților legale locale complexe, Consiliul de administrație nu este în prezent în măsură să indice data preconizată a operațiunilor de înființare pe această piață.